Scofală şi Tândală

Sorcova vesela!

2011-01-03T00:07:00.004+02:00

Gata! Am intrat in noul an privind artificiile care isi luau avant spre cer fara frica, explodand in mii de forme si culori, care de care mai ingenioase, cu speranta ca va fi cel norocos, ca vom fi sanatosi, ca o vom duce mai bine, asa, in general!
A fost un revelion pasnic, in familie, caci dupa anul greu si obositor care a fugit rusinat la 12 noaptea, nu am mai avut putere sa sarbatorim prea departe de casa...
Intorcandu-ne dimineata in batrana noastra YHA am avut un sentiment de bine sa vad soarele intampinandu-ne atat de frumos, printr-o imbratisare calda. Orasul era adormit si parea decupat dintr-o carte cu povesti, numai cateva masini incumetandu-se sa ia in piept soseaua pudrata cu zapada in zorii primei zile a noului an. In timp ce YHA zburda sub pedala mea, un val de speranta m-a inundat si i-am multumit lui Dumnezeu ca anul a inceput bine, cel putin din punt de vedere meteorologic, caci ceata de anul trecut imi daduse fiori pe sira spinarii!
Anul asta am facut totul ca la carte: am purtat rosu, am avut bani in buzunare, am fost sorcovita si ras-sorcovita, am mancat peste (ca sa fiu usoara si sa ma strecor ca el printre obstacole!), am fost la biserica, la moliftele Sf. Vasile - o rugaciune foarte puternica ce te ocroteste tot anul asa ca...abia astept sa va dau de stire despre lucrurile bune din viata mea, ceea ce va doresc si voua!

Un blog abandonat...

2010-12-26T10:31:00.006+02:00

N-am mai scris din martie...s-au intamplat multe de-atunci, am avut un an plin si greu, cu bune si rele, ca orice an, un an in care am incercat sa gasesc raspunsul la multe intrebari, dar am inaintat putin si greu, ca printr-o zapada densa si neatinsa de picior omenesc si nu am ajuns niciodata la limanul dorit...
Am experimentat toate starile posibile: emotie, bucurie, speranta, deznadejde, ura, resemnare, frica, recunostinta...
Un bilant sec ar arata cam asa: am devenit nasii unei fetite superbe, cu ochi de un albastru intens ca cerul de munte vara; am muncit pe branci, m-am luptat cu morile de vant si nedreptatile inerente oricarui job indigen si am ajuns la concluzia ca am nevoie de o schimbare RADICALA; am calatorit mult si am facut excursii frumoase, dar nu lipsite de peripetii; am petrecut un concediu de vis si am atins un varf de 2864 m (my personal best ever!); am facut cunostinta cu salvamont Gorj intr-o zi care nu anunta nimic iesit din comun, incepand ca o plimbare si sfarsind ca o aventura de neuitat; am incercat (dar nu chiar din rasputeri) sa implinesc un vis personal care se lasa de ceva timp asteptat dar nu am reusit nici anul asta, am ajuns, fara sa vreau, din nou, la vorba unui mare clasic, care nu mai e in viata: ca nu exista prieteni, ci doar MOMENTE de prietenie...
Pe scurt: AM TRAIT.
Imi doresc un an mai suportabil, care sa nu ma mai oblige sa turez motoarele la maximum, imi doresc sa schimb cam tot (cu exceptia lui Ursi ;-)): serviciu, casa, tara, viata.
Imi doresc sa trag un loz norocos si, dintr-o data, sa vad cum visele devin realitate. Sa fie 2011 THE year?

Bruxelles & comp (IV)

2010-03-12T21:12:00.001+02:00

Muzeul Magritte

Statistic vorbind, la capitolul muzee nu m-am calificat foarte bine in aceasta deplasare…Daca in primele mele calatorii in afara eram de-a dreptul obsedata sa nu ratez nimic (recordul absolut il detine muzeul Prado, din Madrid, unde am petrecut 8 h!), cu timpul am devenit mai selectiva si am inteles ca nu cantitatea conteaza, ci cu ce ramai dintr-o astfel de vizita. Iata de ce amintirile mele suedeze sunt bine impregnate cu imagini din muzeul Vasa (un muzeu construit in jurul unui vas din secolul 17 descoperit pe fundul Marii Baltice dupa 333 de ani!), in Dublin am ramas placut impresionata de muzeul scriitorilor (si, slava Domnului, au cu ce se lauda!) dar si mai fascinata de fabrica de whiskey Jameson etc.

In Bruxelles am refuzat sa vizitez tot muzeul de arta, multumindu-ma doar cu aripa dedicata modernismului, mai precis pictorului suprarealist autohton Rene Magritte. Credeti-ma, a fost o experienta cu totul aparte, atat de minunata incat am fost la un pas de a pierde avionul…

Portiunea dedicata lui Magritte este structurata pe 3 nivele si fiecare din cele 3 sali prezinta, cronologic, creatiile sale: picturi, desene, acuarele, scrisori, reclame, filme, perfect incadrate in istorie si in cercul sau relational, astfel incat totul se clarifica treptat, pe masura ce mai citesti un rand, mai admiri un tablou sau mai vezi o secventa de film.

La finalul acestei fascinante calatorii, te asteapta un film despre viata artistului: “Magritte, jour et nuit”, care te poarta pe urmele lui, prin locurile unde a trait, a creat si s-a plimbat, prin muzeele unde sunt expuse operele lui, intr-o maniera originala si memorabila. E un film de “imprietenire” a publicului cu artistul, un film deopotriva discret si expresiv, asemeni protagonistului…

Ce am retinut: ca Magritte nu a fost doar pictor, ci si scriitor si fotograf, deci un artist complet; intreaga sa existenta si creatie au fost marcate de moartea prematura a mamei sale (care s-a sinucis cand Rene avea doar 12 ani!); ca, desi era in permanenta inconjurat de prieteni, era un individ singuratic si foarte interiorizat; ca in semn de revolta fata de razboi a avut o perioada de pictura impresionista (1940-1945); ca lumea in care traia i se parea plictisitoare, drept pentru care si-a recreat propriul univers in care obiectele au prins viata etc.

Am plecat cu sentimentul ca am petrecut o dupa-amiaza de neuitat cu Magritte, un prieten belgian cu pipa, umbrela si melon pentru care un puzzle nu e de fapt un puzzle (!), caci fiecare piesa se potriveste la fel de bine oriunde…

Va puteti face o idee despre muzeu aici.

P.S.

Belgia in meta-taguri: zapada, acoperisuri in trepte, Maneken Pis, Janneken Pis, cartier congolez, bautura ghimbir, ciocolata, dantela de Bruges vs. Bruxelles, bere trapista, cartofi prajiti cu sos andaluz, chiftele uriase cat mingea de tenis, diamante, gauffre, Marea Nordului, soare, biciclete, Rubens, mana ciopartita, Magritte, parcul Cinquantenaire, Arcul de Triumf, Parlament European, Atomium, botez studentesc cu…cantec, 4 feluri de bere, Porte de Hal, mancare de pomana in Gara Centrala, lift cartier Justitie – cartier Marole, fete cu bikini albi in vitrina, decor restaurante pescaresti, terasa etaj 10, cosmeticale occitane, plimbari cu barca pe canale.

Belgienii in meta-taguri: prietenosi, petrecareti, calzi, dezinhibati, inimosi, haiosi.

Bruxelles & comp (III)

2010-03-11T23:39:00.001+02:00

Un weekend in imprejurimi

Profitand de o bresa in sistemul de securitate al norilor, soarele s-a aratat mai intai timid, poate chiar temator, dar apoi s-a instalat confortabil pe locul cuvenit si a dat un plus de frumusete catedralelor impozante brodate cu auriu din pietele centrale ale oraselor colindate de mine: Brugge, Oostende si Anvers. Sistemul feroviar belgian pare sa incurajeze turismul de weekend, caci biletele sunt valabile 2 zile, iar pretul este redus la jumatate. In plus, trenurile sunt foarte dese, iar distantele devin de-a dreptul nesemnificative: aproximativ 1 ora, indiferent daca te indrepti spre vest sau spre nord.

Din tot acest periplu Brugge-ul (in olandeza; in franceza: Bruges) m-a impresionat in mod deosebit: o bijuterie arhitecturala a Evului Mediu, cu cladiri incredibil de bine conservate, cu dantelariile de piatra obisnuite de-acum, cu stradutele inguste, cu bazilica Sf. Sange din piata mare a orasului, a carei piesa de rezistenta e o fiola continand, se pare, sangele Maintuitorului, cu reteaua de canale ramificate, cu picturile unor artisti flamanzi celebri: Van Eyck, Brueghel, Magritte, gazduite de muzeul Groeninge, cu sculptura “Madona si Pruncul” – una dintre putinele opere ale lui Michelangelo expuse in strainatate (in biserica Onze-Lieve-Vrouwekerk) - cu lacul dragostei (Minnewater), unde lebedele si ratele stateau relaxate la taclale, cu atmosfera sa intima si prietenoasa… Pentru o panorama senzationala asupra orasului urcati cele 366 de trepte ale turnului Belfry, daca nu, puteti inchiria o barca si admira totul de jos in sus.

La fiecare colt te imbie buticurile care vand, in principal, specialitatile belgiene prin excelenta: berea, ciocolata, cartofii, goffrele si dantela. Trebuie sa fii chiar insensibil ca sa nu te lasi tentat de niciuna dintre ele…eu am gustat cartofii (buni, dar nu mi s-au parut deosebiti de ai nostri), berea trapista, de 8 grade (excelenta!), trufele si scoicile (delicioase!) si m-am multumit sa admir exponatele dantelate din vitrine, caci nu sunt fan camasute si sortulete cu briz-brizuri…

Pentru cineva care are probleme cu greutatea, Belgia nu e chiar destinatia ideala: toate bunatatile acestea ingrasa, deci e recomandabil sa va luati o fata de masa din dantela si …cam atat! Totusi, nu prea am vazut persoane supraponderale pe strazi, deci probabil ei au incercat demult toate aceste bunatati si au devenit imuni la tentatii.

Oostende, urmatoarea mea oprire, e o statiune-port la Marea Nordului, un fel de Constanta, caci are o faleza interminabila, dar si nave ancorate. Am ajuns chiar la apusul soarelui, am profitat de valurile care aveau chef de joaca si nu oboseau sa ma mangaie pe bocanci, am inhalat aerosolii si am bifat o catedrala, bineinteles uriasa…

Anvers/Antwerpen, orasul de bastina al lui Rubens, “mecca modei”, piata nr.1 a diamantelor pe plan mondial si al doilea port din Europa de Vest m-a intampinat a doua zi cu un soare chinuit, dar fara ploaie (ura!) asa ca i-am putut explora, pe indelete, toate cotloanele. M-a frapat cladirea garii centrale, un monument istoric in stil neo-baroc cu alura gigantica, dar cu niste broderii in piatra de mare finete, precum si vecinatatea ei cu…gradina zoologica! In restul Europei, se afla, de regula, la periferie, dar aici cobori din tren si dai peste pantera!

In centrul istoric am ajuns foarte usor, ghidandu-ma dupa turnul urias al catedralei gotice Onze Lieve Vrouwekathedraal (unde se afla expuse 3 picturi ale lui Rubens). Exista si aici o piata centrala cu o statuie uriasa infatisand un soldat roman care arunca o mana ciopartita (de aici si numele orasului: Hantwerpen=hand-throwing), cu Hotel de Ville si o serie de case bine conservate, aratand ca pe vremea lui Rubens. Dupa ce am terminat plimbarea la pas, m-am rasfatat o plimbare de 40 de minute cu minicarul (caci incepuse sa se lase frigul!), care mi-a confirmat ca vizitasem o mare parte din must-see-urile locale.

Ca o curiozitate: la intoarcere, apropiindu-ma cu trenul de Bruxelles, probabil intr-o suburbie a sa, mi-au atras atentia niste vitrine animate cu niste bombe sexi. Auzisem de faimosul cartier din Amsterdam, dar, desi era o bezna totala, iar trenul strabatea orasul la o inaltime apreciabila, de parca eram cocotata in Belfry, sunt cat se poate de sigura ca nu trecusem granita la vecinii olandezi…

Periplu belgian (II)

2010-03-07T21:36:00.001+02:00

Ziua 2 (15 februarie)

Am repetat plimbarea din prima zi, bifand obiectivele-cheie - acele must-see ale fiecarei capitale - cu mici modificari de traseu, pe aceeasi ninsoare necontenita, dar la caderea serii. Piata Mare e parca mai spectaculoasa cu cladirile luminate feeric, iar parcurile sunt niste intinderi albe, presarate, din loc in loc, cu copaci batrani si statui, printre care oamenii fac jogging chiar si in luna februarie! Mi se par totusi extrem de triste, fara flori si pline de noroi, semn ca pe aici ploua mult…

Am remarcat monumentul dedicat evreilor si parcul aferent, in care troneaza regele Albert calare pe un cal, unde copacii cresc disciplinati, ca intr-un regiment, iar silueta e de-a dreptul stranie: corpul nud si “parul” stilizat simandicos, cu zulufii rasfirati pe orizontala, terminandu-se cu un fel de mot zburlit in sus, atras de un foen al vazduhului (la lasarea serii, parcul este scaldat in lumini multicolore, care mai inveselesc un pic peisajul!), apoi catedrala Sablon, o imensa dantelarie alba, cu vitralii dispuse in doua straturi si luminate din interior, un lift destul de interesant care te coboara din zona palatului de Justitie vreo 50m, in cartierul Marolelor (inca neexplorat!). Am refuzat sa folosesc metroul, mergand mult pe jos si scotocind prin toate “cotloanele”, incercand sa surprind cat mai bine atmosfera orasului, care e paradoxala, caracterizata de binomul vechi-nou: din zone luxoase, ultramoderne de shopping, pasii te poarta prin zone incarcate de istorie (statui, monumente, muzee, catedrale), trecand pe langa cladiri pictate cu benzi desenate (exista si un muzeu cu aceasta tematica!), bulevardele largi sunt “taiate” de stradute inguste si tot asa, la nesfarsit…

Prin oras forfoteau destui turisti, desigur o gramada de japonezi, minunandu-se si ei de asa o iarna grea, iar vitrinele te atrageau cu aproximativ aceleasi lait-motive: ciocolata, dantela, tapiserii.

Ziua 3 (16 februarie)

Primul rendez-vous cu soarele! E vedeta orasului, oamenii au iesit sa-l intampine pe strazi, prin magazine, de parca erau curiosi sa vada cum mai arata…Si-ntr-adevar, frumos ca nimeni altul, indelung asteptat, a pus dintr-o data orasul intr-o alta lumina: era orbitor, iar zapada, rusinata, s-a ferit din calea lui, topindu-se aproape magic si recunoscandu-i suprematia! Pacat ca n-am avut prea mult timp sa facem cunostinta: sper sa ne vedem si maine!

P.S. Nu pare a fi acelasi soare primavaratic pe care l-am pierdut pe undeva, deasupra plafonului de nori, in calatoria mea spre vest…

Periplu belgian

2010-03-01T23:08:00.002+02:00

Ziua 1 (14 februarie)

Calatoria a decurs conform planului, am reusit sa ajung la timp la Otopeni, ba chiar prea din timp, insa decolarea a fost putin intarziata de o incurcatura: o doamna gresise avionul! Ma mir, totusi, ca nu au depistat-o la check-in…(bine ca nu avea bagaje de cala, ca atunci sa vezi distractie!).

Pe aeroport soarele a rasarit brusc, imbratisand intr-o poleire portocalie toate pasarile de metal care-si asteptau, cuminti, zborul si tot drumul ne-a urmarit din spate, ca un far calauzitor…

Am remarcat inca o data calitatea serviciilor oferite de Tarom: un bucatar libanez, chef Bernard, devenit de curand cetatean roman, pregateste mai nou meniul pasagerilor, care e foarte gustos si echilibrat: omleta cu cremwurst asortata cu dovlecei opariti si rosii, plus unt cu paine si gem si un compot de fructe la micul dejun. Mai mult, Tarom a inlocuit cutiutele in care este ambalat meniul, care au devenit foarte aratoase si practice. In plus, am gasit si loc la iesirea de urgenta, prin urmare m-am lafait tot drumul mai ceva ca la clasa business…;-) Singurul minus a fost aterizarea, caci am suferit mai rau ca un caine vreo 20 de minute, de cand a inceput procedura si pana am pus rotile pe pamant: m-au injunghiat urechile toata ziua, zic eu de la coborarea prea brusca.

Apropiindu-ne de destinatie, am observat, ca de fiecare data, autostrazile brazdand campurile delimitate cu o precizie matematica, dar ceea ce m-a frapat a fost puzderia de case rosii, cu aer vechi, de care ne apropiam vertiginos, de parca avionul nostru isi schimbase in ultimul moment ruta si ne oferea, ca bonus, un tur deasupra centrului orasului…

Plimbandu-ma apoi, agale, prin Piata Mare si incercand sa surprind specificul capitalei Europei, mi s-au reactivat incet-incet amintirile dintr-o alta calatorie memorabila prin Tarile de Jos, mai precis Olanda. Cele doua au, cu siguranta, ceva in comun: arhitectura, varietatea sortimentelor de branzeturi, bancomatele ING etc.

Ninsoarea care m-a intampinat inca de ieri nu da semne ca ar vrea sa conteneasca, iar de la inaltimea etajului 10 al hotelului meu, prevazut si cu o terasa unde cele 2 scaune si o masuta fac nota discordanta in peisajul hibernal, orasul alb, cu case ingramadite si acoperisul in trepte, priveste mirat patura care-l infofoleste ocrotitor, din ce in ce mai densa…

La Bruxelles ploua mult, dar de nins…mai rar ca acum. Iarna asta nu iarta pe nimeni! Ma si mir ca faimosului Mannekin Pis, un fel de Tour Eiffel pentru localnici, ii mai arde de facut pipi pe o vreme ca asta!

Am gustat deja cateva din faimoasele sortimente de ciocolata belgiana Godiva si Neuhaus, cu care te intampina fiecare magazin care vinde asa ceva si se pare ca am facut si o afacere, judecand dupa reactia patronului unui magazin care a verificat pana si data valabilitatii bomboanelor cumparate de mine de la concurenta, mirat de pretul atat de mic…

In rest, am dormit mult dupa plimbarea de 5 ore prin zapada, am avut bucuria sa nimeresc intr-o camera decorata in tonuri de turcoaz si maro (una din combinatiile mele preferate!) si sa ma rasfat cu cosmeticale occitane (pe baza de combinatii de plante cu miros suav: verbina, rozmarin, menta, lavanda, ylang ylang etc.).

Cam atat din prima zi. Maine vedem ce-o mai fi!

Wirefree sau wireless

2010-02-13T18:30:00.010+02:00

Desi n-am mai scris cam de multisor, Googlebot ma viziteaza inca, perseverent, asa ca, pentru el si pentru ceilalti, dornici sa ma citeasca, fac un anunt: voi lipsi pana de ziua mea din tara si, cel mai probabil, nu voi avea nici unde sa ma leg la Internet...va fi un test si pentru mine, sa vad daca am devenit dependenta sau nu! In schimb, sper sa cunosc locuri si oameni noi, sa ma eliberez de toate gandurile grele care m-au apasat in ultima vreme, sa-mi desfac aripile larg si sa infrunt cu curaj noua varsta pe care o voi implini la intoarcerea din calatorie. As vrea sa schimb multe, dar am nevoie de un fir de noroc ca sa fac primul pas: simt ca, odata inceputa curatenia, restul lucrurilor se vor aranja de la sine...il astept pe marele benefic Jupiter sa-si faca datoria, ca nu degeaba am tanjit dupa el 12 ani!

Va las cu bine, fiti cuminti si asteptati-ma: promit sa ma intorc cu sacul plin si cu povesti frumoase!

P.S. Sa aveti grija de Ursi, caci de data asta nu mergem impreuna...:-(

Cursuri de cautare web

2010-01-31T15:36:00.007+02:00

As vrea sa salut initiativa lui Ursi si a lui Mugur de a organiza un concurs de cautare pe stimtot.ro

Eu sunt pasionata de cautarea pe web si am ceva cunostinte in domeniu, insa nu am gasit in Romania vreo oferta de astfel de cursuri...si caut de ceva timp!

Facultatea (filologie) mi-a lasat un gust amar, caci am ales-o din pasiune, insa am terminat-o pentru ca imi place sa duc la bun sfarsit ceea ce incep: prea multa teorie, practica ioc! Am avut de citit liste intregi de carti (la un moment dat, in anul 3 parca, aveam 4 literaturi simultan, fiecare cu bibliografia ei: britanica, americana, franceza si universala!), pretentiile erau foarte mari iar nevoia noastra de cunoastere nu era implinita. Am promis la final ca voi face un master doar daca voi gasi ceva cu adevarat interesant, caci imi era de ajuns teoria pura din facultate.

Am cautat, o vreme, diverse masterate, dar a intervenit lipsa de timp si comoditatea. Totusi, un masterat pe cautare web mi-ar surade inca! Ma ajuta cineva?

P.S. Cateva figuri importante in domeniul cautarii web: Greg Notess, Phil Bradley si, postum, Fjalar Ravia aka Fravia (a murit anul trecut, din pacate!). Daca mai cunoasteti si altii, un schimb de idei ar fi mai mult decat binevenit!

Marti/Marte/Martie/Marta

2010-01-28T19:22:00.008+02:00

Stiati, probabil, ca m-am nascut intr-o zi de marti, tutelata de zeul Marte, ca sunt cu un picior in luna Martie (atunci cand nu e an bisect!) si, dintr-un motiv absolut intamplator, fara nicio legatura cele enuntate mai sus, ma mai numesc si Marta.

Poate de aceea, martea e ziua mea norocoasa, dar martea asta am avut o zi exceptionala: am bifat cele 8 ore la serviciu, apoi m-am intalnit cu o prietena la coafor, ne-am facut frumoase (asta e deja un pleonasm!), am fost la shopping la Dikka de unde m-am ales cu un superb sacou la 1/2 de pret, apoi am cinat ca 2 doamne la restaurant si, cand sa comandam desertul, mi-am dat seama ca intarziam la o prezentare despre Norvegia medievala, tinuta la cafeneaua teatrului Nottara de o fosta colega de facultate, acum lector la Universitate.

Intalnirea nu era una obisnuita, ci o surpriza pe care o a doua colega de facultate i-a facut-o primei: si anume, m-a invitat la eveniment fara stirea ei. Inclin sa cred ca a fost o surpriza placuta de ambele parti, caci de cand am terminat facultatea ( sa tot fie vreo 15 ani!), nu ne-am revazut decat o singura data, pe fuga, la ceremonia religioasa de la nunta mea.

M-a impresionat modul in care a abordat expunerea, trecerea lina intre domeniile prezentate (istorie, geografie, religie, mitologie, scriere, arta etc.), faptul ca a reusit sa-si cucereasca si sa-si apropie auditoriul format, in mare parte, din studenti si felul natural dar convingator in care a raspuns la toate intrebarile adresate.

E minunat sa-ti redescoperi fostii colegi si sa inveti lucruri noi de la ei, sa simti ca apartii unei generatii/promotii care a reusit in viata prin propriile forte! M-am simtit bine in pielea mea, mandra ca apartin micului trio reunit chiar si numai pentru o seara si am plecat increzatoare ca voi mai trai astfel de seri...

Multumesc, Silvia!

Multumesc, Andreea!

O poveste pe zi cu Nils

2010-01-24T21:30:00.015+02:00

Totul a inceput in 2006, cand Ursi mi-a adus din deplasarea sa la Karlskrona un suvenir achizitionat de la Muzeul Marinei: un semn de carte sub forma unui ursulet cu bereta de marinar si cu un corp foarte lung, numai bun sa se plieze intre filele unei carti. L-am botezat pe loc Nils (de la Nils Holgerson), dat fiind locul sau de bastina...Insa aventura sa avea sa inceapa intr-o alta zi, cand i l-am aratat unei colege care are acasa o fetita cu o colectie impresionanta de ursuleti...in ziua urmatoare, m-a intrebat ce face Nils, la fel si a doua zi si jocul a continuat, ca in "1001 de nopti", aproape zilnic, intrerupt doar de perioadele de concediu si de weekend-uri. Nu mai tin minte cate povesti am inventat, nici ce anume am nascocit de fiecare data, dar important e ca Nils a prins viata si mi-ar placea ca, intr-o buna zi, si alti copii sa asculte sau sa citeasca despre ispravile sale...
Ca sa va faceti o idee, Nils e un rebel care nu face decat ce-i trece prin cap, ceva in genul lui Pippi Sosetica (o alta compatrioata de-a sa, eroina cartilor lui Astrid Lindgren, de care sunt pur si simplu indragostita!). Obisnuieste, de pilda, sa goleasca frigiderul in lipsa noastra, are tot felul de prieteni dubiosi cu apucaturi urate, ba, la un moment dat, a incercat chiar sa-si gaseasca jumatatea lipsind nu stiu cate zile de acasa, dar s-a ales 'doar' cu o droaie de copii! Alta data, o gospodina l-a confundat cu un dovlecel si l-a indesat in borcanul cu muraturi, unde a stat pret de o iarna, iar primavara s-a intors, murat bine, si a petrecut multa vreme la desarat...iar anul trecut, in ajunul Craciunului, pofticios cum il stiti, s-a ghiftuit pe furis cu 3 sarmale (atat au incaput, pe lung!), umbland apoi prin casa intepenit, vaicarindu-se si cerand pastile de dizolvat sarmale....Ar fi multe de spus despre el, dar nu mai divulg nimic, caci peste ani si ani, cand voi avea si eu timp de scris o carte, as vrea sa va invit s-o cititi!

Bucurestiul altfel

2010-01-20T09:48:00.007+02:00

Pe cand veneam aseara spre casa la o ora tarzie, am avut pentru cateva clipe sentimentul ca gura de metrou m-a proiectat in alt oras, in alt timp si in alt anotimp...al zapezilor de altadat', al copilariei, al vremurilor fara de griji...

Zapada cadea incontinuu, copacii erau grei de nea ca niste oameni impovarati de ani, totul era imaculat, mizeria ramasese undeva dedesubt ca si cum nici n-ar fi fost, masinile treceau rar, aproape in varful picioarelor, parca orasul acesta nebun, zbuciumat, aglomerat, alienant isi gasise, in sfarsit, linistea...

Gandul m-a dus la zapezile copilariei mele din orasul cu rezonante meteo, desi catusi de putin ploios, pe vremea cand ciclul anotimpurilor era respectat cu strictete, iar prima zapada cadea, constiincios, in noiembrie, la bucuria plimbarilor cu sania pe strada, la oamenii de zapada ridicati de noi, copiii casei, in curte, la pisica familiei care isi facea aparitia la geam la lasarea serii si la mirosul proaspat si geros al blanii ei pudrate cu zapada, la soba de teracota care polariza intreaga familie si la cate si mai cate nimicuri desuete, dar importante in puzzle-ul existentei mele.

E bine ca mai avem cate o iarna adevarata, e bine ca ninge de 3 zile fara incetare, e bine ca mai exista turturi uriasi cu alura de zahar candel, hornuri cu caciuli albe si ca brazii si-au scos de la naftalina hainele de hermina.

Da, se intampla in Bucurestiul zilelor noastre!

Ce facem cu YHA?

2010-01-17T19:47:00.014+02:00

Pentru noi, inceputul de an aduce cu el, inevitabil, eterna noastra dilema: ce facem cu YHA? O mai carpim sau o vindem? Caci, ca tot soferul cinstit, trebuie sa-i luam rovigneta, sa-i reinnoim RCA-ul si, colac peste pupaza, si ITP-ul. Cum tot patitu-i priceput (singura data cand am facut ITP-ul la primul centru care ne-a iesit in cale am iesit pe poarta cu termostatul ars!) YHA face ITP numai pe recomandari, adica la cunoscuti, caci asa e ea, o masina cu personalitate...problema e ca are si ea o varsta si s-ar putea sa nu-l mai treaca ;-(
Ca sa fiu sincera, e o masina cumsecade, care ne-a purtat prin cele mai stranii (Kosovo) si inaccesibile (Ditrau-Tulghes) locuri - de unde si problemele ei, deh - si nu prea imi vine sa ma despart de ea... (fiind si prima dealtfel!) dar ne dorim o masina normala, care sa nu aduca un zgomot nou cu ea la fiecare intoarcere dintr-o calatorie mai lunga si in care sa ne simtim in siguranta oriunde ne-am deplasa pe planeta asta! Intr-o expozitie a celor mai credincioase masini, YHA ar ocupa, cu siguranta, un loc de cinste!

P.S. Daca n-ar fi existat ea, termeni ca 'sonda lambda/ releul alternatorului/ clapeta de acceleratie/ rulment de presiune/ bendix' etc. nu si-ar fi avut locul in vocabularul meu de filolog...

Cronica restaurantelor - Valea Prahovei

2010-01-13T10:55:00.009+02:00

Dupa cum stiti deja, am inceput anul printr-o saptamana de concediu... buna idee, caci dupa forfota sarbatorilor, e chiar indicat un timp de refacere. Niste cercetatori spanioli chiar au ajuns la concluzia ca revenirea la serviciu nu trebuie facuta brusc, prin urmare ei recomandau sa ne intoarcem cu o zi mai devreme din concediu pentru a ne acomoda cu gandul ca incepem serviciul si pentru a ne pune treburile in ordine: mare descoperire, intr-adevar!
Ei bine, noi am petrecut o saptamana de huzur la Sinaia, unde cea mai palpitanta activitate a fost sa testam diverse restaurante din zona:

1. Cabana Schiorilor, Sinaia - mancare buna, proaspata, destul de accesibila ca pret, atmosfera placuta, decor rustic.
2. Taverna Sarbului, Sinaia - specialitati fitoase, preturi imense (nimic sub 20 lei!), evitati salata Caesar- crutoanele erau imbibate cu un sos gretos!
3. Cabana Susai, Predeal - meniu saracacios, preturi imposibile (bulz, de fapt mai mult mamaliga cu branza -18 lei, cafea -8 lei!, cazare in camera double -80 euro/noapte)
4. Cabana Gura Diham, Busteni x2 - vedeta acestei cronici, mancare foarte buna, diversa, ieftina, decor rustic, ambient foarte placut, de aceea am si repetat experienta!
5. Cabana Miorita, Sinaia, cota 2000 - curat, decent, mancare ok, ieftina si buna, a pastrat atmosfera de cabana din vremea copilariei mele...

In medie, o masa pentru 2 persoane a costat in jur de 80 lei, in conditiile in care eu m-am limitat la salate si supe (din cauza dietei), iar Ursi a cam baut apa (din cauza condusului).

La multi ani, blogule!

2010-01-06T20:25:00.007+02:00

Scofala si Tandala au implinit azi 2 anisori! Nu s-au remarcat ei prin cine stie ce articole de seama, nici nu au dat pe-afara de harnicie (au ingrasat porcul abia in Decembrie!), ba s-au cam lasat pe tanjala in 2009, dar i-am aniversat cum se cuvine: dimineata la manastirea Sinaia, iar dupa-amiaza la Busteni, la cabana Gura Diham.

Daca acum 2 ani am lansat blogul mai mult din spirit de competitie, ca sa nu fiu mai prejos decat Ursi, va marturisesc ca intre timp am dezvoltat un fel de dependenta, caci nu pot sta mult timp departe de el. S-a intamplat sa nu scriu nimic chiar 2 luni, dar n-as fi putut renunta la el, pur si simplu imi place sa povestesc...

Ca in fiecare an de ziua celor 2, ziua sfintirii apelor si a botezului Domnului, am participat la slujba, de data aceasta la manastirea Sinaia, si am constatat ca, in ciuda asistentei numeroase si a nesuferitei de ploi care nu ne-a slabit jumatate de zi, lucrurile au decurs pasnic si civilizat, iar apa a curs din belsug, atat din clasicele butoaie albastre cat si din cer...

Cat despre cei doi aniversati, nu stiu pana la cati ani ii voi creste, dar pot sa va asigur ca ei voi exista atat timp cat vor avea ceva de spus si cat cuiva ii va pasa de soarta lor. Eu le urez "La multi ani!" si la multe lucruri de povestit, iar voi, cei care ii vizitati, unii mai des, altii mai rar, sunteti bineveniti ori de cate ori aveti chef sau timp sau curiozitatea de a citi ceva vesel, ceva trist, ceva serios sau altceva...

Orasul de turta dulce

2010-01-05T18:12:00.011+02:00

Iata-ne din nou in concediu, ca pe 2010 inca nu avusesem unul... Si cum ne facem noi planul ca tiganul, adica ne trezim pe la ora 14 sa ne facem bagajul, fara a sti inca destinatia exacta, am ales Sinaia, din motive de distanta si de afinitati. Este poate singura statiune de pe Valea Prahovei de care nu ne saturam niciodata, indiferent cat de bine o cunoastem. Totul este sa fii in contratimp cu bashtanii, adica ei sa fie pe picior de plecare si tu de sosire, limitand la maximum suprapunerea... In aceste zile, orasul respira un aer de poveste (cam rece, totusi!), aratandu-ne partile lui cele mai frumoase: ornamentele mostenite de la sarbatori, care transforma casele vechi - avand ca specific albul brazdat geometric de grinzi negre de lemn - in casute de turta dulce, zapada proaspat ninsa, strazile in panta devenite niste veritabile derdelusuri , scarile inguste si abrupte, batraneii iesiti la promenada de seara mana in mana si, bineinteles, Cabana Schiorilor. Nu stiu cand a fost construita, dar a fost renovata anul trecut si extinsa, pentru a face fata distractiei/cererii. Cand am descoperit-o noi, acum vreo 10 ani, avea un aer intim si niste preturi decente; acum arata destul de luxos si preturile sunt pe masura, insa Baselu' e de alta parere, caci a afirmat, cu ocazia vizitei sale aici din 26.12.2009, ca 'orice roman isi poate permite sa manance la Cabana Schiorilor'. De la un chelner vorbaret care servea la o masa alaturata am aflat unde a stat, cine l-a insotit si cati SPP-isti l-au escortat etc. (nu am aflat, totusi, ce bacsis a lasat!) Dar banuiesc ca sunt detalii care se cunosc deja si nu intereseaza oricum, pe nimeni.
Noi ne-am simtit bine, desi am dardait putin, am avut grija sa nu ne ghiftuim prea tare (caci, oricum, nu ne-ar fi tinut buzunarele!), ne-am facut plimbarica de seara si am ars caloriile regulamentar ca sa ne putem bucura in ziua urmatoare de o frumoasa excursie pe platou si de un vant doborator...

Vizita la nasi

2010-01-03T17:14:00.007+02:00

Cand credeam ca am scapat de partea cea mai grea a acestor sarbatori, a urmat o alta piatra de incercare: vizita la nasi! Acolo, ce sa vezi: ne asteptau cu masa :-(
Ma rog, masa e cam putin spus fata de ce era acolo: un adevarat festin, de parca ne recuperasera dintr-un lung stagiu la Auschwitz...Nasul tot zicea: "Hai, mai, ca de Revelion nu se tine cura!", nasha ii tinea isonul: "Hai, ca azi nu te vede Luiza!" (nutritionista). Si din cand in cand, in momentele-cheie, cand musafirii pareau ca digera, linistiti, felurile ingurgitate, nashul intreba, ca un regizor dornic de actiune: 'incalzesc sarmalele?/ facem friptura?/ pun de mamaliga?"

Eu nu pofteam cine stie ce, caci deja m-am obisnuit sa vad mese cu de toate si sa nu mai salivez, dar era ora mesei de seara si am incercat sa fac un compromis: sa gust cate ceva, ca sa nu le rapesc oamenilor bucuria ospitalitatii si sa respect cat de cat de regulile, ca sa nu raportez azi o greutate dezastruoasa! Eu zic ca m-am descurcat binisor, dar nasii au cam ramas cu surplus de mancare ;-) si ne-au invitat sa le mai facem o vizita cat de curand...:-x

Dar cel mai tare mi-a fost mila de frigider, pe care l-am auzit din hol gemand de plin ce era, cand ne pregateam de plecare...
Am mancat 'doar':
- 2 linguri de salata de ardei copt cu sos de iaurt si usturoi;
- o felie de drob de pasare;
- o portie de ciorbita radauteana;

- 2 bucatele de placinta cu branza dulce cu stafide, fara foietaj;

- o fripturica de carne de porc afumata si o feliuta de carnat de porc cu salata iceberg (morcov ras, cu porumb, ceapa si sos de iaurt).
Am refuzat:
- salata boeuf, salata de vinete, oua umplute, salam
- sarmale cu mamaliga;
- mamaliga cu branza;
- prajituri si bomboane.
...si am urcat de la 62.2 la 62.7 de ieri si pana azi!
Sper ca Luiza sa nu fi aflat de blogul meu si sa nu fi fost camuflata intr-un licurici, usor de confundat cu beculetele din instalatia de pom...

Sorcovita pe datorie!

2010-01-01T19:20:00.005+02:00

Iata-ne ajunsi si in 2010, care se anunta a fi anul surprizelor, cel putin pentru mine!

Prima surpriza am avut-o cand am iesit in curte sa pocnim artificiile achizitionate in ultimul moment: 'ploile de stele' erau, de fapt, confetti, iar azvarlitorul de flacari colorate parea ca facea eforturi supraomenesti sa functioneze, punandu-ne rabdarea la grea incercare!

Apoi, nici nu ne dezmeticisem bine, ca ne-am si trezit sorcoviti de o hoarda de copii din comuna Pantelimon, care au dat startul businessului de inceput de an cand artificiile inca mai fumegau. Dar abia cand sa-i (ras)platesc mi-am dat seama ca nu aveam niciun ban la mine...imi uitasem portofelul acasa! Asta ar insemna, potrivit superstitiilor populare, ca tot anul voi avea buzunarele goale sau, in cel mai fericit caz (pentru mine!), ca datoriile mele vor fi platite de Ursi...

Ultima surpriza a fost cand am plecat acasa, pe la 4 dimineata si am nimerit intr-o ceata atat de deasa, ca e un miracol cum am reusit sa conduc, pe unele portiuni chiar fara strop de lumina, dupa 6 luni de pauza si bajbaind realmente dupa drum, fara sa dau peste vreun pieton beat sau caine rebegit si, mai ales, fara sa ies de pe carosabil...In viata mea nu m-am simtit atat de pierduta la volan si atat de lipsita de repere; am avut un moment de cumpana, cand am vrut sa opresc pentru ca nu mai stiam incotro s-o apuc, dar riscam sa ma tamponeze cineva din spate, iar ceata nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se ridice curand! Pana la urma am adus gasca acasa cu bine si am primit si felicitari...

Ramas bun, 2009!

2009-12-31T12:57:00.014+02:00

Anul vechi si-a trimis peste noi ultima dimineata insorita si ultimul cer brazdat de nori alburii, pufosi. Ne-au mai ramas cateva ore pana vom pasi in noul an cu un sac de sperante, o sacosa de vise si o caruta de amintiri...cand eram mica ma bucuram de fiecare data cand incepea un an scolar nou: contorul se reseta iar de la zero! Foi albe in asteptarea cuvintelor, creioane noi in asteptarea foii, materii noi, profesori noi, colegi noi...mi se parea ca mi se da o noua sansa!

Aceeasi senzatie o incercam, unii dintre noi, si de Revelion. Speram, de fiecare data, ca anul cel nou va fi mai bun...il vedem crescand cu cate o luna, ca pe un copil, ne bucuram de unele zile, pe altele le uram, ne scuturam de praf si mizerie cand suntem la pamant si o luam de la capat, ni se pare ca ne invartim in cerc sau ca nu mai iesim din labirint, mai primim cate un branci, si mereu, mergem inainte, ca in alunecarea pe tobogan, alta cale nu exista.

Recunosc, de fiecare data cand las un an in urma si il intampin pe cel nou, ma incearca nostalgia fata de lucrurile bune si chiar si fata de cele mai putin bune pe care le impachetez si le pun pe raftul din spate, spre pastrare, care alcatuiesc, in fond, viata mea. Realizez, de fiecare data, ca oamenii au prostul obicei de a-si face planuri de viitor si de a uita sa-si traiasca prezentul. Ne dorim de fiecare data un an mai bun si facem comparatii (un an iti aduce o carte publicata, altul, o calatorie mult-visata, altul un sot, altul un copil etc.) dar e nedrept sa comparam un an cu altul, caci fiecare ne-a imbogatit cu ceva, a pus umarul la ceea ce suntem astazi. Problema e daca drumul pe care l-am ales la fiecare rascruce a fost cel potrivit pentru noi. Din pacate, a doua sansa e rara si o putem astepta indelung...

Va doresc sa fiti sanatosi si sa nu uitati sa traiti la maxim fiecare zi, caci e unica, desi ni se pare ca mai avem destule inainte!

Revelion last-minute

2009-12-30T17:33:00.005+02:00

Eu si Ursi suntem genul de oameni care asteapta invitatie: la Revelion, la prieteni, la nunti (nu prea suntem fani, dar ne sacrificam pentru cei dragi). Si ne plac mai ales ofertele last-minute:

- la nunta noastra: 'noroc' ca a fugit viitorul nas cu viitoarea mireasa, ca altfel nu mai gaseam noi loc la restaurant in Bucuresti, cu 2 luni inainte de eveniment;

- la petrecerea de ziua mea de anul acesta: am invitat o gasca la munte pentru un weekend, dar abia joi seara m-am apucat sa caut cazare (a iesit super, nu se putea sa nimeresc mai bine!);

- in concedii: dar cred ca m-am lecuit sa mai plec fara rezervare, caci in Suedia totul era inchis dupa ora 20.00 (inclusiv campingul!) si era sa dormim in masina de vreo 2 ori!

Anul asta de Revelion, am primit 3 invitatii: 1. cu prietenii, in Austria, la ski; 2. cu verisorii, in comuna Pantelimon; 3. cu prietenii, la Campulung.

Ghici ce am ales?

a) 1.

b) 2.

c) 3.

d) inca ne mai gandim

e) altceva

P.S. Voi unde faceti Revelionul?

A December to remember...

2009-12-29T21:35:00.006+02:00

...cum frumos spunea Ursi. Este articolul cu numarul 17 pe luna decembrie, adica fix numarul articolelor scrise de mine din ianuarie pana in noiembrie! Sigur, nu e musai sa scrii zilnic, chiar daca blog=jurnal, ci e important sa scrii cand ai ceva de spus. Mai depinde de dispozitie, de timp, de conditiile tehnice, de reactia cititorilor si de dorinta de a impartasi celorlalti. Daca e sa fac o analiza, in lunile in care am calatorit cel mai mult am scris cel mai putin sau deloc. Si, credeti-ma, as fi avut ce povesti, dar neavind "ustensilele" la mine am scris la intoarcere, cand impresiile nu mai sunt la fel de vii, deja uiti detaliile si se asterne primul fir de praf peste amintiri...
Mi-as fi dorit sa fiu mai activa, sa comunicam mai mult, sa va starnesc interesul si curiozitatea de a ma vizita poate chiar zilnic. Eu v-am asteptat si m-am bucurat de fiecare semn de viata primit de la voi! Cand am intrat in concediu, am facut o promisiune: sa scriu cate un articol pe zi pana la sfarsitul anului. Nu mi-am facut probleme ca-mi vor lipsi subiectele, ba as fi putut scrie si 2 pe zi, dar deja incepea sa semene a tratament ;-)
Ar fi frumos ca anul viitor sa ne largim familia de bloggeri - cu ajutorul Crengutei vom incepe chiar din ianuarie! - Danezu' si Mara vin tare din urma, Mugur are deja un avans serios, contez si pe Magda si Razvan, si...cei din urma (eu si Ursi) sper ca vor fi, in sfarsit, cei dintai...
Acum, ca v-am facut reclama, sper sa beneficiez si eu de cate un comentariu!

Pestii - pe cai mari in 2010

2009-12-28T09:52:00.010+02:00

Astazi ma intorc la serviciu dupa un concediu de 2 saptamani, mai mult decat binevenit! Problema e ca mi-a disparut complet cheful de munca - bine, n-a fost el niciodata exagerat - dar dupa aceasta pauza in care l-am disperat pe Ursi cu programul meu de voie (logica mea era urmatoarea: cineva trebuie sa munceasca pentru ca altcineva sa huzureasca!) va dati seama ca el, cheful, nu mai reactioneaza la nici un stimul...

Abia astept sa vad ce voi primi la tombola! E oare un motiv suficient de bun ca sa bat drumul pana la serviciu? Cred ca nu, dar am unul si mai bun: tot intrebandu-ma ce ma asteapta la anul, am dat peste previziunile Acvariei si am aflat ca, incepand din 19 ianuarie, planeta Jupiter se instaleaza in zodia Pestilor pentru aproximativ un an; in plus, cea de-a doua planeta norocoasa, Venus, tranziteaza Pestii in perioada 12.02-07.03!

Dacă în 2009, Vărsătorul a fost eroul anului, acum reflectoarele se îndreaptă prioritar spre tine, datorită prezentei planetei Jupiter, considerată marele benefic si unul din guvernatorii zodiei tale. Pentru scurt timp, îi va da ghes si Berbecului, pe la mijlocul anului, dar se va întoarce apoi, să stea tot cu tine până în 2011! Mai mult, Uranus este încă de partea ta – desi si el te mai trădează, temporar cu Berbecul – dar mai ai acolo si Luna Neagră, în partea a doua a anului. Dacă e să alegi perioada cea mai bună a Pestilor, aceasta pare să cuprindă primele cinci luni ale anului.

Acum parca imi mai vine sa ies de sub plapuma si sa infrunt lapovita de afara...

Googlebot exista!

2009-12-27T21:33:00.008+02:00

Am fost foarte incantata sa constat ca Scofala si Tandala au cu cine sa-si bea cafeluta in ultima vreme, un vizitator constant in persoana lui Googlebot! Incepand din 23.12. a trecut aproape zilnic pe la ei (mai putin pe 26.12!?), atras probabil de harnicia mea sau, altfel spus, de ritmul de actualizare a blogului (inca nu am deslusit algoritmul exact dupa care functioneaza)...Sigur, sunt perfect constienta ca isi face doar treaba, dar sentimentala cum ma cunoasteti m-am bucurat ca un copil de cadourile aduse de Mos Craciun cand l-am depistat prima data pe robotel...

Am aflat de existenta acestor spideri sau bots cand mi-am pus intrebarea: cum apar rezultatele in baza de date a motoarelor? Cine le aduna de pe web si cum? Si incet-incet, s-a facut lumina in capul meu de filolog, cand Ursi mi-a explicat ca exista niste negri mititei sau furnicute care asta fac toata ziua: colinda webul in cautare de pagini noi, le culeg continutul si il indeasa in cosul lui Google, Yahoo si altele de teapa lor. Va dati seama cat au de munca amaratii?! Zau ca nu mi-ar conveni sa fiu in pielea lor...dar una este sa citesti despre existenta lor si alta e sa-i vezi in actiune!

Asadar, puneti-va pe scris daca vreti sa intrati in gratiile Googlebotului sau Yahoobotului si sa va lase un autograf pe blog...

Labe de urs

2009-12-26T22:49:00.014+02:00

Dupa ce am luat traditionala portie de ghiftuiala cu familia de la Ploiesti, am pornit sa ne facem digestia pe aleile parcului Bucov, din imprejurimile orasului. Nu tu aglomeratie pe sosea, nu tu aglomeratie in parcare, nu tu aglomeratie in gradina zoo...Asa ca ne-am apucat sa inspectam animalele disponibile in sezonul rece: niste cerbi, magari, papagali, maimute, vidre, lebede, lame si...urme de urs! Da, urme, caci ursii erau probabil in barlog si hibernau de zor, judecand dupa rarele urme lasate pe zapada. Tot din urmele minuscule am dedus ca ursii erau niste ursuleti, caci aveau laba cam cat palma mea!
(Apropos de urme de urs, banc:
-Gigi, ti-ai luat urs?
-Nu, de ce?
-Pai, vad urme de laba in baie...)

Ce mi-a placut:
-lamele erau atat de negre, ca nu se intelege nimic din poza, nu se disting ochii de nas, de gura sau de par!
-tarcul pentru ursi era amenajat ca in gradinile din Europa, adica un spatiu imens, cu un lacusor si cu panouri transparente in loc de gratii: e prima gradina zoo din Romania unde vad asa ceva!

Ce nu mi-a placut:
-desi era aproape ora inchiderii si animalele disponibile erau raritati, am fost taxati la caseria zoo cu pretul intreg, ba am achitat chiar si taxa de parcare; poate ar fi o idee buna sa se practice un tarif de vara si unul de iarna, din moment ce exponatele stateau bine-mersi la caldurica...

Totusi, plimbarea a fost foarte placuta si utila digestiei, ceea ce va recomand si voua sa faceti zilele astea!

Sarbatorile cu bine!

2009-12-25T21:17:00.011+02:00

Si a sosit si ziua cea mare...cu intrecerea de urari - romanii sunt campioni la sms-uri: de la an la an gama poezioarelor cu Mos Craciun se diversifica - , cu bucuria reintregirii familiei, cu ghiftuiala traditionala (anul asta mai putin pentru unii!), cu surpriza descoperirii cadourilor dorite sub brad, cu relaxare, cu linistea binecuvantata de dupa aglomeratia din ajun.

Bucurestiul era pustiu astazi si destul de murdar pentru o zi de sarbatoare, dar luminitele isi faceau datoria si compensau din plin alte neajunsuri...

Va doresc sa petreceti Craciunul frumos, sa fiti sanatosi si voiosi si sa va bucurati de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi voua! La multi ani tuturor!

O, brad frumos!

2009-12-24T10:34:00.015+02:00

Si a venit si ajunul Craciunului, ziua mea preferata, caci e ziua de impodobit bradul...

Visam de mult timp sa am si eu parte de un Craciun, asa, ca in copilarie. Si anul acesta dorinta mi s-a implinit: guvernul mi-a oferit un concediu prelungit pentru a pregati totul in tihna, asa ca mi-am permis chiar si luxul de a aloca o zi intreaga bradului. Abia astept sa vina Ursi dupa-amiaza, sa-l impodobim impreuna!
Cu bradul asta e taraboi mare...imi place atat de mult, incat nu ma mai pot desparti de el! In copilarie, il desfaceam de Martisor, dar acum, din lipsa de spatiu, se poarta negocieri dure in fiecare an...
Desi acest obicei nu are nicio legatura cu sarbatoarea crestina, nu as putea concepe un Craciun fara bradul intesat de globuri, la picioarele caruia va poposi negresit Mos Craciun, cu un cadou-doua...pana la urma Mosul vine atat timp cat credem in el, mari sau mici!

Update aprox. ora 22

Iata-l si pe eroul principal: indesat, dar stufos nevoie mare!

Rasfat culinar

2009-12-23T18:00:00.006+02:00

Pentru ca am fost o pacienta cuminte si am dat jos cele 6 kg planificate pana la Craciun, zina nutritionista si-a unduit bagheta prin aer si mi-a dat voie sa ma rasfat cu bucatele traditionale in cele 3 zile de Craciun!

"O, ce veste minunata!" -vorba colindului...am zis eu si m-am apucat sa gatesc niste feluri mai dietetice totusi, de frica sa nu ajung din nou cat animalul care se sacrifica in perioada asta...

Pacat ca nu puteti simti mirosul de sarmale, caci e ...DEMENTIAL! Nu stiu cum or fi iesit, caci le-am facut in premiera cu carne de pui+curcan+morcov si le-am condimentat cu coriandru, cimbru, piper, boia si marar. Acum fierb de zor in suc propriu si presimt ca in seara asta voi avea un aflux de colindatori, hipnotizati de aroma lor, precum Tom, motanul.

Si am mai produs ceva azi: niste salata boeuf cu carne de pui la gratar, fara mazare si cu cartofi "mai putinei"...Sa va mai spun ca am voie si carnati (de pui), 2 felii de toba si 3 felii de cozonac/pe zi? Mai bine nu, ca va apucati si voi de cura si n-am chef de concurenta!

Voi ce-ati pregatit bun?

Arca lui Noe

2009-12-22T18:39:00.011+02:00

Apropos de atmosfera din preajma sarbatorilor...

Azi m-am intamplat intr-un autobuz care trebuia sa ma transporte vreo 3 statii, de la Tineretului la Piata Romana. Urc eu bucuroasa ca nu am asteptat deloc in statie, incerc sa-mi gasesc un loc in picioare ;-), cand, deodata, in partea din fata, se aud niste voci rasunatoare care proferau, la niste decibeli in crescendo, un potop de injuraturi, vorbe grele cu puternica tenta rasista (a fost invocat pana si "tiganul de Iliescu, care le-a dat averi tiganilor"!). De fapt, totul pornise de la o banala cearta pe tema inghesuielii, iscata intre un domn in varsta si o doamna de etnie rroma!

Am incercat sa privesc totul cu detasare, amuzandu-ma pe seama lor, fiind mult prea departe de locul incidentului, insa toata scena mi-a lasat un gust amar, caci autobuzul devenise o bomba cu ceas: ticaia tot mai tare, pregatindu-se sa explodeze... La un moment dat, cei doi au trecut de la vorbe la fapte, incaierandu-se dintr-o pozitie care ar fi starnit invidia oricarui contorsionist: domnul de pe scaun si doamna din picioare. Spre norocul nostru, al tuturor, cei doi au coborat la urmatoarea statie...dar au urmat dezbaterile de dupa, care se invarteau in jurul aceleaiasi idei: tiganii sunt hoti si puturosi, dar, sa nu generalizam, ca mai sunt si tigani cumsecade etc.

Intr-o arca a lui Noe ce pluteste in deriva, la 20 de ani de la Revolutie, ducandu-ne spre nicaieri, oamenii nu mai au loc de oameni...

Ne dati ori nu ne dati?

2009-12-21T13:34:00.011+02:00

A inceput sezonul colindelor...cam devreme, dar, deh, totul se intampla pe repede-nainte in vremurile astea agitate. Hoarde de colindatori iau zilnic cu asalt blocurile: studenti (eventual teologi), tigani, sau pur si simplu copii de scoala.

Ce facem, le deschidem, ca sa intampinam cum se cuvine Craciunul? Sau le strigam prin usa, sadic: "nu primim cu colindul!"

In mod traditional, colindatorii erau asteptati si primiti cu bucurie in casa, cantau o suita de colinde care vesteau nasterea Mantuitorului, apoi erau tratati de catre gazde cu mere, nuci si covrigi (doar suntem in post, nu?). In zona rurala obiceiul inca se mai pastreaza, insa la oras, si mai ales in Bucuresti, ce pretentii mai putem avea la respectarea traditiilor? Vin oamenii, lalaie o cantare, iau banul si pleaca multumiti. N-am incercat sa le dau covrigi, ca nu stiu cum ar reactiona...sincera sa fiu, mi-e si frica!

Deci, ce facem, ne lasam colindati pe scara blocului sau ne vedem de ale noastre si ne ducem la biserica sau la concerte, daca vrem colinde autentice?

Poate am devenit paranoica, dar colindatul pe la blocuri aduce tot mai mult cu o forma de cersetorie mascata...

AICI SUNT RENI

2009-12-20T22:43:00.006+02:00

Pentru ca aveam chef de o plimbare la aer curat si, in acelasi timp, eram curiosi sa cunoastem familia de reni adusa tocmai din Laponia in Parcul Tineretului , mai precis la baza rotii uriase de langa Palatul Copiilor, ne-am infofolit bine cu ce aveam mai calduros si am pornit in misiunea de recunoastere.

Dupa o tura de parc din care ne-am ales cu 2 baloane - reclama la Radio Vocea Sperantei - si cu madularele inghetate, am ajuns la patinoarul si partia de care doar auzisem si am identificat tarcul cu reni. Eu ma asteptam sa-i vad in actiune, adica plimband copiii cu sania, cand colo...am dat de afisul AICI SUNT RENI si de trei vietati care molfaiau de zor iarba, in niste tarcuri identificate cu numele: Torpi, Eva, Alice, Frida.

Daca nu aveti ce face si vreti sa aflati povestea lor, lucrurile se complica: o simpla cautare pe Google mai mult va baga in ceata, decat va descurca: renii sunt de 4 ani in Romania, vara se plimba prin Mamaia si iarna prin Ardeal, Eva si Torpi sunt puii lui Rudolf si Frida, nascuti in Romania anul trecut, s.a.m.d. In poveste mai apar si Blitzen si Comet, dar nu ma intrebati de gradul de rudenie dintre ei, ca trebuie sa mai investighez...

Ca sa termin in noaptea asta articolul si sa mai apucati si voi sa-l cititi, o sa inchei spunandu-va ca plimbarea din parc a continuat cu o raita prin libraria Carturesti, unde s-a deschis si un targ cu cadouri (carti, produse bio, cani si ceaiuri, vinuri, muzica, amintiri din epoca de aur, etc.), la concurenta cu cel de la Sala Dalles, deja veteran!

Am cheltuit o mica avere, dar am aflat ce mai e nou prin targ, asa ca mergeti si voi, aveti de unde alege!

Mi-a iesit cosaru'n drum...

2009-12-19T20:39:00.006+02:00

Ehe, azi ne-am luat portia de noroc! Sa fie de la cosarul care astepta tramvaiul la Pieptanari? Mie imi place sa cred ca da...

Azi ne-am incumetat sa facem primul drum cu masina de dupa ninsoare. Dupa ce am reusit sa o eliberam pe YHA de sub troiene, destul de repede, ajutati de soarele care inveselea un pic atmosfera geroasa, am constatat ca prin Bucuresti se circula bine, in ciuda imaginilor prezentate la televizor; mai prost a fost cu coada care ne-a intampinat in apropiere de supermarket si cu gasirea unui loc de parcare, caci multe erau ocupate...de zapada!

Am luat un bradut mic si indesat, dar foarte bogat, aproape pe gratis (nu va dau detalii, ca apoi va vin idei!), am gasit si un cadou dragut pentru tombola, am rezolvat repede si cu coada la casa, desi magazinul era superaglomerat, deci ne putem apuca de gatit (mancare si brad!).

Daca mai punem la socoteala si faptul ca am reusit sa intram si sa iesim din YHA fara nicio problema, ca a pornit din prima si ca la intoarcere ne-am gasit pana si locul de parcare, nu am nici cea mai mica indoiala ca ni s-a tras de la cosar!

Asteptam colindatorii!

Cadouri pentru tombola

2009-12-18T12:37:00.009+02:00

Cine ma ajuta si pe mine cu niste idei de cadou pentru tombola de la serviciu?

In afara de:

-cani

-lampi aromoterapie

-casete bijuterii

...ca de-astea am deja dubluri si tripluri si n-as vrea sa pateasca si altii ca mine!

Ati primit vreodata un obiect super-haios sau ingenios? Vindeti-mi si mie pontul...

Mere coapte cu scortisoara

2009-12-17T18:44:00.009+02:00

Trebuie sa va fac o marturisire: nu-mi plac merele!Le mananc doar in caz de forta majora, pe munte, de sete sau de foame.

Insa ieri am redescoperit bucuria merelor coapte in soba, pudrate cu scortisoara... Recunosc, totul a pornit de la nutritionista, care mi le-a inclus in regim. Si da, aratau bine pe ambalajul unei ciocolate cu aroma de mar si scortisoara, strecurate de Mos Nicolae in ghete...

Numai ca ieri, cand fulguia asa de frumos si focul ardea in soba casei copilariei mele din Ploiesti, merele coapte aveau aura de colindator: vesteau sarbatoarea care se apropie mai ceva ca reclamele televizate cu Mos Craciun!

Bucuriile stau intotdeauna in lucrurile simple: o fereastra cu pervazul greu de grau incoltit, mare, verde si stufos, dand spre niste ramurele inghetate si infofolite cu un strat potrivit de zapada care se indoiau, din cand in cand, sub povara unui pitigoi cu burta galbena, guraliv si cersetor...o soba calduroasa adapostind in pantecul ei generos o tavita cu trei mere coapte, frumos mirositoare si zemuinde...vine Craciunul, simtiti si voi?

Softul CFR-ist

2009-12-15T19:23:00.008+02:00

O insorita zi de decembrie, prima dintr-un concediu mult-asteptat...O banala coada la bilete de tren. Personajele: eu, studenta, doamna, coada, casiera, softul CFR-ist.

1. In fata mea, o studenta:
Casiera: Du-te si schimba si tu banii astia, ca n-am sa-ti dau rest!
Studenta: Dar ce, asta e treaba mea?
Casiera (catre noi, calatorii, dupa plecarea studentei): Putoarea...

2. In fata mea, o doamna cere 2 bilete la Brasov, la Intercity, cu reducerea de 20% anuntata la televizor:
Casiera: Reducerea e valabila doar daca luati bilete dus-intors!
Doamna: La televizor nu au spus asa ceva, vreau cu reducere...
Casiera (dupa consultari cu o colega): Aveti rabdare, nu va agitati asa, ca va dau!
(urmeaza vreo zece minute de training live cu o colega, vreo 2 printuri cu bilete stricate, anunt la microfon ca cine se grabeste sa mearga la alte case etc.)
Calatorii (se agita la coada): Haideti, doamna, ca pierdem trenul!
Casiera (replica-shoc nr.1): Pai nu vedeti ca ma tin de oferte?!
Casiera (dupa multiple incercari esuate de a printa biletul corect, replica-shoc nr.2): Atata deranj pentru 2 lei reducere...
Casiera (victorioasa in lupta cu softul CFR-ist, replica-shoc nr.3): Gata, nu mai dau nici o oferta, ca uite cat dureaza!

Iata de ce, dupa 15 minute de stat la coada, incantata ca voi inaugura trenurile zapezii, am ales, din nou, microbuzul...

Emotie de iarna

2009-12-13T23:40:00.008+02:00

Pe 13 decembrie 1983, lui Nichita Stanescu ii expira "dreptul la timp" si pleca intr-o alta dimensiune (tunelul oranj?) repetand: "Respir...respir..."

Oare daca ar fi fost sa aleaga o amintire draga din tumultoasa-i viata, care sa il insoteasca pretutindeni in calatoria sa, la ce s-ar fi oprit: o dragoste, un tete a tete cu plopul Gica, o intalnire cu prietenii sai dragi, o elegie din cele 11?

Drum bun, Nichita, nu vei fi uitat!

Cei 3 P

2009-12-01T16:36:00.015+02:00

Acum 2 saptamani, in timp ce goneam cu viteza luminii (ma rog, mai corect ar fi "cu viteza batranetilor dragei noastre YHA") pe autostrada A1, straduindu-ne sa nu fim chiar ultimii votanti din circumscriptia noastra, m-a strafulgerat un gand nastrusnic: ca aveam de ales intre 3 personaje de desene animate, culmea toate incepand cu litera P: Papusa Chucky (sadicul), Popeye Marinarul (batausul!) si Pinocchio (marioneta)...(vreo asemanare cu personajele reale?)

Sfat pentru turul 2: daca tineti mortis sa va exercitati dreptul la vot, nu va bazati pe sectiile speciale, in caz ca sunteti departe de casa...noi n-am avut nicio sansa la Calimanesti!

Schimbare de look

2009-12-01T15:42:00.003+02:00

Dupa cum au observat vizitatorii care au poposit in ultima vreme pe blogul meu ;-( Scofala si Tandala au suferit o operatie estetica: din 2 pisici lenese, toropite de soarele verii au devenit 2 veverite sprintene, cautatoare de ghinde prin covorul de frunze in degrade al toamnei...
Si asta nu e tot: stapana blogului, ajutata de o zina nutritionista, a pierdut ca prin farmec (de fapt a cam rabdat de foame!) 4 kg in 4 saptamani!
Traiasca 1 decembrie, ziua in care sarbatoresc 65,7 kg!
Pentru poze cu "inainte" si "dupa" va trebui sa mai asteptati 1 luna, caci targetul meu este 60...

P.S. Ii multumesc lui Ursi care m-a incurajat tot timpul, cel mai frumos compliment fiind: "In sfarsit nu mai arati ca un porc care grohaie dupa mancare, ai inceput sa aduci si tu a veverita!"

Underground love

2009-11-19T20:01:00.014+02:00

Doar 2 zile am fost nevoita sa stau departe de el si deja mi se facuse un dooooooor!

Nu, nu e vorba de Ursi, ci de... "trenul galben fara cai".

Brusc, mi-am dat seama cat de mult inseamna pentru mine: o jumatate de ora in plus de dormit/savurat cafea/mancat/dusat/citit/pregatit sufleteste pentru o 9 zi/udat gradina in floare din balcon/si cate si mai cate...

Am incercat sa-l inlocuiesc cu 1 autobuz si 2 tramvaie in prima zi/mers pe jos si 2 tramvaie in a doua...degeaba, nu m-am simtit la fel de inghesuita si inghiontita...e drept, am iesit un pic din rutina, dar am pierdut atatea: scrasnetul inconfundabil al sinelor, robotica monotona, stranutul si tusea drept in fata (o fi normala sau o fi porcina?), muzica data la maxim in casti, trancanitul si barfitul, mirosul, ah, mirosul si caldura, transpiratia, ringul si adevarul, scarile rulante, beculetul verde eliberator...

