Bucurestiul altfel

Pe cand veneam aseara spre casa la o ora tarzie, am avut pentru cateva clipe sentimentul ca gura de metrou m-a proiectat in alt oras, in alt timp si in alt anotimp...al zapezilor de altadat', al copilariei, al vremurilor fara de griji...

Zapada cadea incontinuu, copacii erau grei de nea ca niste oameni impovarati de ani, totul era imaculat, mizeria ramasese undeva dedesubt ca si cum nici n-ar fi fost, masinile treceau rar, aproape in varful picioarelor, parca orasul acesta nebun, zbuciumat, aglomerat, alienant isi gasise, in sfarsit, linistea...

Gandul m-a dus la zapezile copilariei mele din orasul cu rezonante meteo, desi catusi de putin ploios, pe vremea cand ciclul anotimpurilor era respectat cu strictete, iar prima zapada cadea, constiincios, in noiembrie, la bucuria plimbarilor cu sania pe strada, la oamenii de zapada ridicati de noi, copiii casei, in curte, la pisica familiei care isi facea aparitia la geam la lasarea serii si la mirosul proaspat si geros al blanii ei pudrate cu zapada, la soba de teracota care polariza intreaga familie si la cate si mai cate nimicuri desuete, dar importante in puzzle-ul existentei mele.

E bine ca mai avem cate o iarna adevarata, e bine ca ninge de 3 zile fara incetare, e bine ca mai exista turturi uriasi cu alura de zahar candel, hornuri cu caciuli albe si ca brazii si-au scos de la naftalina hainele de hermina.

Da, se intampla in Bucurestiul zilelor noastre!

Ce facem cu YHA?

Pentru noi, inceputul de an aduce cu el, inevitabil, eterna noastra dilema: ce facem cu YHA? O mai carpim sau o vindem? Caci, ca tot soferul cinstit, trebuie sa-i luam rovigneta, sa-i reinnoim RCA-ul si, colac peste pupaza, si ITP-ul. Cum tot patitu-i priceput (singura data cand am facut ITP-ul la primul centru care ne-a iesit in cale am iesit pe poarta cu termostatul ars!) YHA face ITP numai pe recomandari, adica la cunoscuti, caci asa e ea, o masina cu personalitate...problema e ca are si ea o varsta si s-ar putea sa nu-l mai treaca ;-(
Ca sa fiu sincera, e o masina cumsecade, care ne-a purtat prin cele mai stranii (Kosovo) si inaccesibile (Ditrau-Tulghes) locuri - de unde si problemele ei, deh - si nu prea imi vine sa ma despart de ea... (fiind si prima dealtfel!) dar ne dorim o masina normala, care sa nu aduca un zgomot nou cu ea la fiecare intoarcere dintr-o calatorie mai lunga si in care sa ne simtim in siguranta oriunde ne-am deplasa pe planeta asta! Intr-o expozitie a celor mai credincioase masini, YHA ar ocupa, cu siguranta, un loc de cinste!

P.S. Daca n-ar fi existat ea, termeni ca 'sonda lambda/ releul alternatorului/ clapeta de acceleratie/ rulment de presiune/ bendix' etc. nu si-ar fi avut locul in vocabularul meu de filolog...

Cronica restaurantelor - Valea Prahovei

Dupa cum stiti deja, am inceput anul printr-o saptamana de concediu... buna idee, caci dupa forfota sarbatorilor, e chiar indicat un timp de refacere. Niste cercetatori spanioli chiar au ajuns la concluzia ca revenirea la serviciu nu trebuie facuta brusc, prin urmare ei recomandau sa ne intoarcem cu o zi mai devreme din concediu pentru a ne acomoda cu gandul ca incepem serviciul si pentru a ne pune treburile in ordine: mare descoperire, intr-adevar!
Ei bine, noi am petrecut o saptamana de huzur la Sinaia, unde cea mai palpitanta activitate a fost sa testam diverse restaurante din zona:

1. Cabana Schiorilor, Sinaia - mancare buna, proaspata, destul de accesibila ca pret, atmosfera placuta, decor rustic.
2. Taverna Sarbului, Sinaia - specialitati fitoase, preturi imense (nimic sub 20 lei!), evitati salata Caesar- crutoanele erau imbibate cu un sos gretos!
3. Cabana Susai, Predeal - meniu saracacios, preturi imposibile (bulz, de fapt mai mult mamaliga cu branza -18 lei, cafea -8 lei!, cazare in camera double -80 euro/noapte)
4. Cabana Gura Diham, Busteni x2 - vedeta acestei cronici, mancare foarte buna, diversa, ieftina, decor rustic, ambient foarte placut, de aceea am si repetat experienta!
5. Cabana Miorita, Sinaia, cota 2000 - curat, decent, mancare ok, ieftina si buna, a pastrat atmosfera de cabana din vremea copilariei mele...

