Ganduri pe final de an

La fiecare final de an ma incearca emotia despartirii de anul vechi si a intalnirii cu anul nou. 

Cel vechi e un prieten devotat care m-a insotit in toate zilele sale in calatoria mea prin viata, a asistat la intamplarile, bucuriile si tristetile mele, si, orice ar fi fost, m-a tinut de mana pana in ultima sa clipa...Am lasat in urma multi astfel de prieteni (vreo 40!) si imi amintesc din cand in cand de ei in evocarile mele. 

Intotdeauna cand incepe un an nou ma bucur ca am ocazia sa o iau de la zero, sa cladesc ceva, sa evoluez bazandu-ma pe experienta de pana acum, sa dezvolt ce am inceput, sa traiesc sentimentul unei noi sanse...

Inteleg ca trece timpul si lasa urme si pe chip si in suflet, dar parca nu pot constientiza, inca, faptul ca, undeva, departe, e chiar sfarsitul!

Ce-mi doresc in anul care tropaie nerabdator la usa, asteptand nerabdator sa plece 'batranul' si sa-i ia locul? Imi doresc sa fim, cu totii, mai OMENOSI, sa ne INGADUIM mai mult, sa ne DUMIRIM in cele din urma asupra a ceea ce este important si ce nu!

Lumea de azi isi urmareste asiduu propriile interese, si-a pierdut demnitatea si valorile, a cazut prada demoralizarii si a uitat ce inseamna sa fii OM! Suntem in stare de orice pentru a supravietui...sa batjocorim, sa umilim, sa mintim, sa inscenam, sa lovim in semenii nostri. 

Poate e momentul, la final sau la inceput de an, sa ne privim in oglinda si sa avem un moment de sinceritate si de luciditate fata de noi insine. Sa dam spoiala la o parte si sa ne intrebam daca suportam sa ne privim in ochi ...Sa nu mai incercam sa parem altceva decat ceea ce suntem, e obositor si inutil...mastile oricum nu acopera tot. Testul sinceritatii e dur, dar folositor daca inca mai avem in noi o farama de omenie...

Eu va doresc tuturor un an pe masura asteptarilor voastre, sa aveti intelepciunea de a pretui fiecare zi in care rasare soarele,  si... mare atentie la ce va doriti, ca s-ar putea sa vi se-ntample! 

La multi ani!

Buna dimineata, la Mos Ajun!

Este ajunul Craciunului. Un nou Craciun cu noi sperante, cu noi asteptari, cu noi dorinte...Desi vine in fiecare an, sau poate tocmai de aceea, nu ma mai satur de el! Chiar si in mijlocul Bucurestiului, Craciunul se face simtit. In fiecare casa, in fiecare dintre noi. Pluteste in aer zvon de colindatori, aroma de cozonac si sarmale (ca, deh, din toata saracia si tot iti iese de cateva, acolo!), si, desigur, miros de verde...la fel ca in copilarie, dar ceva mai trist pentru ca bunicii nu mai sunt si incet...incet...pe nesimtite, ajungem si noi 'cap de lista'.

Zilele trecute, venind acasa cu metroul, m-am nimerit in vagon cu o gasca de adolescenti frumosi cantand colinde...de placere! Nu aveau nici cutii, nici caciuli, nici asteptari materiale. Oamenii ii priveau cu curiozitate sau cu admiratie, iar ei au continuat sa cante, netulburati...Curand li s-a alaturat o batranica cracanata cu ...voce de soparana. S-a 'lipit' spontan de grupul lor si cu nasul in foi, a inceput sa cante si ea. Dintr-o data, metroul, cu mersul lui leganat, mi s-a parut o nava supersonica, ce ne purta spre taramuri fantastice: lumea zambea, aplauda si traia clipa, uitand de goana dupa cumparaturi, de grija zilei de maine, de suparari si de stres.

Hai sa incercam sa facem asta mai des! Sa deschidem larg ochii, sa privim in jurul nostru spre semenii nostri sau in sus, spre cer, si sa gasim in fiecare zi un motiv de bucurie. Ele exista, va asigur, chiar si intr-o lume alienata, intr-o viata derulata pe repede-nainte...Fericirea nu e o felie de tort ornata cu multa frisca si ciocolata, pe care ti-o livreaza o marmota fermecata la usa...fericirea e la indemana noastra, tine de starile noastre sufletesti pe care singuri ni le inducem, in functie de unghiul din care privim viata. Pentru mine, fericirea e o baie calda intr-o piscina in aer liber cu apa termala, intr-o noapte de decembrie, sub un cer incarcat de stele...sau o carticica cu povesti primita in dar de la un bunic care si-a gasit vocatia in scris...si ce frumos povesteste!

Putem alege sa fim fericiti. Cu sau fara sarmale. Cu sau fara prieteni. Dar neaparat impacati cu noi insine...

P.S. Apropos de alienare...povestea Dan Puric intr-o conferinta ca, intr-o zi mohorata si ploioasa, alerga pe strada, asemeni celorlalti, spre nu-stiu-unde. Si, dintr-o data, a dat peste o batranica cu o punga de plastic in cap pe post de umbrela, care l-a intrebat ce scrie pe firma din apropiere: "Fast fod?", la care el, nervos, nemultumit de pronuntia bietei babute, de parca se astepta ca ea sa fi studiat engleza la Cambridge, a corectat-o, cu severitate: "Fast fud, mamaie!". Ea a continuat, ignorand ploaia si nervii lui: "Adica cum, maica?" La care, D.P. exasperat, a repezit-o: "Adica sa mananci repede, mamaie!". Ultima replica, geniala, ii apartine tot babutei: "De ce, maica?"!?! Abia atunci, marturiseste D.P., a avut revelatia absurdului situatiei si a modului in care lucreaza cu noi Dumnezeu: ne opreste, pentru o clipa, din mersul nostru pe banda rulanta si ne face sa vedem. Si, poate, sa ne rusinam...