Azi, cand l-am vazut din nou venind, imi venea sa-l imbratisez cat e de lung!

"Sfantul" Bucur Ciobanul

2009-11-15T14:32:00.005+02:00

De ziua Sfantului Nectarie - un sfant contemporan, din Eghina, Grecia (cunoscut pentru vindecarile sale miraculoase savarsite mai ales cu bolnavii de cancer), ale carui moaste se afla la Manastirea Radu Voda din Bucuresti si care este praznuit pe 9 noiembrie - ma aflam in mijlocul unei cozi impresionante care avea sa dureze 5 ore.

La un moment dat, trec strada si dau sa intru la bisericuta de vis-a-vis, cea mai veche din Bucuresti, numita "Bucur Ciobanul". In poarta ma intampina un cersetor cam negricios, cu urmatorul text: "Sa va dea sanatate Sfantul Bucur Ciobanul!"...

M-a amuzat teribil formula lui de cersit si, pentru o clipa, m-am gandit sa-i spun cine a fost Bucur Ciobanul, dar ma indoiesc ca i-ar fi folosit la ceva, caci, era evident, nu pentru culturalizare venise omul la biserica!

In orice caz, revenind la Sfantul Nectarie, am avut parte de o coada linistita, civilizata, demna de scopul nobil care o formase...Doamne-ajuta sa fie toate pelerinajele asa placute si folositoare ca seara aceea de noiembrie!

Multumim, Sfinte Nectarie!

Straini in noapte

2009-10-27T10:18:00.006+02:00

Am reusit in sfarsit sa vedem "Straini in noapte", cu Emilia Popescu si Florin Piersic, in regia lui Radu Beligan. Nu ne-a fost recomandata, nu am citit recenzii, nu suntem fani Florin Piersic, dar titlul suna bine, iar o piesa cu 2 actori buni nu are nevoie de alta reclama, nu?
Cu siguranta, piesa merita vazuta! Nu ma voi apuca acum sa povestesc subiectul, va spun doar ca nimic din ce se petrece pe scena nu e ce pare a fi, ca e o poveste de viata cu mai mult de 2 personaje, caci intorsaturile de situatie sunt frecvante, iar cand te astepti mai putin Emilia dezbraca un rol si imbraca altul, cu o usurinta debordanta, de parca nu se poate hotari care i se potriveste mai bine...Florin Piersic, palavragiul care la televizor te ameteste cu vorbaria lui, e minunat pe scena: vorbeste atat cat trebuie si umple pur si simplul scena cu farmecul lui!
E o piesa de ras, de plans, de pus pe ganduri, de filosofat, de induiosat, de aplaudat frenetic si indelung.
Un singur sfat: nu va luati bilete in primul rand, caci scena Operei e foarte inalta si riscati sa le vedeti doar capetele...Incepand din randul 2, se vede bine, dar daca vreti sa le vedeti si pantofii, mai urcati un rand!

English a la francais

2009-10-16T13:25:00.003+03:00

Ati incercat vreodata sa rostiti fraza:"I hope you find hapiness!" cu accent frantuzesc, adica cu h mut? Daca vi se pare complicat, incepeti sa exersati cu "hungry". Ar putea usor fi confundat cu "angry"...
Astept rezultatele: va asigur ca e super-distractiv. De fapt, e o replica auzita intr-un film si, daca-ar fi s-o incadram in context, scena e urmatoarea: 2 americance vin la Paris sa-l gaseasca pe iubitul uneia dintre ele. Cand coboara din taxi, soferul, amabil, le face urarea de mai sus...Ele raman stupefiate, fara replica, iar zambetul soferului devine rictus...

Mangaiati de soarele Laponiei

2009-08-16T10:47:00.012+03:00

In Suedia, timpul are propriul sau ritm, iar oamenii nu

se grabesc niciodata...renii trec agale strada, autostrazile se intind cat vezi cu ochii, Hoga Kunst (High Coast) iti taie respiratia cu frumusetea ei, la Cercul Polar ziua e noapte si noaptea e zi.
Franturi dintr-o saptamana petrecuta in tara lui Nils Holgerson si a lui Pippi Sosetica, mancand kilometru dupa kilometru intr-o Kia cu cutie automata pe care Ursi a invatat sa o conduca in centrul

Stockholmului, fara sa incurce prea tare circulatia...
Primele 24 de ore au inceput in forta, printr-o calatorie cu taxiul, avionul, trenul, autocarul, vaporul. Le multumim Crengutei si lui Daniel pentru ocazia unica pe care ne-au oferit-o de a le fi alaturi intr-o zi atat de speciala pentru ei si le dorim o casnicie minunata si copii sanatosi si cuminti! Pentru noi a fost foarte relaxant sa revedem Stockholmul si sa-l redescoperim intr-o alta lumina...
Intorsi din croaziera in insulele Aland, am pornit hotarati sa ''cucerim'' Cercul Polar... Am strabatut Suedia de la sud la nord, manati de curiozitatea de a vedea cat mai multe, poate chiar si fiordurile norvegiene. Am experimentat cazarea la camping si intr-o casuta de pescar. Am intalnit mai multe avertizari de reni decat reni in carne si oase, dar pana la urma asteptarile ne-au fost rasplatite: trei reni, un ren, o turma de reni si inca trei reni! Arvidsjaur pare ca ''musteste'' de reni...
Mirosul padurilor suedeze este identic cu cel al padurilor de la noi, iar vegetatia de asemenea: am gasit zmeura, afine si...gratare amenajate, dotate cu lemne de foc, chiar si la popasurile de pe autostrada! Am facut mici excursii la cascada Vastana, apoi in parcul National Muddus si poate am fi vazut mai multe daca in ghidul nostru despre Suedia (editat de Aquila '93) nu ar fi existat atatea inadvertente sau greseli de traducere (de pilda, cascada Stora Sjofallet se afla la 92 km de Porjus, nu la 6 km!)...
Am avut parte de o vreme superba, mai ales in Laponia, dupa ce am trecut linia Cercului Polar. Am fost dezamagiti ca nu am intalnit tabere de laponi, ci doar niste casute candva locuite de ei, la muzeu...Am citit ca in luna februarie, la Jokkmokk se organizeaza o ''piata de iarna'', unde se vand produse artizanale saami, au loc curse de reni, se canta muzica traditionala etc.
Noi am ajuns pana la Gallivare in 3 zile, cu opriri pentru vizitat si poze, apoi am facut tot drumul inapoi intr-o zi! Cam obositor la intoarcere, in plus am pierdut mult timp cautand cazari, caci pana si campingurile se inchid pe la ora 21!
Aventura noastra suedeza s-a incheiat palpitant, caci am fost la un pas de a pierde avionul cautand locul de returnare a masinii prin preajma aeroportului Arlanda! Totul s-a rezolvat luand un taxi care, pentru suma modica de 15 euro pentru 3 km, ne-a depus la "Plecari", asigurandu-ne ca-l vom prinde...
Am petrecut apoi o frumoasa dupa-amiaza de duminica la Praga, in timpul escalei de 7 ore, delectandu-ne cu atmosfera de poveste si savurand mancare traditionala ceha, un strudel absolut delicios si vreo 4 beri - pana si chelnerul le-a pierdut sirul, asa ca am platit doar 3!
Dupa ''dezastrul'' finaciar din Suedia, Cehia ni s-a parut incredibil de ieftina, asa ca am profitat la maximum!
Urmeaza inca 2 saptamani de relas, alte drumuri si alte povestiri...

Cabana Tudor. Petrimanu

2009-06-01T10:50:00.016+03:00

In ultima vreme am fost tot pe drum. Cine citeste blogul lui Ursi si-a dat seama... Cine-l citeste pe al meu, de asemenea!

Acum urmeaza un test: cine a auzit de Muntii Latoritei?

Eu, una, habar n-aveam ca putin mai departe de Calimanesti, pe drumul spre Voineasa, la 18 km de Ciunget (unde se termina si asfaltul, de altfel) se afla lacul Petrimanu si o cabana: Tudor, administrata de domnul Nita, un cabanier in adevaratul sens al cuvantului. Asa, ca pe vremuri. Cand nu existau manele si atatia 'melomani' dornici sa interneze la balamuc toata fauna de pe vaile si muntii accesibili cu masina ...(cum am patit la cabana/hotelul Zanoaga). La Petrimanu s-a dat stingerea la ora 23 si nu ne-am mai trezit decat a doua zi in ciripit de pasarele...

Asadar, dupa un drum cu peripetii (caci Ursi, cu ochii la peisajul salbatic, a incalecat un ditamai pietroiul colturos, iar roata n-a mai apucat sa zica decat 'fissssssss'!), am ajuns in acest colt de rai chiar la vremea la care infloresc bujorii de munte, iar brandusele cu greu mai fac fata concurentei...

Lacul Petrimanu este punctul de plecare spre o serie de trasee: lacul Galbenu, Vidra, Obarsia Lotrului, lacul Calcescu, Pestera Polovragi, etc. Noi am hoinarit prin imprejurimi, am admirat un curcubeu suspendat deasupra barajului Galbenu, am facut si un traseu de creasta, ne-am intalnit cu un caine cu posterior de urs (am intrebat si ciobanul daca nu e corcit cu urs, dar ne-a asigurat ca 'nu sta, dom'le ursoaica la caine' - dar invers?!?), am mirosit bujorii infloriti, am trecut desculti o apa involburata si ne-am bronzat cu sosete si manecute!

Singurul inconvenient: marcajul este fie degradat, fie lipseste cu desavarsire, iar unele trasee erau inundate din pricina ca se daduse drumul barajului de la Vidra.

Am mancat si niste pastravi pescuiti aproape sub nasul nostru si o inghetata de casa cu topping de afine 100% naturale, proaspat culese din...congelator.

La cabana nu exista semnal, dar, daca se intampla sa va uitati buletinele acolo (cum am patit noi!), le puteti recupera din Bucuresti dupa aprox. 2 zile, de la sediul agentiei de turism Ola, patronata de fratele dlui Nita!!!!

(mai multe poze puteti gasi aici)

Martie din Post

2009-03-26T14:26:00.008+02:00

Ehe, a trecut ceva timp de cand n-am mai scris si multe s-au intamplat...
Am sarbatorit zilele Martisorului (sic!) undeva, langa Bran (mai precis la Sohodol), intr-o pensiune gasita pe net in ultimul moment, dar care s-a dovedit a fi peste asteptarile noastre (care erau mari!); am vizitat Cetatea Rasnovului care arata foarte bine infofolita in mantia alba, dar am inteles ca arata si mai bine vara, cand e animata de tot felul de spectacole; am consumat 2 bucati teatru absurd de Ionescu; am ajuns, in premiera pentru mine, la Opera, unde 'serveau' "Carmen", de Bizet. Frumos, da' cam lung pentru prima data...In plus, solista parea ca nu-si facuse incalzirea, caci abia prin actul III si-a dat drumul la voce, pana atunci a cantat numai pentru ea! Si am racit a 4-a oara in iarna asta, captusindu-ma cu o tuse care nu vrea sa se desparta de mine cu nici un chip.
Apropos, mai cunoasteti alte leacuri de tuse in afara de : Bromhexin, Stodal, ACC 200, Plantusin (cu pin si cu patlagina), Humex, Trei frati patati si saculet cu sare calda pe piept? In rest, toate bune!

Un film de OSCAR?!

2009-03-26T12:31:00.006+02:00

Am avut curiozitatea sa vad unul din filmele premiate recent cu Oscar: "Slumdog Millionaire", povestea unui copil sarman care ajunge miliardar gratie unui concurs de cultura generala binecunoscut la care stie toate raspunsurile nu chiar intamplator. Omul avea o "cultura de viata" demna de... Bollywood! Istorioara e siropoasa si previzibila si, bineinteles, cu happy-end...Pentru noi, romanii, e doar o poveste cu tigani, pe alocuri haioasa, pe alocuri induiosatoare, dar departe de a merita vreun premiu. Pe mine m-a dezamagit profund telenovela asta indiana cu morala americana...

Deja ...fou

2009-02-09T22:37:00.009+02:00

S-a intamplat intr-o sambata seara, acum vreo 2 saptamani. Incercam sa gasesc ceva interesant de vazut la televizor si, in lipsa de altceva, m-am oprit la un film cu Harrison Ford in rol de politist. Culmea e ca vazusem filmul la cinema cu cativa ani in urma, dar nu-mi mai aminteam mare lucru.

M-am uitat la film vreo jumatate de ora, pana cand HF afla ca sotia sa - proaspat decedata intr-un accident de avion - il insela, cand...hop, publicitate! Am luat telecomanda, am facut un scurt zapping si m-am intors la filmul cu Harrison Ford in rol de politist. Actiunea se precipita, suspectul e dat in vileag, urmarit, prins, are loc bataia din final, din care HF iese cu nasul plin de sange iar negrul, cazut de pe la etajul 100 direct intr-un tomberon, moare. Dupa care urmeaza genericul...
Mai sa fie, parca ceva nu se potrivea! Nici ca fir logic, dar nici cu amintirile mele vagi din filmul vazut la cinema. Pana la urma ma resemnez, iau telecomanda si trec din nou la zapping, cand...stupoare! Pe un alt canal, peste cine dau? HF juca linistit rolul sau de politist, de parca nimic nu s-ar fi intamplat...
V-ati prins, nu? Antena 1 si Pro TV difuzau in aceeasi zi, la aceeasi ora de maxima audienta, 2 filme cu Harrison Ford in rol principal, mai precis: politist! Asa ca nu e de mirare ca m-am 'ratacit'...
Asta arata:
1. cat de 'bun' e Harrison Ford si ce usor poate face trecerea de la un film la altul fara ca cineva sa observe;
2. ce complexe sunt filmele politiste americane;
3. ce lupta apriga se da intre Antena 1 si Pro TV pentru audienta;
4. ce spirit de observatie am eu!

"Made in Romania"

2009-01-29T19:48:00.010+02:00

Saptamana trecuta am raspuns unei invitatii la teatru si ma bucur din suflet ca n-am stat pe ganduri.
Este vorba de un spectacol de pantomima in regia lui Dan Puric, care se joaca la sala Rapsodia a teatrului de revista Constantin Tanase.
Imi place pantomima, caci mi se pare extraordinar sa fii in stare sa transmiti o stare, un gand, o idee doar prin gesturi, priviri sau semne. Iti trebuie o expresivitate si o inteligenta peste medie ca sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga, daramite sa se mai si emotioneze.
Spectacolul se vrea a fi o oglinda a societatii romanesti contemporane, in care accentul se pune pe automatismul gesturilor, al sentimentelor si al vietii noastre in general. Nu mai avem timp (si nici loc) sa traim: muncim, dormim, mancam, facem sex ca niste roboti, fara a observa ce se intampla cu adevarat in jurul nostru: nu avem timp sau nu ne pasa...
Aceste scene alterneaza cu gaguri care te duc cu gandul la filmul mut sau cu episoade celebre din istorie.
Ma opresc aici si va las si pe voi sa gustati farmecul acestei 'bijuterii' si, poate, sa cadeti pe ganduri...
P.S. Trupa este tanara si foarte, foarte talentata!

Poate va era dor...

2009-01-26T22:52:00.005+02:00

sursa – „Fototeca online a comunismului românesc” Foto #F018
Astazi tovarasul Nicolae Ceausescu ar fi implinit 91 de ani..brr!!

Raiul din Caciulata

2009-01-21T20:08:00.010+02:00

Week-end-ul trecut am dat o fuga pana la Calimanesti-Caciulata, ca sa ne relaxam si sa ne odihnim dupa o saptamana zbuciumata...Am infruntat cu stoicism ninsoarea cu fulgi mari si nabadaiosi care ne-a insotit o buna bucata de autostrada, aproape orbindu-l pe bietul Ursi, la gandul ca ne asteapta o camera calda si o noapte tihnita, vegheata de batranul si netulburatul Olt.
Pana la un punct, socoteala de-acasa s-a potrivit cu cea din targ, insa in toiul noptii ne-am trezit brusc ca linistea aproape dumnezeiasca si aerul pur s-au spart in mii de bucati, lasand locul unor acorduri inconfundabile de muzica house! Intamplarea face ca vis-a-vis de hotelul in care eram cazati sa se oploseasca o discoteca nesimtita, pe nume "Club Heaven".
Show-ul a durat pana la 6 dimineata, de parca ar fi venit sfarsitul lumii si toti pensionarii aflati la tratament se adunasera sa petreaca pentru ultima data...
Interesant este ca si anul trecut am patit la fel si nimeni nu pare sa fie deranjat de acesti baieti galagiosi care fac nota discordanta in acest peisaj realmente binecuvantat de Dumnezeu.
Cine a ajuns in aceste locuri si a calcat macar o data pragul Manastirii Turnu, a gustat painea plamadita de mainile calugarilor de la Manastirea Stanisoara, s-a plimbat pe aleile insulitei care adaposteste manastirea Ostrov sau a respirat aerul incarcat de istorie al Manastirii Cozia intelege ce vreau sa spun...
E pacat ca o zona atat de bogata spiritual si respirand atata frumusete sa fie intinata de niste zgomote care nu au nimic de-a face cu muzica.
Ma intreb cat castiga primaria din Calimanesti din aceasta afacere zic eu ilegala - judecand dupa volumul decibelilor care rasuna pe Valea Oltului intre 12 p.m. si 6 a.m.?

Prioritate de stanga-imprejur

2009-01-20T21:01:00.009+02:00

Astazi mi-am recuperat in sfarsit permisul...dupa fix 2 luni de cand mi-a fost suspendat! Culmea ironiei este ca in scrisoarea primita de la politia din Prahova scrie ca mi "s-a aprobat reducerea termenului de suspendare la 30 de zile"!!!?? Pai numai de la data la care am luat examenul a trecut o luna...
Nu are rost sa va spun cata tevatura a fost pentru recuperarea acestui permis: 3 drumuri la Udriste (ce-i drept 1 data am picat examenul, iar a doua oara nu am avut dovada la mine), 1 drum la Brigada rutiera din George Cosbuc, unde se face cerere pentru restituirea permiselor retinute in provincie, si un alt drum la Udriste ca sa-mi ridic permisul. Plus o luna de asteptare intre data la care am luat examenul si data la care mi s-a restituit!
Da, dar m-am ales cu autograful sefului Politiei rutiere PH, cel care acum 4 ani m-a picat la examenul auto pentru...neacordare de prioritate! (Se pare ca domnul Tatuc a facut evaluarea corect, din moment ce permisul mi-a fost suspendat tot din acest motiv!)

Portul din inima capitalei

2009-01-11T19:10:00.010+02:00

Am decis la inceput de an sa iesim mai mult din casa, caci devenisem foarte lenesi sau eram prea obositi in ultimul timp si obisnuiam sa ne petrecem duminica in casa, iar seara apucam doar sa ne plimbam o ora, doua, cat sa ne luam portia de praf...
Zis si facut: pe la pranz am pornit sa facem turul librariilor, in cautare de ceva hrana spirituala, iar dupa vreo 3 ore poposeam, manati de matele galagioase, in singurul port din inima Bucurestiului, mai precis 'The Harbour' din Piata Amzei, vis-a-vis de Teatrul Ion Creanga.
A fost ideea lui Ursi, care il testase deja cu colegii.
M-au impresionat inca de la intrare bunul gust si inspiratia designerului care s-a ocupat de amenajarea locului, care abunda in accesorii marinaresti: tablouri cu nave si expeditii, colaci de salvare, busole, fete de masa sub forma de harti vechi, conducte suspendate, ba chiar si un marinar scrutand orizontul!
Nici urma de kitsch, absolut totul recreeaza ingenios atmosfera unui port vechi, de pe la...1881! Pana si aparatele de AC, caloriferele si chiuveta de la toaleta sunt camuflate perfect in decor, fiind suflate cu o culoare ca de alama...
Meniul nu mi s-a parut sofisticat, nici nu am incercat cine stie ce combinatii 'periculoase', caci nu am vrut sa fiu dezamagita chiar de la prima vizita. Doar limonada a fost peste masura de dulce, de parca cineva ar fi golit tot borcanul de zahar in paharul meu...
Una peste alta, ne-am simtit excelent, 'echipajul' au fost prompt, mancarea gustoasa si indestulatoare, iar pretul, corect. Cu siguranta vom mai arunca ancora acolo in peregrinarile noastre prin Bucuresti...

P.S.Mie, personal, mi-a amintit de atmosfera din muzeul Vasa din Stockholm(un muzeu construit realmente in jurul unui vas care a zacut cateva sute de ani pe fundul marii, fiind apoi restaurat si oferit publicului).

La multi ani, S&T!

2009-01-06T19:29:00.004+02:00

Astazi Scofala si Tandala implinesc 1 anisor de la lansarea in blogosfera...Cred ca le-a placut ideea si, oricat ar fi fost ei de lenesi, tot au 'produs' 54 de articole intr-un an intreg! Cred ca e cam putin totusi ;-(
Eu le urez multa inspiratie (ca talent au!), puzderie de vizitatori, mai multe click-uri pe reclame (ca sa le iasa si lor de o paine pe zi!) si, in general, sa le mearga bine!
Pun pariu ca acum asteapta cadouri de la voi!

De ce imi place iarna...

2009-01-05T18:10:00.008+02:00

Poate pentru ca m-am nascut in ultima zi de iarna, pe vremea cand nu existau ierni fara zapada sau pentru ca e anotimpul Craciunului, al oamenilor de zapada, al cadourilor, al patinajului sau al povestilor spuse la gura sobei...

