Ziua 2 (15 februarie)
Am repetat plimbarea din prima zi, bifand obiectivele-cheie - acele must-see ale fiecarei capitale - cu mici modificari de traseu, pe aceeasi ninsoare necontenita, dar la caderea serii. Piata Mare e parca mai spectaculoasa cu cladirile luminate feeric, iar parcurile sunt niste intinderi albe, presarate, din loc in loc, cu copaci batrani si statui, printre care oamenii fac jogging chiar si in luna februarie! Mi se par totusi extrem de triste, fara flori si pline de noroi, semn ca pe aici ploua mult…
Am remarcat monumentul dedicat evreilor si parcul aferent, in care troneaza regele Albert calare pe un cal, unde copacii cresc disciplinati, ca intr-un regiment, iar silueta e de-a dreptul stranie: corpul nud si “parul” stilizat simandicos, cu zulufii rasfirati pe orizontala, terminandu-se cu un fel de mot zburlit in sus, atras de un foen al vazduhului (la lasarea serii, parcul este scaldat in lumini multicolore, care mai inveselesc un pic peisajul!), apoi catedrala Sablon, o imensa dantelarie alba, cu vitralii dispuse in doua straturi si luminate din interior, un lift destul de interesant care te coboara din zona palatului de Justitie vreo 50m, in cartierul Marolelor (inca neexplorat!). Am refuzat sa folosesc metroul, mergand mult pe jos si scotocind prin toate “cotloanele”, incercand sa surprind cat mai bine atmosfera orasului, care e paradoxala, caracterizata de binomul vechi-nou: din zone luxoase, ultramoderne de shopping, pasii te poarta prin zone incarcate de istorie (statui, monumente, muzee, catedrale), trecand pe langa cladiri pictate cu benzi desenate (exista si un muzeu cu aceasta tematica!), bulevardele largi sunt “taiate” de stradute inguste si tot asa, la nesfarsit…
Prin oras forfoteau destui turisti, desigur o gramada de japonezi, minunandu-se si ei de asa o iarna grea, iar vitrinele te atrageau cu aproximativ aceleasi lait-motive: ciocolata, dantela, tapiserii.
Ziua 3 (16 februarie)
Primul rendez-vous cu soarele! E vedeta orasului, oamenii au iesit sa-l intampine pe strazi, prin magazine, de parca erau curiosi sa vada cum mai arata…Si-ntr-adevar, frumos ca nimeni altul, indelung asteptat, a pus dintr-o data orasul intr-o alta lumina: era orbitor, iar zapada, rusinata, s-a ferit din calea lui, topindu-se aproape magic si recunoscandu-i suprematia! Pacat ca n-am avut prea mult timp sa facem cunostinta: sper sa ne vedem si maine!
P.S. Nu pare a fi acelasi soare primavaratic pe care l-am pierdut pe undeva, deasupra plafonului de nori, in calatoria mea spre vest…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu