iulie 08, 2008

Vf. Moldoveanu, scara catre cer

Anul trecut in primul weekend din iulie eram cu niste prieteni pe vf. Ciucas. Anul asta am avut planuri si mai mari: sa atacam vf. Moldoveanu, punctul in care se termina pamantul romanesc si incepe taramul lui Dumnezeu.
Am pornit sambata dimineata la ora 7 de la complexul Sambata (670 m), mai precis de la Manastirea Brancoveanu, cu gandul sa urcam pe Moldoveanu si sa ne intoarcem in aceeasi noapte. Pana la cabana Valea Sambetei (1401 m) sunt vreo 2,30 h de mers prin padure. Ajungem in timp util la cabana, unde facem o pauza de un sandvis. Dupa ce traversam poiana vegheata de la inaltime de chilia parintelui Arsenie Boca, incepem urcusul pieptis catre Fereastra Mare (2188 m). Imboldita de incurajarile, rugamintile si 'amenintarile' companionilor mei, am reusit sa ajung in Fereastra, de unde incepe, practic, traseul de creasta, care serpuieste, urcand si coborand, pana la refugiul Vistea Mare (2310 m), aflat la baza Vf. Vistea Mare (2527), fratiorul cu un cap mai mic al marelui Moldoveanu (2544m)... De acolo urmeaza ultima bucata de urcus pieptis, apoi poteca de legatura si...hop pe acoperisul Romaniei!
Cei care au fost vreodata in Fagaras se vor mira auzind ca ne-am propus sa facem aceasta tura dintr-o singura bucata, adica intr-o singura zi. Planul s-a dovedit a fi cam fantezist, in special 'datorita'...mie!
Intre cabana Valea Sambetei si Fereastra Mare este o portiune foarte abrupta, pe care am urcat-o cu greu, practic am intarziat micul nostru grup de 4 cu vreo 2 ore! Dupa ce am ajuns pe creasta am incercat sa recuperam, dar muschii nostri se resimteau deja: eu abia ma mai taram la urcus, iar pe Razvan l-au apucat crampele musculare, in schimb prietenii nostri mai tinerei se tineau bine. La un moment dat am realizat ca nu aveam nici o sansa sa ajungem pe Moldoveanu in formatie completa, asa ca am hotarat sa ne despartim: eu urma sa ii astept la refugiul Vistea, iar ei 3 isi vor implini visul. M-am resemnat cu gandul ca il voi admira pe urias de la poale.
Ce s-a intamplat mai departe? Eu am ajuns cu bine la refugiu, unde am socializat vreo 2 ore cu niste unguri foarte de gasca (apropos, stiati ca in limba maghiara bocanci se spune la fel ca la noi?), iar din cand in cand mai aruncam cate un ochi spre varf, care incepuse sa atraga ca un magnet un nor negru amenintator. Pe la ora 18,30, cand ne-am reunit, aveam 2 variante: fie sa coboram in aceeasi seara la Sambata, pe Valea Vistei, fie sa innoptam la refugiu, care intre timp devenise aproape neincapator. Erau 2 probleme: daca ramaneam nu aveam saci si izoprene, doar cateva haine groase; daca plecam urma sa coboram 6 ore prin padure, dintre care 3 pe intuneric. Grea decizie...
Grupul ar fi vrut sa plecam, eu insa m-am opus. A fost o noapte grea, dar nu din cauza frigului, cum v-ati inchipui, ci din cauza inghesuielii. Nu cred ca vreunul din noi a dormit mai mult de 1 ora, caci toata lumea avea saci si izoprene, mai putin noi 4. Desigur, oamenii au fost binevoitori si ne-au imprumutat haine, ne-au servit cu ceai si palinca, dar nu au gasit de cuviinta sa ne faca si noua loc...Prin urmare, eu si Razvan ne-am inghesuit pe un singur loc, foarte aproape de rasuflarea grea a unui ceh, Costi a dormit cu fundul pe o bancuta de fier si cu capul pe masuta de fier, iar Florina s-a 'lafait' pe o jumatate de loc, in timp ce toti ceilalti au dormit confortabil in sacii lor. Asta in conditiile in care refugiul era gol cand am ajuns noi!
A doua zi am coborat prima parte a traseului pe o ceata cumplita si un vant amenintator, pana am ajuns in fundul caldarii. De acolo, raul Vistea ne-a condus pe valea sa pana aproape de destinatie, unde am cazut lati.
Pentru prima data in Fagaras, eu zic ca ne-am descurcat...vremea a fost absolut superba cele 2 zile, nu am avut parte nici macar de un dus, daramite de o ploaie cum ne temeam! Bilantul: obiectivul a fost atins de 3 din 4, am dormit in premiera la un refugiu (basca fara echipament!), nu ne-a plouat, nu ne-au atacat caini si nici alte animale, ne-am ales eu cu o insolatie, Costi cu o intindere de ligament, Razvan cu crampe musculare, Florina doar a dardait de frig!
In final as vrea sa-i multumesc micului meu grup pentru acest tur de forta si sa il rog pe Costi sa ma ierte pentru noaptea de cosmar...Desi n-as mai vrea sa repet experienta cu dormitul in refugiu, raman la parerea ca am facut alegerea cea buna...

4 comentarii:

Tot eu, Costi spunea...

Nu prea sint obisnuit sa fiu o persoana publica (chiar si numai aparind pe un blog), dar......


o sa revin

Răzvan spunea...

Eu o sa fiu mai 'savant' de data asta si o sa spun:
"Climbing mountains outside is climbing mountains inside.."

crinarot spunea...

subscriu si eu la pararea ta ca ati facut alegerea buna, cu toate "asperitatile" relatate, dat fiind faptul ca am si eu "nitel" munte la activ...nu doar prin prisma faptului ca sunt sora ta, as vrea sa te iau "in brate" de data asta, si sa-ti spun ca o echipa cu adevarat este aceea care tine seama de "putilintzele tutulora"...adica, mai tineri sau mai putini tineri, mai antrenatzi sau mai putin, se calculeaza timpul MAXIM in care poate fi atins "targetul" si nu ceea ce scrie pe placutzele de pe indicatoare...dupa mine, urcatul si coboratul in aceeasi zi de la 607 la 2554m este el in sine fantezist, doar daca nu urmareazti vre-o performantza...si inca un "mic" secret al Fagarasului: sunt timpi subestimatzi trecutzi pe anumite placutze (am patzit-o cu ani in urma, acum minus multe kg., catre refugiul Curmatura Zarnei, in conditii atmosferice ABSOLUT PERFECTE, cand in loc de 3/4h am facut mai bine de 2h in conditiile in care efectiv am fugit in portiuni ale traseului,ghidati in ultima parte de niste nemti de la refugiu cu lanternele...

martutza spunea...

Asa ma gandeam si eu...Ideal ar fi sa existe un grup omogen ca si conditie fizica (nu neaparat ca varsta, caci poti avea surprize placute de la varsta a-3-a si mai putin placute de la a-2-a). Cred ca e locul unde solidaritatea ar trebui sa se manifeste cel mai pregnant.