Toate acestea imi aduc aminte de copilarie si de farmecul aparte al sarbatorilor de atunci, fie ele si din vremuri comuniste! Imi aduc aminte de forfota din casa, de bunici, de bradul din sufragerie caruia-i cantam ca sa nu se simta singur, de sanius, de bulgareala, de lipsa de griji si de prietenii de-atunci.
In primele zile ale lui Gerar am avut bucuria sa fac cateva plimbari: la Poiana Tudorului de langa Zarnesti, la Plaiu Foii, la biserica rupestra de la Sinca Veche si la Sambata de Sus. Cu niste bocanci caldurosi si impermeabili in picioare iti vine sa colinzi cat e ziua de lunga, sa te minunezi de fiecare brad care-si poarta demn povara zapezii, de formele ciudate nascute din efortul apei de a-si croi drum pe sub gheata, de sclipirea soarelui pe intinderile imaculate, de cusmele pufoase cuibarite pe cate un stalp sau de incremenirea ireala a unei masute cu bancute capitonate in alb din sanul padurii.
Iubesc zapezile de demult dar si pe cele de azi deopotriva.

Revelion la Casa brazilor

2009-01-04T16:42:00.016+02:00

Iata-ne si in 2009, sanatosi, voiosi si cu chef de povestit!

Am petrecut Revelionul alaturi de o gasca simpatica, cu care am facut cunostinta (partial) la fata locului, adica la Casa brazilor din Zarnesti...

De Zarnesti ma leaga amintiri frumoase, caci in urma cu cativa ani porneam de aici intr-o frumoasa si memorabila vacanta in Piatra Craiului...

Dar sa revenim la povestea noastra! Totul ar fi fost, deci, bine si frumos daca gazda ne-ar fi spus din capul locului ca 2 din cele 4 camere ale casei erau nedecomandate (prin urmare s-ar fi impus o reducere de pret, nu?), ca nu mai inchiriase niciodata toata casa si cu atat mai putin pe sezon de iarna, deci habar nu avea ca sufrageria era friguroasa (cum sa nu fie, cand cele 2 calorifere erau pe jumatate din lungimea ferestrelor), ca una din canapelele extensibile din camera nedecomandata era doar de decor, nicidecum pentru odihna, etc.
Factorul surpriza nu s-a oprit aici, caci pe 01.01. ne-am trezit ca nu aveam apa calda, caci termostatul centralei se stricase (deja!), iar pe 02.01. hop! o pana de curent pe la ora 21! Perspectiva unei seri petrecute romantic, la lumina lumanarilor, nu era deloc rea, dar cea a unei nopti fara caldura era horror! Gazda si-a facut aparitia panicata toata, ca si deunazi, dar electricianul chemat de ea nu era disponibil, asa ca am apelat la resurse interne: sotul gazdei (cu mainile afundate in tabloul de sigurante), Costi (cu indicatiile de regie) si eu (cu rugaciunile)!
Dupa ce si acest episod dureros a fost depasit cu bine (fara nici o victima colaterala!), a urmat unul si mai tragic, pe 03.01...
A venit si ziua plecarii si, implicit a platii...ei bine, 'doamna' ceruse 130 RON/persoana/noapte doar cazarea (retineti, cu 1 baie la 4 camere), caci daca am fi luat si masa ar fi costat 400 RON/camera/noapte! Mai ceva ca la un hotel de 3 stele de prin alte tari mai civilizate... Buuuuun! Dar 3 din cele 4 cupluri venisera pe 30.12, iar noi pe 31.12, prin urmare noi i-am platit 3 nopti. Pe gazda noastra, care venise cu galeria dupa ea (o vecina cu gura mare si mult tupeu) a apucat-o brusc mirarea, zicand ca ea s-a inteles altfel cu cel care a facut rezervarea. Deci pretul nu mai era acum pe persoana pe noapte ci era pe casa pe cele 4 nopti! Cum nu aveam de gand sa platim ceea ce nu consumasem, mai ales ca Vio, care facuse rezervarea ii spusese la telefon ca un cuplu va sta doar 3 nopti si ea nu obiectase atunci, m-am infipt in ea si in galeria ei tupeista (care sustinea ca in alte locuri se inchiriaza separat si bucataria), argumentand ca am fost in destule locuri civilizate, dar niciodata nu am platit decat pentru ce am consumat! 'Doamna' se vindecase intre timp de atacurile de panica si uitase ca suportasem deja 2 reparatii in 2 zile, plus ca Florina si Costi nu se putusera odihni in jaful de canapea (au primit in schimb o saltea de teleshopping care s-a dovedit a fi gaurita si trebuia umflata de 2 ori pe noapte!)
In cazul nostru a functionat solidaritatea de grup, caci fiecare a avut ceva de reprosat, iar cele 2 au lasat ciocul mic, preferand, cica, sa iasa in pierdere, decat sa plece clientii nemultumiti!
O 'pierdere' de 4000 RON in 4 zile si-ar dori fiecare dintre noi, cred....

A fost si soare, au fost si ploi...

2008-12-30T22:22:00.005+02:00

Iata-ne si in ultima zi a lui 2008...ma despart cu nostalgie de el, caci a fost un an destul de agitat, cu multe cotituri, dar pentru mine a fost un an cum nu se poate mai bun... deh, Anul Sobolanului! (peste 12 ani voi mai avea un an ca asta!)
Privind in jurul meu, aproape fiecare persoana a avut cate o realizare, mai mica sau mai mare: unii si-au schimbat serviciul, altii au divortat, altii s-au mutat in casa noua, etc. Lucruri obisnuite, poate, in viata unui om, dar s-au intamplat toate anul acesta, foarte aproape de mine, astfel ca nu au trecut neobservate si au confirmat ca a fost ''anul marilor schimbari"...

La ''mai bine nu se poate": mi-am facut blog, m-am plimbat mult, am vazut in sfarsit Irlanda, am fost la un pas de acoperisul Romaniei, am redescoperit prietenia, mi-au fost in cele din urma recunoscute meritele la serviciu (sic!), mi-am recuperat carnetul suspendat.
La ''se putea si mai rau'': am facut pitiriazis rozat, am incalcat legile unui munte strain, am avut prima coliziune cu masina.

Mi-as dori ca 2009 sa fie cel putin la fel de bun ca 2008, sa ne aduca fiecaruia ceea ce ne dorim, dar mai ales ceea ce avem nevoie!

Va multumesc ca m-ati vizitat si ca ati mai si comentat si sa dea Domnul sa ne revedem sanatosi si inspirati la anul!

N-ai restanta, n-ai prestanta!

2008-12-16T19:56:00.004+02:00

Iar am restante la scris...si nu numai!
S-au intamplat multe de cand am venit din Tara Catarilor... Mai aveam putin concediu, asa ca am fost la locul de bastina sa-mi incarc bateriile. In loc de asta, mi le-am descarcat de tot! Am avut primul meu accident, ca deh, o data si o data tot trebuia sa se intample... Mai precis, am intrat 'in coliziune' cu o Dacie (bineinteles rosie), cand ma pregateam sa patrund pe o strada aflata in plin santier, unde un camion de la Apa Nova se protapise sa sape o groapa, obturandu-mi complet vizibilitatea in partea dreapta. In partea stanga erau alte sapaturi pentru schimbarea bordurilor, caci se apropiau alegerile si lumea muncea de zor.

Sperietura a fost mare, dar paguba nu ar fi fost cine stie ce daca masina nu s-ar fi inchis singura in mijlocul drumului, cu cheile in contact, motorul pornit si geanta cu randul 2 de chei, telefon etc. inauntru! Am simtit ca turbez! Pana la urma, cu 'ajutorul' Sandeilor si Doreilor de la Apa Nova am spart gemuletul mic triunghiular din spate (mare prostie, caci era cel mai scump geam, cu exceptia parbrizului) si 'm-am predat' organelor care mi-au retinut permisul pe 2 luni!
Am fost foarte suparata o vreme, nici nu mai vroiam sa aud de carnet si de condus, dar acum am revenit la sentimente mai bune si azi chiar m-am dus sa dau reexaminarea. De fapt ma dusesem sa ma programez pentru luni, dar nu era nevoie, asa ca am ramas sa dau examenul fara sa fi invatat nimic si am picat cu 12 puncte!
M-a impresionat de-a dreptul simplitatea procedurii de reexaminare: nu tu taxe, nu tu coada, nu tu copii xerox, puteam sa jur ca sunt in alta tara daca nu as fi fost nevoita sa intru in sala de examen si la toaleta...Cred ca si la 2 Mai am vazut o buda turceasca mai bine intretinuta!
In fine, pentru ca ma simt in forma, voi incerca si lunea viitoare, asa ca...wish me luck!

Pe urmele catarilor

2008-11-17T14:18:00.009+02:00

Ne-am intors de la Toulouse mai bogati, mai iluminati, absolut fermecati...de pacea care domnea in orasul de caramida rosie strabatut de raul Garonne si Canal du Midi, de albul incredibil al primei ninsori a Pirineilor de Mijloc, de povestile cu catari, languedoc si trouveri, de prietenia autentica, de gesturile simple dar atat de profunde, de Marea Mediterana atat de calda si neastimparata chiar si in noiembrie, de gustul cidrului brut Loic , de aerul medieval al cetatii Carcassonne...
Sudul Frantei musteste de istorie, la tot pasul gasesti castele medievale cocotate pe buza muntelui ca Meteorele grecesti, podgorii cu vinurile aferente, catedrale gotice in forma de palmier, mori de vant, ba pana si sanii trase de caini ca in Alaska...
Si, daca mai gasesti si un prieten care sa-ti dedice din timpul sau, cu care sa imparti tuica romaneasca sau vinul frantuzesc, atunci inseamna ca ai mai petrecut un concediu perfect intr-un loc vraiment inoubliable...

Quoi dire encore?! Ah, Patrick Bruel, ma faiblesse, peut-être?

@Later edit:

Carcassonne 11 nov 08 (poze 1)

Leapsa pe din doua

2008-11-09T08:25:00.005+02:00

Am primit o leapsa de la Magda si am rezolvat jumatate din ea, asa ca ma grabesc sa scriu 5 dorinte, inainte de a pierde avionul...
1. sa am prieteni, nu doar"momente de prietenie"
2. sa ma dau cu telecabina peste Dunare
3. sa zbor cu balonul, fara a fi luata in balon
4. sa mai nasca si barbatii
5. sa dansez vals cel putin in fiecare zi
(va urma)
Nu stiu insa cui o sa dau leapsa asta, ca Ursi mi-a acaparat deja singurii 2 prieteni care au blog... poate-si mai face cineva blog pana vin din concediu...Ceva voluntari?

Sf. Mihail si Gavril

2008-11-08T15:27:00.003+02:00

Potrivit unui comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor, aproximativ 500.000 de romani poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Cred ca fiecare dintre noi cunoaste cel putin un Mihai sau o Gabriela...Eu am numarat 4 in familia mea, cu mine cu tot! Ei bine, v-am dezvaluit si marele secret, acum ramane sa ghiciti care e al doilea nume al meu: Mihaela sau Gabriela? Si astept si urari, desigur...
La multi ani tuturor sarbatoritilor de azi!

Anti-reclama la Matache macelarul

2008-11-04T19:22:00.010+02:00

Astazi am fost umilita de un caine!
Venind eu spre casa cu doua sarsanale pline, m-am intersectat cu o pocitanie de caine, negru, cracanat, jigarit, batran si, mi s-a parut mie, flamand!
Plina de mila, m-am gandit sa cotrobai in pachetul cu salam taranesc de la Matache si sa-i alin suferinta cu o delicatesa, gandeam eu, bine intentionata...
Cand colo, ce sa vezi, cainele aproape ca s-a speriat de felia de salam, a mirosit-o si a plecat tarandu-si paranteza mai departe...Mie nu mi-a venit sa cred, asa ca m-am luat dupa el cu felia de salam in mana, cutuindu-l si indemnandu-l sa manace, gandindu-ma ca, probabil, din cauza batranetii, isi pierduse mirosul! Bine, era intuneric, dar mi s-a parut ca nici nu vedea prea bine, am incercat eu sa-i gasesc o scuza...Pana la urma, vazand ca nu reactioneaza la nici un stimul, nici olfactiv, nici vizual si nici auditiv, m-am trezit filosofand cu voce tare: "OK, inteleg ca ti-ai pierdut mirosul si nici nu mai vezi bine, dar acum vad ca esti si surd!"
Stau si ma intreb daca nu cumva l-am jignit pe bietul patruped cu salamul lui Matache!

La Toulouse cu AlItalia

2008-11-04T19:08:00.002+02:00

In aer pluteste aroma concediului...ultimul pe anul asta! Pentru ca aveam o oferta tentanta de la Toulouse, am decis (mai mult eu) sa mai bifam o tara pe anul asta, asa ca duminica ne vom imbarca spre Franta.
Dupa multe incercari nereusite de a ne lipi de vreun low-cost (culmea, pana si Ursi acceptase ideea!), am cumparat bilete la AlItalia, singura companie cu niste ore de plecare si de sosire cat de cat normale si cu un pret pe masura.
Ei, dar nici n-am apucat bine sa ma bucur pentru afacerea facuta, ca am si auzit tot felul de povesti infricosatoare cu bagaje pierdute (unele definitiv, altele recuperate partial), intarzieri mari sau zboruri anulate brusc, etc.
Eu sunt o persoana optimista si ma gandesc ca nu ni se poate intampla chiar noua, dar la dus schimbam 3 avioane, iar la intors 2, asa ca se poate intampla orice...
Voi ce ziceti? A zburat cineva cu AlItalia?
Astept mesaje de incurajare!

Joburi de succes

2008-10-15T20:40:00.005+03:00

Ma intreb ce-o fi fost in capul meu cand in 1990 am dat admitere la Filologie...am ratat admiterea la mustata (15 sutimi!), dar nu m-am lecuit: am dat si in 1991 la aceeasi facultate si am intrat! Da, sunt o traducatoare meseriasa (zic ceilalti si am ajuns sa cred si eu), dar la ce-mi foloseste cand am de sudat toba la masina si nu gasesc un sudor in tot Bucurestiul? Sau la ce-i foloseste lui Ursi ca stie telecomunicatii cand o data pe luna batem in lung si-n lat tot cartierul in cautarea unui frizer (ca si astia sunt la mare pret!)
Apropos de pret, pe sos. Mihai Bravu am gasit totusi un fel de service specializat in tinichigerie care face suduri ieftine si bune. Dar trebuie sa ai un GPS ultraperformant ca sa-l gasesti, sa fii acolo sambata dimineata la 8 fix si sa ai un milion la tine. Toba noua nu iti trebuie, ca in banii astia ti-o sudeaza pe cea veche in vreo 10 minute.
Sa va mai spun despre electricianul pe care aproape ca l-am implorat sa plece dupa ce mi-a refacut instalatia electrica (doar partea de prize) dintr-un apartament cu 2 camere in 6 saptamani? Pai si postul mi s-a parut mai scurt decat lucrarea lui...
Sau despre instalatorul care mi-a montat cada cu toata instalatia aferenta, iar dupa 3 luni m-am pomenit la usa cu vecinul de jos in rolul purcelusului isteric, chiar in ajun de Inviere? Ei, era vorba doar de o imbinare proasta intre 2 piese si de o izolatie care lipsea... Ce mare lucru? Am chemat 2 instalatori, am schimbat un racord, am platit 1 milion si jumatate si s-a rezolvat!
Sau despre zugravii care mi-au confectionat un pervaz la baie si au fixat faianta cu partea taioasa la exterior, mi-au montat galeria de la bucatarie stramb si gresia cu denivelari?
Mi se zbarleste parul numai cand ma gandesc ca am de montat mobila din bucatarie: la ultima renovare (inceputa anul trecut pe vremea asta) am capatat 'meseriasofobie'...

J'adore mon coiffeur

2008-09-29T20:06:00.003+03:00

Astazi mi s-au intamplat doua lucruri ciudate:

1. Pe bd.Magheru m-a abordat o tiganca ce avea de vanzare un parfum J'adore. Pentru ca am refuzat-o, a devenit insistenta si mi-a martutisit cu un aer complice: 'E ieftin, ca l-am furat de la mall'. Am ramas perplexa... mai ramanea sa-mi spuna de la care mall!

2. Pentru prima data in viata, m-am lasat tunsa de un domn coafez/hairstylist sau cum s-o mai numi acum. Eram disperata sa ma tund si mi-am incercat pur si simplu norocul la un coafor din cartier. Trebuie sa va spun ca parul meu e la fel de rebel ca si mine, asa ca o data la 2 luni faceam o excursie din Tineretului pana in Rahova, unde il duceam la tuns, caci numai acolo ii gasise ac de cojoc o doamna care intre timp a devenit mamica. Eram pregatita sufleteste pentru cea mai crunta dezamagire, in timp ce el isi extragea din trusa simandicoasa tot felul de clestisori si forfecute cu aerul unui debutant... Nu mai spun ca domnul nu avea deloc o tunsoare trendy, ci era mai degraba in curs de chelire! Treptat insa mi-am dat seama ca era doar timid si pe masura ce procesul avansa, devenea tot mai sigur pe el. Rezultatul a fost absolut surprinzator: SUNT INCANTATA! Cred ca zulufii mei rebeli au incaput in sfarsit pe mana cui trebuie...Acum stiu la ce se pricep cel mai bine barbatii!

In zodia cumpenei

2008-09-28T16:56:00.009+03:00

Nu stiu daca vi s-a intamplat sa aveti cumpene in viata...ma refer la momente in care ati trecut razant pe langa o mare nenorocire sau ati simtit rasuflarea grea a mortii in ceafa...

Ei bine, cu riscul de a parea melodramatica, va marturisesc ca in vara asta, pe 17 august mai precis, am fost cu un picior in zodia cumpenei si m-am convins, inca o data, ca Dumnezeu ma iubeste si asteapta sa-mi implinesc menirea pe pamant, asa ca nu m-a primit la El inca.
Da, am gresit, am incalcat legile muntelui la o inaltime care nu-ti ofera prea multe alternative. Ca sa intelegeti mai bine patania, va spun doar atat: ma aflam in Austria, pentru prima data la o altitudine de peste 3000 m, pe un munte care in mod normal n-ar fi trebuit sa puna probleme de viata si de moarte nici macar unor straini de locurile acelea, cum eram noi.

In loc sa profitam de o zi superba, destul de rara in conditiile date si sa exploram imprejurimile timp de cateva ore testandu-ne bocancii si betele de trekking pe o zapada de toata frumusetea, am ales sa urcam un varf de 3.333m, pornind de la 3.150m. Nu pare prea periculos, nu? Asa am zis si noi, insa am luat-o pe alta parte decat traseul marcat (care iti taia elanul printr-o placuta de avertizare asupra riscurilor, plasata strategic chiar la intrarea in traseu), tinandu-ne dupa niste urme care la un moment dat s-au pierdut. Singurul moment vesel al excursiei a fost intalnirea cu un iepure alb, care parea ca stie drumul ceva mai bine decat noi, drept care ne-a taiat calea cu o viteza ametitoare...

Apoi am gresit din nou despartindu-ma de Razvan, care a iesit in sa undeva mult deasupra mea, pe un alt traseu, relativ usor. M-am trezit ca intr-un vis urat singura, escaladand niste stanci maro inchis, fixate doar aparent intr-un pamant faramicios, care se surpa sub bocancii mei.

Traseul a devenit tot mai abrupt, de fapt nu era nici un traseu, doar eu, incapatanata sa ajung in saua aflata in apropiere, ma cataram, cu mainile goale, pe niste stanci care se desprindeau tot mai des si tot mai neasteptat. La un moment dat, aflata pe peretele exterior al unei stanci, gasindu-mi cu greu echilibrul deasupra haului care se casca tot mai amenintator sub mine, am auzit un huruit deasupra mea si m-am trezit, asemeni lui Atlas, ca sprijineam 2 pietroaie imense la nivelul umerilor, in timp ce piciorul stang incepuse deja sa-mi alunece pe pamantul inselator... Am facut un calcul rapid: nu puteam tine 20 de kile in brate cu un picior alunecand si cu altul sprijinit precar de o stanca parsiva. Am decis sa scap de ele, creand un culoar intre mine si stanca de care ma tineam cu mainile. Decizia a fost mai mult decat inspirata, insa in cadere unul din bolovani mi-a atins dusmanos piciorul stang, dandu-mi impresia ca mi l-a despicat in doua!

Am ignorat durerea si, cu un efort suprem, m-am strecurat in gaura lasata de cele 2 pietroaie care s-au pravalit cu zgomot in vale. Nu era nimeni in preajma, doar niste turisti 'regulamentari' undeva, departe, de dimensiunea unor gandaci, care sigur nu banuiau prin ce trecusem. Il auzeam pe Razvan strigandu-ma de undeva, de sus, dar nu puteam sa-i raspund si nici nu-l vedeam. Tremuram din toate incheieturile si tot ce-mi doream era sa ajung in sa, ca sa pot face restul drumului pe creasta. Intr-un tarziu mi-am venit in fire si am reusit, dar creasta nu era deloc lina, cum mi-o imaginasem: in fata mea se casca o 'scara' uriasa de stanci maro, trantite claie peste gramada, pe care trebuia s-o urc macar pana la Razvan. Initial am vrut sa renunt, dar pana la urma, pipaind fiecare treapta de o mie de ori am reusit sa ajung la el, i-am povestit toata tarasenia si i-am multumit lui Dumnezeu ca sunt vie!

Ce a urmat? N-am atins varful Schaufelspitze, absolut inaccesibil din punctul in care ne aflam, am pierdut si telecabina de intoarcere, nu am mai gasit nici drumul pe care urcase Razvan (ceva mai usor), asa ca am coborat pe un alt versant, alunecand pe zapada printre pietroaie si ridicandu-ne iar, pana am ajuns, epuizati, la statia de telecabina de la 2900m. Acolo am regasit traseul 'clasic' de coborare, care ne-a scos in cateva ore jos. Cu ce m-am ales? Cu o vanataie oribila, care nu s-a vindecat complet nici acum si cu o lectie de viata bine-invatata: nu mergeti pe trasee nemarcate (mai ales intr-o tara straina si pe un munte necunoscut acoperit cu zapada)!