In medie, o masa pentru 2 persoane a costat in jur de 80 lei, in conditiile in care eu m-am limitat la salate si supe (din cauza dietei), iar Ursi a cam baut apa (din cauza condusului).

La multi ani, blogule!

Scofala si Tandala au implinit azi 2 anisori! Nu s-au remarcat ei prin cine stie ce articole de seama, nici nu au dat pe-afara de harnicie (au ingrasat porcul abia in Decembrie!), ba s-au cam lasat pe tanjala in 2009, dar i-am aniversat cum se cuvine: dimineata la manastirea Sinaia, iar dupa-amiaza la Busteni, la cabana Gura Diham.

Daca acum 2 ani am lansat blogul mai mult din spirit de competitie, ca sa nu fiu mai prejos decat Ursi, va marturisesc ca intre timp am dezvoltat un fel de dependenta, caci nu pot sta mult timp departe de el. S-a intamplat sa nu scriu nimic chiar 2 luni, dar n-as fi putut renunta la el, pur si simplu imi place sa povestesc...

Ca in fiecare an de ziua celor 2, ziua sfintirii apelor si a botezului Domnului, am participat la slujba, de data aceasta la manastirea Sinaia, si am constatat ca, in ciuda asistentei numeroase si a nesuferitei de ploi care nu ne-a slabit jumatate de zi, lucrurile au decurs pasnic si civilizat, iar apa a curs din belsug, atat din clasicele butoaie albastre cat si din cer...

Cat despre cei doi aniversati, nu stiu pana la cati ani ii voi creste, dar pot sa va asigur ca ei voi exista atat timp cat vor avea ceva de spus si cat cuiva ii va pasa de soarta lor. Eu le urez "La multi ani!" si la multe lucruri de povestit, iar voi, cei care ii vizitati, unii mai des, altii mai rar, sunteti bineveniti ori de cate ori aveti chef sau timp sau curiozitatea de a citi ceva vesel, ceva trist, ceva serios sau altceva...

Orasul de turta dulce

Iata-ne din nou in concediu, ca pe 2010 inca nu avusesem unul... Si cum ne facem noi planul ca tiganul, adica ne trezim pe la ora 14 sa ne facem bagajul, fara a sti inca destinatia exacta, am ales Sinaia, din motive de distanta si de afinitati. Este poate singura statiune de pe Valea Prahovei de care nu ne saturam niciodata, indiferent cat de bine o cunoastem. Totul este sa fii in contratimp cu bashtanii, adica ei sa fie pe picior de plecare si tu de sosire, limitand la maximum suprapunerea... In aceste zile, orasul respira un aer de poveste (cam rece, totusi!), aratandu-ne partile lui cele mai frumoase: ornamentele mostenite de la sarbatori, care transforma casele vechi - avand ca specific albul brazdat geometric de grinzi negre de lemn - in casute de turta dulce, zapada proaspat ninsa, strazile in panta devenite niste veritabile derdelusuri , scarile inguste si abrupte, batraneii iesiti la promenada de seara mana in mana si, bineinteles, Cabana Schiorilor. Nu stiu cand a fost construita, dar a fost renovata anul trecut si extinsa, pentru a face fata distractiei/cererii. Cand am descoperit-o noi, acum vreo 10 ani, avea un aer intim si niste preturi decente; acum arata destul de luxos si preturile sunt pe masura, insa Baselu' e de alta parere, caci a afirmat, cu ocazia vizitei sale aici din 26.12.2009, ca 'orice roman isi poate permite sa manance la Cabana Schiorilor'. De la un chelner vorbaret care servea la o masa alaturata am aflat unde a stat, cine l-a insotit si cati SPP-isti l-au escortat etc. (nu am aflat, totusi, ce bacsis a lasat!) Dar banuiesc ca sunt detalii care se cunosc deja si nu intereseaza oricum, pe nimeni.
Noi ne-am simtit bine, desi am dardait putin, am avut grija sa nu ne ghiftuim prea tare (caci, oricum, nu ne-ar fi tinut buzunarele!), ne-am facut plimbarica de seara si am ars caloriile regulamentar ca sa ne putem bucura in ziua urmatoare de o frumoasa excursie pe platou si de un vant doborator...

Vizita la nasi

Cand credeam ca am scapat de partea cea mai grea a acestor sarbatori, a urmat o alta piatra de incercare: vizita la nasi! Acolo, ce sa vezi: ne asteptau cu masa :-(
Ma rog, masa e cam putin spus fata de ce era acolo: un adevarat festin, de parca ne recuperasera dintr-un lung stagiu la Auschwitz...Nasul tot zicea: "Hai, mai, ca de Revelion nu se tine cura!", nasha ii tinea isonul: "Hai, ca azi nu te vede Luiza!" (nutritionista). Si din cand in cand, in momentele-cheie, cand musafirii pareau ca digera, linistiti, felurile ingurgitate, nashul intreba, ca un regizor dornic de actiune: 'incalzesc sarmalele?/ facem friptura?/ pun de mamaliga?"

Eu nu pofteam cine stie ce, caci deja m-am obisnuit sa vad mese cu de toate si sa nu mai salivez, dar era ora mesei de seara si am incercat sa fac un compromis: sa gust cate ceva, ca sa nu le rapesc oamenilor bucuria ospitalitatii si sa respect cat de cat de regulile, ca sa nu raportez azi o greutate dezastruoasa! Eu zic ca m-am descurcat binisor, dar nasii au cam ramas cu surplus de mancare ;-) si ne-au invitat sa le mai facem o vizita cat de curand...:-x

Dar cel mai tare mi-a fost mila de frigider, pe care l-am auzit din hol gemand de plin ce era, cand ne pregateam de plecare...
Am mancat 'doar':
- 2 linguri de salata de ardei copt cu sos de iaurt si usturoi;
- o felie de drob de pasare;
- o portie de ciorbita radauteana;

- 2 bucatele de placinta cu branza dulce cu stafide, fara foietaj;

- o fripturica de carne de porc afumata si o feliuta de carnat de porc cu salata iceberg (morcov ras, cu porumb, ceapa si sos de iaurt).
Am refuzat:
- salata boeuf, salata de vinete, oua umplute, salam
- sarmale cu mamaliga;
- mamaliga cu branza;
- prajituri si bomboane.
...si am urcat de la 62.2 la 62.7 de ieri si pana azi!
Sper ca Luiza sa nu fi aflat de blogul meu si sa nu fi fost camuflata intr-un licurici, usor de confundat cu beculetele din instalatia de pom...

Sorcovita pe datorie!

Iata-ne ajunsi si in 2010, care se anunta a fi anul surprizelor, cel putin pentru mine!

Prima surpriza am avut-o cand am iesit in curte sa pocnim artificiile achizitionate in ultimul moment: 'ploile de stele' erau, de fapt, confetti, iar azvarlitorul de flacari colorate parea ca facea eforturi supraomenesti sa functioneze, punandu-ne rabdarea la grea incercare!

Apoi, nici nu ne dezmeticisem bine, ca ne-am si trezit sorcoviti de o hoarda de copii din comuna Pantelimon, care au dat startul businessului de inceput de an cand artificiile inca mai fumegau. Dar abia cand sa-i (ras)platesc mi-am dat seama ca nu aveam niciun ban la mine...imi uitasem portofelul acasa! Asta ar insemna, potrivit superstitiilor populare, ca tot anul voi avea buzunarele goale sau, in cel mai fericit caz (pentru mine!), ca datoriile mele vor fi platite de Ursi...

Ultima surpriza a fost cand am plecat acasa, pe la 4 dimineata si am nimerit intr-o ceata atat de deasa, ca e un miracol cum am reusit sa conduc, pe unele portiuni chiar fara strop de lumina, dupa 6 luni de pauza si bajbaind realmente dupa drum, fara sa dau peste vreun pieton beat sau caine rebegit si, mai ales, fara sa ies de pe carosabil...In viata mea nu m-am simtit atat de pierduta la volan si atat de lipsita de repere; am avut un moment de cumpana, cand am vrut sa opresc pentru ca nu mai stiam incotro s-o apuc, dar riscam sa ma tamponeze cineva din spate, iar ceata nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se ridice curand! Pana la urma am adus gasca acasa cu bine si am primit si felicitari...