Trebuie sa recunosc ca ingerul meu pazitor a avut mult de furca in ziua aceea, noroc ca a fost pe faza...

Reportaj din concediu pe unde ultra scurte (i)

2008-09-21T14:28:00.025+03:00

Sa nu-ti faci drum spre Budapesta la apus

9 august - condus 843 km Bucuresti - Budapesta, via Deva - Arad, drum surprinzator de fluent (10h). Portiunea de drum refacut Deva-Arad se incheie la Conop. Ne incurcam la Szeged din cauza soarelui care apunea ‘violent’, orbindu-ne de-a binelea exact cand aveam nevoie sa gasim intrarea pe autostrada spre Budapesta. Dupa cateva poticneli si mers in paralel cu autostrada pe o potecuta de tara, fara sa gasim insa vreo intrare, nimerim in fine drumul! Budapesta, in schimb, este extrem de usor de ‘minuit’ : self-explaining, ajungem ‘din prima’ la destinatie, cu mult noroc si cu ochii ca la melc dupa strazile principale -> o pensiune de pe o straduta oarecare din nordul Budapestei
Pensiunea very ok: liniste, racoare, gradina, pomi mari in curte. Nu ma asteptam..B&B Hotel

Hello Bucharest!..Sorry, Budapest!

Orice asemanare cu fapte si personaje reale este pur intamplatoare..:-)

10 august - vizitam Buda-Pesta pe dinafara, adica incercam sa ne familiarizam cu o capitala cu adevarat europeana si nu incetam sa ne minunam cum de toata lumea confunda Bucurestiul cu Budapesta. Sincer, n-au nimic in comun! Bucurestiul nu se compara cu nimic, in sensul rau, desigur! Budapesta ne da clasa la arhitectura, infrastructura, curatenie, servicii, etc. Cum pasim in centru, cladirea Parlamentului ne intampina cu o priveliste impresionanta de pe malul celalalt. Il tragem in poze si ne vedem de drum. Principalul obiectiv: castelul Buda. Fiecare bastion este valorificat cu o vizita de 1,6 Euro/bucata. Vizitam labirintul Budavari – o galerie subterana a castelului, de fapt o gaselnita comerciala care nu-si merita banii chiar deloc: homo consumatorus.

From Budapest_Aug2008

Podul cu lanturi, unul din cele 10 care fac legatura intre Buda si Pesta, totodata cel mai vechi din oras, duminica e inchis circulatiei si ticsit cu vanzatori ambulanti, suveniruri, carnati, bere si prajiturele, tot felul de prostioare menite sa-ti goleasca portofelul. Totusi, atmosfera e prietenoasa si inghesuiala maxima. La capatul podului, o fanfara canta muzica traditionala. Mancam langa biserica St. Istzvan – teapa: service included ‘automatically’ = 5 euro la o consumatie de 28! (probabil scria pe undeva prin meniu, mic de tot). Pe malul Pesta, o multime de firme te imbie cu croaziere pe Dunare ziua mai ieftin, seara mai scump. Preferam plimbarea pe jos. Scurta incursiune pe insula Margaret, cel mai mare parc din Budapesta. Remarcam banda pentru jogging, captusita cu un material extrem de moale, ca un fel de muschi sau pisla: o placere sa alergi! Ne intoarcem cu penultimul metrou/tramvai, cu sufletul plin de amintiri frumoase despre poporul vecin. Budapesta m-a fermecat prin aerul ei pretios, eleganta si stil. Aduce destul de mult cu Praga, cu aerul ei de poveste….

Mocanitza intra in reparatii

2008-08-01T20:17:00.002+03:00

Ati aflat, probabil, ca in urma inundatiilor care au facut ravagii pe Valea Vaserului, plimbarile cu Mocanitza se vor suspenda pana in 2009. Noi am apucat sa ne ''dam'' cu ea anul trecut, cand am petrecut o vacanta de neuitat in Maramures. Culmea e ca firma care se ocupa de acest proiect este elvetiana, iar afacerea este foarte profitabila, datorita pretului piperat al biletului (30 lei anul trecut!), fluxului mare de turisti, unicitatii mijlocului de transport si peisajului de vis. Pacat, tocmai aveam de gand sa mai facem un tur anul acesta, alaturi de niste prieteni...

Lenny Kravitz si love revolution tour-ul sau

2008-07-28T15:13:00.004+03:00

Nu sunt fan Lenny Kravitz, dar sambata trecuta am avut ocazia sa merg la concertul sau de pe stadionul Cotroceni. M-am dus mai mult din curiozitate si pentru ca...era gratis! Cu ocazia asta am aflat si ca Lenny nu e chiar o babaciune, cum am crezut, in ignoranta mea, ci s-a lansat in 1989 si are doar 44 de ani! Nu-mi erau necunoscute ''I belong to you", ''Fly away", ''American Woman" etc. pe care fanii (adica toata lumea de pe stadion) le stia pe dinafara, spre uimirea si incantarea lui Lenny insusi.
As vrea sa dau cateva note de 10:
-pentru organizare
-pentru vocea lui Lenny
- pentru prestatia bateristului
- pentru atmosfera
Exceptand gafa de proportii pe care a facut-o Lenny chiar in deschiderea concertului, confundand Romania cu... (ghici ciuperca, ce-i?) Ungaria, nu pot sa ma plang de nimic, m-am simtit SUPER!
Voi la ce concerte mai mergeti?

Vf. Moldoveanu, scara catre cer

2008-07-08T10:15:00.009+03:00

Anul trecut in primul weekend din iulie eram cu niste prieteni pe vf. Ciucas. Anul asta am avut planuri si mai mari: sa atacam vf. Moldoveanu, punctul in care se termina pamantul romanesc si incepe taramul lui Dumnezeu.
Am pornit sambata dimineata la ora 7 de la complexul Sambata (670 m), mai precis de la Manastirea Brancoveanu, cu gandul sa urcam pe Moldoveanu si sa ne intoarcem in aceeasi noapte. Pana la cabana Valea Sambetei (1401 m) sunt vreo 2,30 h de mers prin padure. Ajungem in timp util la cabana, unde facem o pauza de un sandvis. Dupa ce traversam poiana vegheata de la inaltime de chilia parintelui Arsenie Boca, incepem urcusul pieptis catre Fereastra Mare (2188 m). Imboldita de incurajarile, rugamintile si 'amenintarile' companionilor mei, am reusit sa ajung in Fereastra, de unde incepe, practic, traseul de creasta, care serpuieste, urcand si coborand, pana la refugiul Vistea Mare (2310 m), aflat la baza Vf. Vistea Mare (2527), fratiorul cu un cap mai mic al marelui Moldoveanu (2544m)... De acolo urmeaza ultima bucata de urcus pieptis, apoi poteca de legatura si...hop pe acoperisul Romaniei!
Cei care au fost vreodata in Fagaras se vor mira auzind ca ne-am propus sa facem aceasta tura dintr-o singura bucata, adica intr-o singura zi. Planul s-a dovedit a fi cam fantezist, in special 'datorita'...mie!

Intre cabana Valea Sambetei si Fereastra Mare este o portiune foarte abrupta, pe care am urcat-o cu greu, practic am intarziat micul nostru grup de 4 cu vreo 2 ore! Dupa ce am ajuns pe creasta am incercat sa recuperam, dar muschii nostri se resimteau deja: eu abia ma mai taram la urcus, iar pe Razvan l-au apucat crampele musculare, in schimb prietenii nostri mai tinerei se tineau bine. La un moment dat am realizat ca nu aveam nici o sansa sa ajungem pe Moldoveanu in formatie completa, asa ca am hotarat sa ne despartim: eu urma sa ii astept la refugiul Vistea, iar ei 3 isi vor implini visul. M-am resemnat cu gandul ca il voi admira pe urias de la poale.

Ce s-a intamplat mai departe? Eu am ajuns cu bine la refugiu, unde am socializat vreo 2 ore cu niste unguri foarte de gasca (apropos, stiati ca in limba maghiara bocanci se spune la fel ca la noi?), iar din cand in cand mai aruncam cate un ochi spre varf, care incepuse sa atraga ca un magnet un nor negru amenintator. Pe la ora 18,30, cand ne-am reunit, aveam 2 variante: fie sa coboram in aceeasi seara la Sambata, pe Valea Vistei, fie sa innoptam la refugiu, care intre timp devenise aproape neincapator. Erau 2 probleme: daca ramaneam nu aveam saci si izoprene, doar cateva haine groase; daca plecam urma sa coboram 6 ore prin padure, dintre care 3 pe intuneric. Grea decizie...
Grupul ar fi vrut sa plecam, eu insa m-am opus. A fost o noapte grea, dar nu din cauza frigului, cum v-ati inchipui, ci din cauza inghesuielii. Nu cred ca vreunul din noi a dormit mai mult de 1 ora, caci toata lumea avea saci si izoprene, mai putin noi 4. Desigur, oamenii au fost binevoitori si ne-au imprumutat haine, ne-au servit cu ceai si palinca, dar nu au gasit de cuviinta sa ne faca si noua loc...Prin urmare, eu si Razvan ne-am inghesuit pe un singur loc, foarte aproape de rasuflarea grea a unui ceh, Costi a dormit cu fundul pe o bancuta de fier si cu capul pe masuta de fier, iar Florina s-a 'lafait' pe o jumatate de loc, in timp ce toti ceilalti au dormit confortabil in sacii lor. Asta in conditiile in care refugiul era gol cand am ajuns noi!
A doua zi am coborat prima parte a traseului pe o ceata cumplita si un vant amenintator, pana am ajuns in fundul caldarii. De acolo, raul Vistea ne-a condus pe valea sa pana aproape de destinatie, unde am cazut lati.
Pentru prima data in Fagaras, eu zic ca ne-am descurcat...vremea a fost absolut superba cele 2 zile, nu am avut parte nici macar de un dus, daramite de o ploaie cum ne temeam! Bilantul: obiectivul a fost atins de 3 din 4, am dormit in premiera la un refugiu (basca fara echipament!), nu ne-a plouat, nu ne-au atacat caini si nici alte animale, ne-am ales eu cu o insolatie, Costi cu o intindere de ligament, Razvan cu crampe musculare, Florina doar a dardait de frig!
In final as vrea sa-i multumesc micului meu grup pentru acest tur de forta si sa il rog pe Costi sa ma ierte pentru noaptea de cosmar...Desi n-as mai vrea sa repet experienta cu dormitul in refugiu, raman la parerea ca am facut alegerea cea buna...

Cultura gratarului la romani

2008-06-23T08:58:00.009+03:00

Ieri am fugit de canicula pe Valea Doftanei, mai sus de barajul Paltinul, langa Campina. Ziua se anunta o reusita, in sensul ca am plecat devreme din Bucuresti, nu era aglomeratie, YHA (masina noastra, pentru necunoscatori!) mergea (sic!), foamea de clorofila era mare...

Dupa ce am traversat Campina in sus si apoi in jos, am nimerit, in fine drumul, facand o bucla pe la 'Fantana cu ciresi', un loc de agrement al campinenilor, de fapt, o paduriceo-poienita amenajata ca la carte, cu masute de lemn, leagane pentru copii, un loc dragut si civilizat. Ce am remarcat: desi era destula lume, cu gratarele de rigoare, nu era fir de manea, sau alte muzichii, ba se auzea clar ciripitul pasarelelor si 2 veverite jucause isi imbunatateau recordul la catarat in copacii dimprejur.

Am facut un popas aici si am plecat spre 'obiectivul' nostru. Obiectivul ar fi fost frumos, daca n-ar fi fost duminica, Romania, minoritatea roma n-ar fi plecat niciodata din India si americanii n-ar fi inventat barbecue-ul!

Ca sa va faceti o idee, toti pomii stufosi erau 'ocupati', lumea pescuia si facea baie in lac, desi, teoretic, acest lucru nu era permis, toate poienile fumegau si miroseau a...gratar, iar in surdina (aici am avut noroc!) se auzea o populara!

Si noi, amatorii, care venisem sa mirosim iarba si sa ascultam ciripit de pasarele, inarmati cu 3 sandvisuri si o sticla cu apa! Parca nimerisem in alt film si sfidam 'civilizatia' locului cu 2 izoprene si un ziar.

Apropos de civilizatie, dupa un timp, vecinii nostri de pajiste, niste grataristi profesionisti dotati cu corturi, gratar, navete de bere, pana si o torta artizanala, ne-au facut un pustiu de bine si au plecat... Au lasat in urma doar o movila de cenusa fumeganda, in varful careia tronau niste paine arsa, un ambalaj de tigari, niste cutii de bere stalcite, etc. , o naveta de bere rupta, niste slapi infipti intr-un copac, plus niste pulpe de pui si carnati la gratar desertati la marginea unui tufis si pajistea distrusa in vreo 5 locuri.

Concluzie: acolo unde ajung masinile sigur a patruns si 'civilizatia'. Unde sunt vremurile de altadata cand mergeam cu cortul prin Retezat si caram gunoiul dupa noi pe munte pana la primul ''tomberon"? Mi se pare mie sau uitam sa ne mai educam copiii asa cum am fost noi educati?

P.S. Tot incerc sa-mi conving sotul care vrea sa emigreze ca Romania e 'acasa' lui si e o tara binecuvantata...Inca vreo cateva iesiri la iarba verde si voi ramane fara argumente.

Epopeea celor 51 de zile

2008-06-05T19:39:00.005+03:00

Am numarat azi 51 de zile de cand am scris ultimul articol...Intre timp am sarbatorit si eu, ca tot romanul, Floriile, Sf. Gheorghe, Pastele, Armindeniul, Sf. Constantin si Elena, Ziua Copilului, 1 an de casnicie, Inaltarea etc.
A fost simplu sa fac o pauza de blogging, cand am intrat in concediu, dar mai greu a fost sa ma reapuc de scris, caci nu mai gaseam momentul potrivit. Stiti, e ca si cu scara rulanta, mai lasi sa treaca o treapta si inca una si pana la urma te impinge cineva din spate si te urci pe una, la intamplare...
E adevarat ca am primit indemnuri, incurajari, rugaminti si amenintari (sic!) de la cititorii mei, care mi-au reprosat ca i-am lasat balta, dar lenea a fost mai puternica!
Ei bine, gata, domnia lenii a luat sfarsit, asa ca pregatiti-va pentru noi aventuri cu Scofala si Tandala, caci vara abia incepe si dar'ar Domnul sa fie una mai racoroasa, ca sa iesim in oras de voie, nu de nevoie! Apropos, anul trecut in iulie am vizitat Palatul Mogosoaia nu pentru ca ne apucase setea de cultura, ci pentru ca acolo era...racoare! Cred ca as fi vizitat si penitenciarul Jilava daca nu plecam mai repede in concediu...
M-am intors, deci, in blogosfera si sper sa aveti curiozitatea sa ma vizitati din nou...

P.S. Acum sa vad cui i-a fost dor de mine!

Back in business!

2008-05-08T20:45:00.011+03:00

Pe-asta am recuperat-o din Schite:

"Ehe...a trecut ceva timp de cand n-am mai scris! Nu-i asa ca v-am lipsit? Si voi mie...

S-au intamplat multe intre timp...am avut 2 saptamani de concediu absolut minunate, am petrecut crestineste sarbatoarea sfanta a Invierii Domnului, apoi am lenevit in minivacanta de 1 Mai...iata cate subiecte am pierdut si cat timp pentru mine am castigat! Hai sa va povestesc si voua cate ceva, nu de alta dar desi contorul meu s-a invartit constiincios si a inregistrat vizitatorii, acestia au venit, dar nu au zabovit mai mult de 1 minut pe blog :-( ceea ce m-a pus serios pe ganduri! Asa ca...

Irlanda m-a intampinat toata verde, mirosind senzational a flori de primavara si a albastru intens de la un cer prea apropiat de pamant..;-) Nu stiu, poate ca senzatia asta o ai intotdeauna la latitudini mai mari. Un Dublin cu porumbei, poduri si pub-uri; cu soferi romani de autobuz, cu parcuri explodand in mii de flori si culori, de care cineva chiar are grija (a propos: se inchid seara - '20 minutes before dark' :). Whiskey si oi si muzica irlandeza. Nu sunt ei niste maestri ai artelor sau posesori ai unor mari muzee - precum Prado al Madridului sau Louvre al Parisului -, dar natura lor simpla si sincera poate fi incantatoare. Nu lipsesc totusi caracteristicile unui stat din Europa Occidentala - sosele impecabile, retele de transport fara (prea mari :-) intarzieri si ...

Trebuie sa va povestesc si despre restaurantele de diferite natii pe care le-am incercat: japonez, indian, irlandez /marocan...si neaparat despre Market Bar."

Escala

2008-04-14T09:47:00.007+03:00

Proaspat aterizati de pe meleaguri irlandeze, cu bagajele pe hol, inca nedesfacute, dar gata de o noua calatorie, (ca mai am concediu!) nu va voi spune decat atat: Irlanda e foarte verde, Dublinul e mic si nu are cine stie ce atractii culturale, in afara pub-urilor ;-), Atlanticul e impunator pentru cineva obisnuit doar cu marea, vremea e extrem de capricioasa, lumea e, in general, relaxata...

Mi-au placut: campurile verzi cu mielusei, stancile care se prabusesc in mare la Dun Aengus, atmosfera din pub-uri si de pe strazi seara (in special Temple Bar), muzica traditionala, gradina zoo din parcul Phoenix (lemurii sunt bestiali!), lebedele din Galway, mancarea de la Market Bar (Dublin), focile de pe insula Aran, muzeul scriitorilor din Dublin, degustarea de whiskey de la Jameson Distillery, tocanita irlandeza.
Ma grabesc sa plec, dar va promit o relatare pe larg a peripetiilor irlandeze...

P.S. La multi ani, Omuleaso!

Ziua Nebunilor

2008-04-01T10:18:00.004+03:00

"Oamenii se pacalesc. Pacaleala e buna. Ca si carnavalul, ea exploateaza forta dezordinii, a lucrurilor facute pe dos." (Irina Nicolau, "Ghidul sarbatorilor romanesti")
Cred ca felul in care arata Bucurestiul azi e cea mai buna pacaleala din ultimii ani...CURAT! De vreo saptamana incoace, pe bulevardul Cantemir (probabil si pe altele) niste omuleti colorati periaza strazile, planteaza gazon pe peluze, uda iarba in fiecare zi, lustruiesc si smotruiesc de zor! Ba, au mai plombat si niste gropite care schimonoseau fata asfaltului in urma lucrarilor de amenajare a parcarilor incepute in noiembrie si neterminate nici pana azi.
Mai mult, cica schelele de pe Arcul de Triumf, montate anul trecut in vederea renovarii monumentului, au fost rapid demontate acum cateva zile, ca nu dadeau bine in ochii musafirilor de rang inalt...mai ales ca lucrarea nu demarase inca!
Asadar, bucurati-va de aceasta pacaleala, sau minune, cum vreti sa-i spuneti, caci nu va mai dura decat 3 zile (2, 3, 4)!
Stiti ce e mai trist? Ce nu a reusit primaria in 18 ani, a reusit NATO intr-o saptamana...Dar'ar Domnul sa mai vina NATO in vizita pe la noi!

Vitezomana lu' peste

2008-03-23T20:55:00.005+02:00

Mai deunazi am primit prin posta o instiintare care ne 'soma' politicos sa dezvaluim numele contravenientului care a condus masina depasind viteza legala in frumoasa si interminabila localitate Ciolpani, situata pe DN1, in luna noiembrie. In urma brainstormingului realizat in familie, a rezultat ca eu eram vinovata, caci, dupa toate probabilitatile, eram singura in masina! Sotul meu a refuzat sa fie cavaler si sa incaseze el pedeapsa, dovedind grave deficiente la capitolul 'spirit de solidaritate'...;-(
Totusi, a fost dragut si s-a oferit sa-mi faca un cont la Ghiseul de plati virtuale, ca sa ma scuteasca de drumuri! Credeati ca povestea se termina aici? Sunteti naivi, dragii mei, caci traim in Romania...ei bine, la Ghiseul Virtual se pot achita doar amenzile primite in Bucuresti! Resemnata, ma duc a doua zi sa platesc la CEC, ca sa beneficiez de reducerea amenzii. Bucuroasa, ii inmanez sotului meu chitanta sa o trimita prin fax, ca deh, asa cereau instructiunile...Dupa 2 zile de chinuit faxul si dat telefoane la politia din Ciolpani, ca sa aflam de ce suna mereu ocupat, o doamna amabila ne lamureste ca ala e singurul numar de fax pentru toti care iau amenzi pe DN1, de-aia e mereu ocupat, dar sa insistam!?!?
Apropos, cu cat credeti ca depasisem viteza legala? Cu 12 km la ora...;-(

Buna dimineata, Bucuresti!

2008-03-22T08:48:00.003+02:00

Dimineata, pe la ora 7, avand ceva treaba prin oras, m-am pomenit dintr-o data ca descopar o alta fata a Bucurestiului. Masinile motaiau cuminti in parcari, semn ca oamenii nu se trezisera inca, pomii incepeau sa-si arate, din ce in ce mai curajosi, podoaba florala, ici, colo cate un caine amusina gazonul proaspat plantat de primarie, strazile erau pustii si aerul ceva mai curat (bine, nu chiar ca la Sinaia...)
Pentru prima data dupa mult timp m-am simtit confortabil in orasul meu! Am inspirat, precauta, o gura de aer si...minune mare: nu m-am sufocat! Mai, voi intelegeti ce zic? Era liniste si pace in Bucuresti, se auzeau pasarile ciripind!!!! Mai ramanea sa vad un iepure traversand strada si as fi jurat ca sunt la Stockholm ;-)
Pana la urma merita sa te trezesti sambata la 6 dimineata ca sa te bucuri de o ora, doua de normalitate, caci malaxorul odata pornit, nu se opreste pana tarziu, in noapte.

Banalul bilet de avion

2008-03-18T22:42:00.002+02:00

Azi,pe la ora 18,30, aflandu-ma intr-o agentie de voiaj de la Universitate, am avut o revelatie: suntem in UE, nu e nici o indoiala!
M-am dus sa-mi caut bilet de avion cu 3 saptamani inainte de plecare, ca tot omu' normal. Cand colo, ce sa vezi, intra un tip precipitat si intreaba: 'mai aveti bilete pentru seara asta, la Dublin sau la ... (indescifrabil)Italia?'
Domnisoara de la agentie isi da seama ca are o urgenta, face cautarile de rigoare si ii da raspunsul: 'Aveti un zbor la 21, 20, cu Aer Lingus, 200 Euro. Asteptati sa va emitem biletul'. Scotand din buzunar un teanc de lei si Euroi, tipul zice: 'Pai, astept, numai sa nu pierd avionul. Am timp,nu? Ca acum plec'
M-am simtit rusinata de 'graba' mea si mi-am dat brusc seama ca suntem in UE. Deja e mai ieftin sa mergi cu avionul decat cu trenul pe unele rute interne...

Marea in luna lui Marte

2008-03-18T19:15:00.012+02:00

Dupa cum ati aflat, duminica am fost la mare. A devenit asa, un fel de traditie de familie, sa admiram marea cand e ea mai frumoasa, adica fara turisti, gunoaie si manele. Prin martie e tocmai bine, poate si in aprilie, in mai deja e tarziu! A fost o zi frumoasa, nu prea insorita, dar suficient de calda. Pana si apa era acceptabila pentru o baie, dar nu se facea sa deranjam o mare atat de limpede si fericita cu mofturile noastre de oameni.
Ne-am plimbat pe malul marii pana dincolo de hotelul REX, alaturi de indragostiti inlantuiti, caini zburdalnici si copii, am incercat sa ne imaginam cum arata pontonul din dreptul cazinoului din Mamaia acum 50 de ani, cand toboganele de piatra erau functionale, iar lumea avea acces la el pe o scara decenta, nu pe una subreda de lemn, improvizata de cineva...Am mai admirat locurile de parcare trasate pe piatra cubica unde in anii trecuti aveau acces doar pietonii si bicicletele, buticurile si telegondola adormite, ne-am intalnit si cu gargarita de anul trecut, cu deosebirea ca atunci parea mai vie ;-), am cautat in zadar o toaleta, fie si cu bani, ne-am intrebat cum o fi sa te gadile soarele pe la gene dimineata in cele 2 vile cochete din Mamaia cu iz arhaic...
Numai pescarusii pareau bucurosi de oaspeti si ne-au delectat cu baletul lor aerian! Am plecat seara tarziu, dupa ce ne-am clatit plamanii cu aerosoli de primavara, ratacind pe la Topalu si Capidava, caci la Bucuresti se poate ajunge pe oriunde, chiar si pe A2 daca te-ai nascut in Constanta sau ai memoria localitatilor prin care ai trecut la venire...

RDS-ul si marea

2008-03-18T18:59:00.002+02:00

Probabil va intrebati ce legatura e intre astia doi...Pai, aparent nici una, dar sa vedeti cum vine de se leaga!
Saptamana trecuta n-am avut Internet deloc. RDS-ul ne-a taiat conexiunea, asa cum a mai facut-o si anul trecut, pe motiv de neplata facturii. Toate bune si frumoase, daca asa ar fi stat lucrurile, dar noi platisem facturile, insa cate 2 odata. Desi RDS ofera clientilor sai posibilitatea teoretica de a plati online, mai bine nu incercati asta acasa...caci veti pati ca noi. Astfel:
1.Daca platesti 2 facturi odata, nu se inregistreaza nici o plata.
2. Daca esti cu plata la zi, te trezesti cu Internetul taiat dupa 6 luni.
3. Dupa ce trimiti prin fax sau prin alt Internet (ca al tau e taiat) ordinul de plata, ar trebui sa fii reactivat in 24 de ore. In realitate, dureaza o saptamana.
Pe scurt, niste incompetenti. Totusi, aici exista si o parte buna. Pentru ca nu aveam Internet, duminica am plecat la mare...ei, dar asta e cu totul alta poveste, intitulata, sa zicem...'Marea in luna lui Marte'.

In amintirea Elsei

2008-03-06T23:52:00.013+02:00

Am aflat azi o stire care m-a umplut de revolta. Leoaica Elsa de la gradina zoologica din Bucuresti a murit marti in urma unei supradoze de anestezic. O intrebare nu-mi da pace: de ce trebuia sterilizata o leoaica in varsta de 17 ani, dat fiind ca un leu in captivitate traieste aproximativ 20 de ani? Era atat de prolifica incat umpluse gradina de leusori? Sau domnii care vor sa ridice pe locul Zoo un grandios ansamblu rezidential nu mai au rabdare?!
Uite ce zice ''Realitatea": ''Aceasta este doar o verigă dintr-un lanţ lung de greşeli soldate cu moartea animalelor. După elefantul Gaya, la Zoo Băneasa au mai murit un zimbru, un iac, un jaguar şi mai mulţi mufloni mâncaţi de câinii vagabonzi"?!
Doamne, mi se zbarleste parul cand imi amintesc in ce conditii traiesc animalele din Madrid si din Stockholm, pe care le-am vazut cu ochii mei zburdand printr-un parc imens despartit de vizitatori prin santuri pline cu apa, nicidecum stand dupa gratii, ca la noi!
Domnilor dezvoltatori de proiecte imobiliare, mai aveti de jumulit vulpile si lupii, de incins gratare cu porumbeii si fazanii si de facut ursii salam, dupa care terenul va apartine! La ce ne trebuie noua Zoo cand animalele cele mai feroce umbla oricum libere pe strada (in jipane)...

Elsa, Gaya, voi meritati o soarta mai buna, poate macar in Gradina Raiului terenul nu e de vanzare!

Azi e ziua mea!

2008-02-29T12:04:00.007+02:00

A dat Dumnezeu si mi-a venit si mie randul sa-mi serbez ziua. A meritat asteptarea, daca ma gandesc ca de dimineata primesc in continuu urari. Pana si pe blog am primit, asa ca va multumesc celor care m-ati felicitat deja si celor care urmeaza sa o faca. E o zi rara pentru mine, dar daca mi-am ales-o...Mama zicea ca acum...36 de ani era zapada, (de-asta-mi place mie zapada), dar cu incalzirea asta globala o sa mi se strice si mancarea pentru invitati!

Sunt foarte fericita ca toata lumea mi-a respectat dorinta si mi-a facut urarile chiar de ziua mea, ca deh, am si eu zi, si ce zi! Ii anunt oficial pe toti prietenii mai care nu au venit la nunta ca nu mai sunt suparata pe ei, (am primit tot felul de reclamatii!)si ii astept sa se revanseze cu niste cadouri consistente de ziua mea!
Va doresc voua, cititorilor mei de blog, sa aveti o zi deosebita ca a mea si nu uitati sa-mi "cititi" reclamele!
P.S. Toti bisectii sunt asteptati sa-si ridice tortul si sampania de la Carrefour! Pe bune!

Meniul de 3 lei

2008-02-27T19:42:00.008+02:00

Stiati ca azi e ziua restaurantului'"La mama"? Mai precis azi se implinesc 9 ani de cand s-a deschis primul restaurant "La mama". Ei aveau o traditie ca in fiecare an de ziua lor sa ofere asa-numitul "meniu de 3 lei", adica plateai 3 lei (cand erau leii vechi era si mai "rentabil"!) si mancai de spargeai. E adevarat ca era un meniu fix, dar acum 2 ani cand am raspuns si noi acestei provocari (culmea, era intr-o duminica si am gasit loc!) am mancat atat de mult ca nu mai puteam sta pe scaun...simteam ca pocnesc!

Asta imi aminteste de prima mea iesire in strainatate, cand aveam micul dejun de tip bufet suedez inclus, fireste, in pretul camerei. In prima dimineata mi-am umplut farfuria cu varf, ca haplea, pentru ca voiam sa gust din toate si m-am simtit rusinata cand Razvan m-a anuntat ca nu e nevoie sa o umplu atat de tare, ca pot face mai multe ture cu portii mai mici... Deh, asta e din ciclul "romanii in strainatate".In concluzie, daca vreti sa va surprindeti placut jumatatile, invitati-le pe 27 februarie "La mama". Poate aveti noroc si vor sa comande meniul de 3 lei! Daca nu, baieti, fiti in continuare bineveniti in "triunghiul falimentului"!

Chef de blog

2008-02-26T20:42:00.005+02:00

Azi am chef sa scriu pe blog. Nu m-am gandit la un subiect anume, dar mi s-a facut asa un dor de scris... As scrie despre saptamana frumoasa in care am intrat, nu doar pentru ca a inceput duminica, cu Dragobetele si se va incheia cu Martisorul dupa ce voi fi sarbatorit si ziua mea, ci pentru ca am o stare de bine, parca in jurul meu totul se inlantuie in chip fericit. As scrie despre un vis care e pe cale sa se implineasca: poate voi vedea Irlanda in aprilie. As scrie despre lalelele mele din ghiveci care de cateva zile cresc vazand cu ochii, straduindu-se din rasputeri sa infloreasca fix de ziua mea. As scrie despre dorintele si sperantele mele ascunse, dar si despre temerile mele. As mai scrie si despre tristetile si fericirile mele, despre rulada cu ness si pisica neagra care nu se asorteaza cu gresia mea, despre coltarul in trepte si urgenta cu bin Laden, calciul cu D3 pe care uit sa-l iau, cerceii atarnatori pe care i-am primit cadou azi, de ce se flescaiesc trandafirii dupa ce-i cumperi si nu inainte, ce bine ca nimeni nu mi-a urat inca ''La multi ani'' cu anticipatie (urasc sa mi se faca urarile fie si cu 1 zi inainte de ziua mea!), trebuie sa slabesc, nu mai am chef sa citesc, televizorul ne consuma viata, cu cat vinde Petrica ouale?
Mi-e frica sa cobor cu viteza din varful unei pante abrupte, m-am resemnat cu primele fire albe, imi place sa predau, regret ca tata nu a trait mai mult, ma surprinde cat de repede trece timpul in ultimii ani, ''iubesc, am curaj si ma tem'', imi doresc sa devin mama anul asta, mi-e dor de Maita, oare ce-mi aduce Madalina?
''Asta abereaza...''
Nu tocmai...aveam chef sa scriu pe blog si am transcris tot ce mi-a trecut prin cap in ultimele minute. Voi citi si eu o data cu voi, sa vad ce a iesit.

Dragobete la Mogosoaia

2008-02-26T00:23:00.008+02:00

Ieri am sarbatorit Dragobetele la Palatul Mogosoaia...
mai precis in curtea palatului, adica in parc! Am vrut sa fugim din Bucuresti, dar nu prea departe, caci seara aveam si o rezervare la Thalia, restaurantul nostru preferat din cartier. Apropos de Thalia, am observat un lucru ciudat: nu are firma la poarta, nu isi face reclama, daca nu stii exact adresa, cu greu ai banui ca pe strada cu pricina se afla un restaurat si inca unul cu bucatari buni!

La Mogosoaia era multa lume, unii jucau badminton si fotbal, altii se plimbau prin parc, adulmecand primavara din aer, dar atractia parcului erau serele Bibescu, unde te intampina o mare de flori, care se gatisera in toate culorile pamantului si asteptau admiratorii. Am primit si eu un cyclamen si o cineraria, dar credeti-ma ca mi-a fost foarte greu sa aleg. Toate erau splendide, iar albinele nu mai pridideau sa le culeaga nectarul...

O zi frumoasa, de primavara adevarata, fara inimioare de plus si pungi de cadouri, dar cu dragostea plutind in aer...

Zilele horror-ului culinar

2008-02-17T15:19:00.008+02:00

Hotarat lucru, saptamana trecuta a fost de cosmar pentru papilele mele gustative.
Bunaoara, miercuri ma duc sa-mi iau ceva de mancare de la magazinul de vis-a-vis de serviciu si constat de la prima inghititura ca salata a la russe era ...acra. Imi era prea foame, asa ca mai gust o data...tot acra. Urmarea: le fac scandal, primesc banii inapoi si imi pacalesc matele revoltate cu o punga de pufuleti.
Joi, intamplandu-ma eu prin magazinul Unirea cu uniste treburi, cobor la 'La Fourmi' sa iau de-ale gurii. Ajunsa acasa, descarc 'marfa' si dau sa ma delectez cu o delicioasa pasta de peste. Delicioasa my ass: cand desfac folia de aluminiu de pe cutia sigilata, ce sa vezi...niste pete de mucegai de toata frumusetea impodobeau artistic toata suprafata pastei!
In sfarsit, sambata seara, aplicand principiul 'daca nu am paine, manac si cozonac', iesim pe la ora 21 sa mancam ceva in oras, dupa ce frigiderul propriu ne dezamagise crunt. Incercam un restaurant nou din cartier, Bellini din Tineretului, ignoram preturile exagerate, comandam si asteptam, plini de speranta. Mai intai, m-a mirat limonada care nu avea pic de zahar. Apoi m-a mirat si mai tare faptul ca desi comandasem niste pui cu legume si orez, 'Pollo alla diavolo', la o evaluare rapida a farfuriei a rezultat ca puiul...facuse pasi! Dupa ce termin de rascolit temeinic toata farfuria, chemam o chelnerita si ii explicam situatia. Urmarea: farfuria fara pui dispare si, dupa o perioada de asteptare absolut necesara, desigur, apare in sfarsit farfuria cu pui insotita de o chelnerita cu urmatorul discurs: 'Ne cerem scuze, si bucataria isi cere scuze, dar s-au incurcat comenzile...' Foarte dragut, mai ales ca in meniu nici nu remarcasem 2 mancaruri atat de asemanatoare, una cu pui si alta fara.
Si cand ma gandesc ca acasa puteam manca niste unt cu gem absolut decent si aproape pe gratis, ma apuca jalea...

Triunghiul falimentului

2008-02-14T20:26:00.004+02:00

Dupa cum spunea un tip de la radio, de astazi barbatii au intrat in triunghiul falimentului: 14.02-01.03-08.03! Daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, atunci Razvan (aka sotiorul meu) se afla intr-o situatie si mai ingrata, caci mai are de "suportat" si ziua mea de bisecta. Deh, la unii triunghi, la altii patrat! Norocul lui ca noi nu serbam Dragobetele american! (cum bine i-au zis carcotasii Sf. Valentin)

De ce se vinde atat de bine sarbatoarea americana in Romania?

1. Din snobism, caci imbratisam cu prea multa usurinta sarbatorile altora in detrimentul celor autohtone carora, pe de alta parte, nu li se face deloc "reclama". Nu vad de ce ne-am limita doar la Sf. Valentin, ca, slava Domnului, exista atatea sarbatori in lume...

2. Romanilor chiar le place sa sarbatoreasca daca e sa judecam dupa cate domnisoare cu flori am vazut astazi, dupa cat de pline au fost restaurantele si magazinele. Dupa cata veselie am intalnit pe strada, cred ca toata lumea a avut de castigat de pe urma Sf. Valentin: indragostitii s-au ales cu cadourile si distractia, iar comerciantii cu profitul. Nu inteleg insa de ce avem nevoie sa ne creeze altii ocazii ca sa oferim cadouri. Pana la urma zilele sunt toate la fel, depinde de noi sa le facem frumoase!

Poate ca ar trebui sa invatam sa daruim mai des si ori de cate ori simtim nevoia, nu doar de sarbatori si cu atat mai putin de sarbatorile altora...

Caine surd la vanatoare

2008-02-11T19:41:00.001+02:00

Azi am vrut sa trimit un pachet unui prieten din Franta. Ce poate fi mai simplu? Ehe...
Intru intr-o posta. Acolo aflu ca da, se pot trimite pachete in Europa (sic!) dar ei nu mai au formulare...:-(
Pai, da, de ce-ar avea? Mai bine ar veni clientul cu tot ce-i trebuie la el, nu? Sau mai bine mi-as deschide o posta acasa, ca acolo am tot ce-mi trebuie.
Nu-i nimic, zic, ce nu fac eu pentru Pierre? Caut alta posta. In sfarsit gasesc una (ce bine ca inca e deschis!). Zice functionara, pai nu aici, la usa cealalta, unde au si vama. What the fuck? Eu nu ma dau batuta: Pai, ce, la dvs. nu se poate? Ea zice: asteptati putin, sa intreb daca mai avem formulare. Formulare aveau, dar ambalaj nu...:-x
Functionara, amabila, ma trimite peste drum, la magazinul de bijuterii (?!) sa caut plic cu bule de aer. Apoi imi face calculul: o carte+ un CD=650 gr=31 RON in plic, iar in colet 80 RON.
Ma decid rapid. Traversez, nu gasesc magazinul de bijuterii, in schimb dau de o papetarie care tocmai inchisese. Ma milogesc de vanzatoare cu o figura a la "Puss in boots" (vezi Shrek 2). Mi se deschide si, culmea, simt ca am nimerit in Imparatia Plicurilor: 3 dimensiuni diferite de plicuri cu bule! Plutind de fericire, il aleg pe cel mai mare, platesc si ies.
Restul a decurs normal, dar ma intreb ce rol mai are aceasta institutie daca plicuri nu are, formulare nu are, uneori nici timbre, in schimb are intotdeauna niste cozi imense si functionare cu tupeu care se rastesc la tine ca vii la ghiseu "nepregatit"!

Circ pe gheata la Bucuresti

2008-02-06T18:23:00.000+02:00

De dimineata, cum ajung la serviciu, 2 colegi binevoitori ma asteptau ca pe-un cires copt sa-mi dea vestea: vine Kings on Ice la Sala Polivalenta, pe 24-25 aprilie 2008.

Macar de data asta au pus spectacolul in luna potrivita, adica luna pacalelii! Tocmai ce scrisesem despre el pe blog, cand, hop, si anuntul! Acum au racolat-o si pe Surya Bonaly (da Doamne sa fi ramas slaba!) si pe Circ du Soleil...(poate rezervele lor!) Cica in urma megasuccesului de anul trecut, baiatul ala simpatic din Ungaria a scartait energic din Stradivarius si a adunat trupa la ciugulit de lei romanesti. Abia astept impresiile de dupa spectacol!

Pun pariu ca e o noua teapa de-a lui Marton. El va face, desigur, playback, Plushenko va patina 10 minute cu tot cu Surya, iar Circ du Soleil va umple restul timpului cu niste acrobatii expirate. N-ati observat ca in ultimii ani ne-au napadit toate fostele mari glorii? Pacat ca nu vin inainte sa devina foste...Nu mai e mult si il vom vedea si pe megastarul Michael Jackson sau ce va mai fi ramas din el (depinde cat de repede vine!), ca am auzit ca si-a pierdut o bucata de nas intr-un spectacol...

Mai bine ciocoflender decat Omniasigurat

2008-02-05T19:06:00.000+02:00

Intr-o frumoasa zi de toamna imi gasesc masina cu spoilerul smuls din suruburi pe o parte, atarnand ca o peltea pe asfalt...

Frumoasa imagine, mai ales ca eram in plin santier -atat in casa, cat si pe strada, gratie domnului Videanu...

Buuun...Mergem la politie, apoi la Centrul de daune Omniasig, toate bune si frumoase.

In decembrie ajungem si la service. Face omul devizul, comanda piesele, da spoilerul jos ca sa-l inlocuiasca, dar...surpriza: dl. Serghescu, un mare mahar de la Omniasig, care trebuia sa dea acceptul pentru despagubire, trimite un raspuns negativ la service, pe motiv ca in urma compararii pozelor de dinainte si de dupa incident a constatat ca masina era deja avariata!

Domnule Serghescu, eu inteleg ca vreti sa faceti economii la bugetul Omniasig, dar daca va imaginati ca eu am umblat cu spoilerul smuls din suruburi 2 ani si brusc m-am decis sa-l repar inseland vigilenta Omniasigului si abuzand de generozitatea sa, va inselati amarnic. Nu stiu cati ati reusit sa fraieriti in felul asta, dar eu va asigur ca mai exista si alte solutii. De pilda, o reclamatie la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor...

Partea interesanta este ca pe 15.02 trebuie sa platesc rata a 2-a la Casco, iar eu i-am anuntat ca daca tot repar masina pe banii mei nu vad de ce as mai cotiza la Casco in continuare... Brusc, au parut interesati de speta mea si m-au asigurat (ca doar asta e treaba lor!) ca se vor interesa de situatia mea. Mai ales ca in calculator figurez cu ''se asteapta trimiterea dosarului" si nu cu dosar inchis.

Asa ca, mult succes in alegerea asiguratorului si nu uitati: traim in Romania, tara lui ''merge si-asa".

Cap sau pajura?

2008-02-02T18:08:00.000+02:00

Acum doi ani, dupa o frumoasa excursie prin Apuseni alaturi de doi prieteni dragi, ne-am trezit ca mai aveam 5 zile de concediu si nici pic de chef sa ne intoarcem acasa...Cum in camera in care statusem in Arieseni am gasit la plecare, sub un fotoliu, o moneda de 10 forinti, ne-am gandit ca o fi vreun semn de la Dumnezeu asa ca...am dat cu banul: daca e cap, Ungaria, daca e pajura, Romania! Si a iesit...cap!
Aveam emotii mari, caci nu mai iesisem din tara cu masina, iar cu toate istoriile pe care le auzisem despre vecinii nostri...mai eram si non-UE...
In fine, dupa o noapte petrecuta la Baile Felix, am imbaiat-o pe YHA si...am trecut granita pe la Bors. Fara probleme, cu bagajele pline de rufe murdare, dar cu o mare dorinta de a cunoaste locuri noi. Cum singurul obiectiv turistic de care ne aminteam din cartea de geografie era lacul Balaton, am pornit intr-acolo. Trec peste faptul ca la unguri fiecare groapa este semnalizata, asta daca intalnesti una, iar pe autostrada nimeni nu foloseste banda de accelerare decat pentru a depasi, dupa care o elibereaza (ciudat, nu?), nimeni nu iti da flash-uri, nimeni nu claxoneaza...destul de plictisitor ;-)
In caz ca nu stiti, lacul Balaton are o lungime de 77 km, o suprafata de 592km2, si o sumedenie de statiuni presarate de jur imprejurul lacului, atat pe coasta sudica, cat si pe cea nordica. Cam greu sa te orientezi, mai ales ca habar nu aveam de preturi, de nimic...Cu harta in mana si cu o recomandare prin sms de la un prieten al lui Razvan care daduse o cautare pe net (multumim, Mihai!), ajungem, pe la ora 21, la hotelul Maria din statiunea Balatonmariafurdo. Acolo, ce sa vezi, tocmai sosise un autocar cu nemti care ocupasera tot. Am lasat masina in parcare si am pornit pe jos in recunoastere. In 5 minute eram cazati la Napsugar (Raza de soare)-un hotelas cochet unde am fost primiti mai mult decat civilizat de, probabil, singurul receptioner si chelner care ciupea putina engleza.
Am petrecut niste zile de vis, ne-am cumparat costume de baie si am facut baie in lac, ne-am dat cu vaporasul, am hranit lebede, am mancat gulas, supa-crema de usturoi, rata prajita, am degustat vin de Badacsony si am vizitat pana si castelul unui grof! Si am constatat, cu mirare, ca pisicile ungare seamana leit cu pisicile romance...
Ar fi multe de povestit, dar mai bine mergeti si va convingeti singuri. Ce ne-a impresionat este ca ungurii s-au dat peste cap sa ne faca sa ne simtim bine...afacerea e afacere, ura rasiala e doar inventia politicienilor.

Cura mea de slabire

2008-01-28T00:57:00.000+02:00

Dialog intre mine si Razvan, azi-noapte, tarziu:
Razvan, autoritar: -Mai, tie nu-ti e somn?
Eu, calare pe blog: -Ba da, da' mi-e fooooame! Da-mi niste apa sa beau...
Razvan, dur: -Tu-ti ceapa ta de copil, nu te-am intrebat mai devreme? Vezi ca ai un carnat in bucatarie!
Eu, rezistand eroic: Nu ma ispiti!
El, mut de admiratie: ?!
Eu, brusc interesata: Unde e?

Ei bine, pana la urma am baut doar apa...in caz ca va interesa ;-)

Despre sinceritate

2008-01-26T22:14:00.000+02:00

Cine ma cunoaste stie ca sunt o persoana sincera. Enervant, deranjant, obositor de sincera. Il mostenesc pe bietul tata. El spunea ca nu poate tine un secret, vorba 'ceea: 'ce-i in gusa, si-n capusa'. Eu credeam ca e o calitate, dar constat, tot mai des, ca a devenit un mare defect. Poate din acest motiv am ramas si fara unii prieteni: mi-am permis luxul de a le spune ce gandesc, pe fata, fara ocolisuri, fara teama. Putini au apreciat, multi s-au simtit jigniti. Cred ca cel mai mare castig pe care mi l-a adus varsta de 30 de ani a fost ca am invatat sa spun nu, am devenit mai selectiva, am iesit din turma. A inceput sa se manifeste latura mea rebela, naravasa (unii zic ca mi se trage de la AB4, altii de la 29.02, altii de la zeul Marte-apropos, m-am nascut intr-o zi de marti, ma cheama Marta si in 3 ani din 4 ani ma serbez pe 1 martie!). Daca la 20 de ani eram destul de conformista, acum am inceput sa ma exprim. Problema e cum sa fac sa raman doar sincera si sa nu devin mitocana, caci granita dintre cele 2 e foarte subtire. Uneori tentatia e atat de mare...
Ma intreb: oare diplomatia, politetea nu sunt tot o forma de ipocrizie? Si totusi uneori e nevoie si de ele...
Uite-asa ajungem la vorba lui Iorga: 'Dumnezeu ne-a dat cuvintele ca sa ne-ascundem gandurile'. Dar de ce sa le ascundem?!

Figure skating sau patinaj...cu figuri

2008-01-26T19:35:00.000+02:00

Nu ridicati piatra, ca nu e o eroare de traducere. Patinajul european de anul acesta a fost mai degraba unul cu figuri, decat unul artistic.
M-a fascinat dintotdeauna patinajul artistic. Din copilarie, din serile geroase cand sor-mea tricota pulovere de lana netoarsa pe scaunelul verde, in fata sobei de teracota, iar pe langa ea ne aciuam si eu cu tata ca sa urmarim spectacolul ghetii la singurul televizor alb-negru din casa. Mama era de obicei la serviciu, la spital. Cineva trebuia sa mai si munceasca...
Patinajul era pentru mine o bucurie, o pata de culoare in cenusiul comunist. Unul din rarele spectacole bune difuzate in perioada aceea la televizor. Katarina Witt, Jane Torvill si Christopher Dean, Elvis Stojko, Surya Bonaly, Isabelle si Paul Duchesnay, sunt cateva nume care-mi vin in minte instantaneu, leganate de amintirile copilariei.
Urmaresc si acum cu aceeasi placere patinajul. Dar ce am vazut anul acesta la Europene a fost o mare dezamagire. Am auzit de prea multe ori in comentariile de la TV: nu e in forma sa maxima, are emotii, presiunea e prea mare, i-a fost frica sa incerce nu stiu ce figura, azi nu i-a reusit nu stiu ce saritura. Nenumaratele scuze si cazaturi au coborat stacheta pana la nivelul ghetii...
Sigur, eu vorbesc de pe margine si poate voi fi acuzata ca ii judec prea aspru. Dar dupa ce il vezi pe Plushenko evoluand ani la rand fara greseala iti dai seama ca perfectiunea exista, ca un campion trebuie si poate sa se mobilizeze in cele 4 minute ca sa obtina un aur curat, fara ezitari, fara ratari si fara greseala. Doar pentru asta munceste un an intreg: pentru cateva minute de stralucire!
De cand a cucerit Plushenko primul titlu n-am avut niciodata emotii la aterizarile lui. Campionii adevarati n-au nici o scuza. Campionii nu-si pot permite zile proaste. Nu inteleg cum poti fi campion european intr-un an, in anul urmator sa ajungi pe locul 4, apoi pe 14, pe 9 si din nou pe 4. Hai sa fim seriosi, Julia Sebestyen a devenit campioana din intamplare. Daca stapanesti tehnica, cum sa-ti fie frica sa incerci o saritura in concurs? Pai atunci de ce o mai repeti la antrenament?!
Il iubesc pe Stephane Lambiel pentru piruetele lui spectaculoase, imi place Carolina Kostner pentru viteza si combinatiile sale de triple, imi place si Joubert in zilele lui bune, cand ii ies cvadruplele. Toti trei au stofa de campion, dar le lipseste acea siguranta, acea usurinta de a sari, de a ateriza, de a se roti, pe care am vazut-o la Plushenko.
Plushenko se mula perfect pe gheata, cu o eleganta si o tehnica desavarsita al caror secret parca numai el il aflase...La el granita dintre sport si balet se estompa pe nesimtite...
Sunt o mare iubitoare de patinaj si nici macar nu sunt fan Plushenko...dar ma inclin cu respect in fata lui, pentru ca este un mare campion.

P.S. Am incercat sa-l filmez pe Plushenko anul trecut, la 'Kings on Ice'...era atat de rapid, ca abia l-am prins de cateva ori in cadru!

Serviciu contra serviciu

2008-01-24T19:44:00.000+02:00

Unul, gata scris, de la cititorii mei:
'Intru aseară pe blogul lu' 'mneatale şi ascultătoare cum sunt să-ţi bag bănuţu' la portofel cu clicu' pe reclame, ce găsesc??? pe reclama cu pământ de vânzare, link pe pagina deschisă către ce crezi? combustibilul viitorului, bioetanolul, exact la ce lucru eu acuşica....
Nu ştiu cum ai putea denumi articolul, "legătura dintre două surori trece printr-un blog" sau whatever , dar poate iese ceva...'
Aşa am aflat că Google modifică reclamele nu numai în funcţie de conţinutul paginii, dar şi de ţara din care e accesată. În schimb, legătura dintre două surori e definitivă: n-o pot altera nici distanţele şi nici furtunile temperamentale. Şi e imună la reclame...

Eu la bancomat

2008-01-24T19:02:00.000+02:00

Acum 3 luni mi-am făcut card la ING.
Aseară, cu buzunarele pline de bani, ca după salariu, mă reped la self-bankingul de la Piaţa Romană să-mi umplu cardul. Trec cu bine de etapa PIN, după care pe ecran apar două butoane: depunere şi retragere. Zic în sinea mea: ia uite ce meniu prietenos, 2 butoane, nu tu coadă, nu tu nervi, nu tu aşteptare...o plăcere să depui şi să scoţi bani de la ING (a nu se interpreta ca reclamă, nici măcar mascată).
Relaxată, mângâi uşor cu buricul degetului butonul de depunere, cum văzusem prin filme şi...nu se întâmplă nimic. Alarmată, repet operaţiunea, plină de speranţă...tot nimic. Măi să fie! Mă uit pe tastatură, căutând un corespondent al butonului de depunere. Nimic! Dezamăgită, scot cardul, mă uit în jur, nimeni (ah, ce mai tânjeam după o coadă!).
Zic, hai să mai încerc o dată. Bag din nou cardul, trec iar pe deasupra butonului...tot nimic. Apare un tip. Îl racolez politicoasă.
El, calm: 'Apăsaţi pe buton!'
Eu, isterică: 'Cum, unde să apăs?'
El, compătimitor: 'Păi, aici...'
Culmea, butonul depunere reacţionează şi bancomatul cască gura să înghită banii...
Eu, luminată, în sinea mea: ăsta nu e touch-screen, e push-screen!
Morala: se pare că eu sunt cu un pas înaintea tehnologiei ING. Abia la anul vom putea depune bani făcând cu ochiul!

Titlul face bine la SEO

2008-01-23T21:54:00.000+02:00

Ia uite ce-am constatat, apropos de optimizarea site-ului! În afara prietenilor, cunoştinţelor, rudelor şi duşmanilor care mi-au vizitat blogul la invitaţia mea, cele 2 cuvinte din titlul blogului mi-au adus pe tavă câţiva vizitatori care căutau şi ei, ca, omu', câte ceva pe net...
Ia încercaţi o căutare pe Google cu 'scofala' şi 'tandala'. Eu am fost uimită să văd cât de sus se află blogul meu în rezultatele motorului!
Morala: mare atenţie la titlu, că şi de la el vi se (a)trag vizitatorii...
Legenda: SEO = search engine optimization

Şoferiţa din mine

2008-01-23T19:18:00.000+02:00

Mă visam conducând maşina pe o şosea goală, cu muzica dată la maximum...şi m-am trezit, la 32 de ani, că aveam în sfârşit carnet, dar maşină încă nu, că făcusem şcoala în Ploieşti dar trebuia să conduc în Bucureşti şi tot aşa...
Am început prin a fi un şofer 'de forţă majoră', mai precis conduceam când nu aveam de ales. La primele plimbări tremuram ca frunzele toamna, apoi am mai prins curaj şi mă ofeream să-i conduc pe musafiri acasă. Asta se întâmpla doar o dată, că a doua oară preferau să ia autobuzul. O dată, un nepoţel al lui Răzvan, de vreo 6 anişori, sătul probabil de hurducăielile care însoţeau fiecare pornire de pe loc şi schimbare a vitezelor, a dat, nemilos, verdictul : 'Marta nu ştie să conducă!'. L-am ameninţat că îl dau jos la prima...
Apoi îmi amintesc cu plăcere de frânele puse din scurt la vederea culorii roşii; de toate galbenele pe lângă care am zburat fără să clipesc măcar căci pentru mine galben=un verde mai deschis sau 'trecifoarterepedecăîncămaiaitimp'; de pietonii pe lângă care am trecut în trombă, ocolindu-i uşor; de pornirea din rampă pe care am reînvăţat-o într-o luni dimineaţă la ieşirea din pasajul de la Universitate, alături de un domn amabil care iniţial călătorea în maşina din spatele meu; de prima mea parcare pe trotuar direct din viteza 4; de urletele încurajatoare ale soţului meu care mă 'îndruma' din drepta, din mijloc şi uneori de pe volanul meu...ehei, ce vremuri!
De atunci am făcut progrese: ştiu să merg singură până la Ploieşti şi înapoi, până la serviciul meu şi înapoi, până la serviciul lui Răzvan şi...de-acolo conduce el, la service-ul lui Tomiţă, la Praktiker, prin Kosovo, la Elvila, la naşi şi la mătuşa Sanda.
Un lucru e sigur: îmi place să conduc maşina pe o şosea goală, cu muzica dată la maximum...

Gând de Nichita

2008-01-18T18:47:00.000+02:00

"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă, sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă întreb, noi la capătul vieţii noastre ce-am lăsa-n afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente...mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar...de dragoste mai ales."

Unii doar monştri, alţii şi sacri

2008-01-18T00:39:00.000+02:00

Unul scurt, pentru variaţie...
L-aţi văzut pe nea Jiji cu mustaţă? Mai nou se crede Clark Gable...cică a observat că seamănă cu el! Ştiţi ce-i lipseşte? O Vivian Leigh...(că avion are deja ca să 'se dea' pe aripile vântului)
Apropos de monştri sacri...s-a descoperit de ce avea Rudolph Valentino privirea aceea enigmatică: era miop! Pe bune! Doamne, şi câte femei suspinau după el...iar unii dau bani grei pe operaţie!

Jurnal de călătorie (III)

2008-01-15T20:59:00.000+02:00

Miercuri, 29.08.2007
Ne trezim devreme, constienţi că ne aşteaptă un drum lung...
Ca sa ajungem în Muntenegru, avem 2 variante: fie prin Albania, fie prin Macedonia şi Kosovo. Eu propun Albania, dar Răzvan nici nu vrea să audă: 'albanezii sunt răi, nu mergem pe acolo!'. Alegem aşadar varianta 2. Străbatem Grecia de la vest la nord, eu cu harta în mână, Răzvan cu volanul. La un moment dat, la 20 de km de graniţa cu Albania, întâlnim nişte camioane ale Crucii Roşii..Înghiţim in sec si ne continuam drumul. Trecem graniţa în Macedonia. Peisaj dezolant: sărăcie şi mizerie. Mergem mai departe şi, pe la ora 20,00, ne aflăm din nou la graniţă. Vameşul macedonean ne urează 'good luck!' şi zâmbeşte cu subînţeles...oare chiar avem nevoie? Înţelegem imediat de ce. Nici bine nu 'păşim' în Kosovo, că apar problemele...Vameşul kosovar ne spune că asigurarea noastră obligatorie nu e valabilă în Kosovo. Da, e valabilă în toată UE, dar în provincia Kosovo, care nici măcar nu e o ţară, nu e! Răzvan încearcă să-l convingă că e valabilă în Serbia... Da, dar ei nu aparţin de Serbia, vine răspunsul. Nu avem de ales: ori plătim asigurarea minimă de 50 de euro, ori facem cale întoarsă! Da, aţi citit bine: 50 de euro e cel mai ieftin, chiar dacă doar tranzitezi provincia, tot atât costă...Vedem negru în faţa ochilor (mai ales că începuse să se întunece!), plătim şi trecem. Estimăm că vom face 2 ore, dar din cauza restricţiilor de viteză şi a serpentinelor, vom face 4! Drumul e croit prin munte, peisajul e probabil spectaculos ziua (sălbatic, gen Valea Jiului), dar înfricoşător noaptea. Aş vrea să se termine odată, dar...
Tocmai îl schimbasem pe Răzvan la volan, că văd apărând restricţii de viteză: 30, 20, 10...'mergi încet, nu vezi că se lucrează la drum?' zice Răzvan, dar ochii mei văd altceva: 'lucrătorii' poartă un fel de fesuri grena cu ciucure, iar în mâini...mitraliere! Ne îngheaţă sângele în vene şi trecem încetişor prin mijlocul filtrului de poliţie...De data asta am scăpat! Mai încolo, pe marginea drumului, zac nişte mormane de sârmă ghimpată...ne continuăm drumul pe lângă un pâlc de tancuri KFOR...începem să ne obişnuim cu priveliştea...deodată, ne trezim cu o lumină în ochi! Deh, e doar un camion cu soldaţi camuflat pe marginea drumului, care ne verifică din mers numărul de înmatriculare...
Graniţa dintre Kosovo şi Muntenegru se află sus de tot, în inima muntelui...e ultima porţiune de drum, dar parcă nu se mai termină...trecem, în fine, ultima graniţă şi răsuflăm uşuraţi... ce bine e în Muntenegru! Suntem epuizaţi, fizic şi psihic, după 19 ore de mers fără oprire, dar Dumnezeu ne ajută încă o dată şi ne scoate în cale o pensiune! Cred că am fi dormit şi pe o grămăjoară de paie, dar...stupoare: e cea mai luxoasă pensiune din tot concediul şi, culmea, mai e şi aproape pe gratis!
Parcăm maşina, ne luăm pijamalele, facem o baie şi cădem laţi. 29 august 2007. O zi pe care n-o vom uita uşor: ziua în care am trecut prin Kosovo şi am scăpat cu viaţă.(va urma)

Jurnal de călătorie (II)

2008-01-14T08:50:00.000+02:00

Marţi, 21.08.2007
După o odihnă binemeritată, 2 omlete şi o salată bulgărească suntem din nou gata de drum.
Trecem graniţa pe la Kulata şi...îi dăm bice! După calculele noastre ar fi trebuit să ajungem în aceeaşi seară, dar... Drumul prin Grecia e destul de monoton, în mare parte pe autostrada Egnatia Odos- din păcate nefinalizată. Ne rătăcim de câteva ori, iar seara înnoptăm la Preveza, o staţiune cu multe vile fiţoase în care gasim cu chiu, cu vai cazare la un preţ piperat! Deşi e seară, aerul e aproape irespirabil, extrem de umed şi încins.

Miercuri, 22.08.2007
Ajungem în sfârşit în Lefkada, o insulă legată de continent printr-un pod mobil. Străbatem mai multe staţiuni aglomerate şi ne aşezăm 'tabăra' în Vassiliki, la o pensiune cu butic la parter, exact ca acasă...
Avem la dispoziţie o săptămână în care vom lenevi la soare şi vom explora insula...
Ne-au plăcut: vegetaţia luxuriantă, plajele - sălbatice gen Vama Veche odinioară Gialos, Egremni, Kathisma) dar şi elegante gen Porto Katsiki, salata grecească cu brânză feta, capul Lefkatas la apus, marea ireal de albastră, iaurtul cu fructe şi miere (bestial!), terasa 'Oasis' cu incredibila sa belvedere, caracatiţa friptă, cocheta staţiune Agios Nikitas, pisicile Scofală şi Tândală, drumurile înguste şi şerpuite care-ţi dădeau fiori când întâlneai altă maşină, (de completat când îmi mai aduc aminte...)
Nu ne-au plăcut: grecul la care am stat, aglomeraţia de la Porto Katsiki, căldura înfiorătoare din timpul zilei, becul din baie care se tot ardea, plajele cu pietricele mici şi rotunde - o tortură pentru tălpi, bolovanii stâncoşi din apă, baba care înota în toate pozele noastre artistice de la Sivota, albanezii care au incendiat pădurile din motive pecuniare. (va urma)

Din episodul următor: cum am traversat noi 4 ţări într-o singură zi, cu tot cu... Kosovo!

Despre prejudecăţi

2008-01-13T22:54:00.000+02:00

Până nu cu mult timp în urmă eram convinsă că francezii sunt nişte naţionalişti încrezuţi... Totul a pornit de la aversiunea mea faţă de limba franceză pe care a trebuit să o înghit cu polonicul în timp record, aproape nemestecată, pentru a putea intra la facultate. A continuat cu o profesoară franţuzoaică din anul I care nu ne scotea din cretini, idioţi şi tâmpiţi pentru că nu ne puteam exprima cursiv ca ea, o vorbitoare nativă. Apoi verişoara mea s-a căsătorit cu un francez care a refuzat să mai deschidă gura când am încercat să înjghebăm o conversaţie în engleză, luând-o ca pe un afront, probabil...
Asta e, mi-am zis, nu merită efortul şi pace! Până când, aflându-ne într-un concediu de vis în Maramureş, l-am cunoscut pe Pierre în mocăniţa de pe Valea Vaserului. Pe jumătate spaniol, pe jumătate francez, Pierre ne-a cucerit definitiv şi toate prejudecăţile mele au plecat, ruşinate, să-i mai bântuie şi pe alţii...
Pierre e deosebit: un tip cu mult bun simţ, timid şi reţinut dar foarte afectuos. Ceea ce m-a impresionat de la început a fost că a acceptat să vorbească în engleză, văzând că nouă ne e mai uşor. Cât am stat împreună, Pierre a învăţat rapid să dea păhărelul de horincă pe gât şi să pronunţe perfect româneşte 'noroc' şi 'ţuică'; a vizitat toate bisericuţele vechi din zonă la volanul unei Dacii break închiriate, pe care o mânuia cu destulă dibăcie pentru un străin obişnuit probabil cu servo-direcţia; într-o duminică, îmbrăcaţi în straie maramureşene şi discutând relaxaţi în franco-engleză ne-am simţit ca 3 moroşeni sadea, prieteni vechi şi buni, care se revăd cu plăcere după mulţi ani...
Ne scriem şi acum şi ne aşteaptă să-i facem o vizită la el, la Toulouse, căci după cum a spus chiar el, 'my home is your home'...