Bruxelles & comp (IV)

Muzeul Magritte

Statistic vorbind, la capitolul muzee nu m-am calificat foarte bine in aceasta deplasare…Daca in primele mele calatorii in afara eram de-a dreptul obsedata sa nu ratez nimic (recordul absolut il detine muzeul Prado, din Madrid, unde am petrecut 8 h!), cu timpul am devenit mai selectiva si am inteles ca nu cantitatea conteaza, ci cu ce ramai dintr-o astfel de vizita. Iata de ce amintirile mele suedeze sunt bine impregnate cu imagini din muzeul Vasa (un muzeu construit in jurul unui vas din secolul 17 descoperit pe fundul Marii Baltice dupa 333 de ani!), in Dublin am ramas placut impresionata de muzeul scriitorilor (si, slava Domnului, au cu ce se lauda!) dar si mai fascinata de fabrica de whiskey Jameson etc.

In Bruxelles am refuzat sa vizitez tot muzeul de arta, multumindu-ma doar cu aripa dedicata modernismului, mai precis pictorului suprarealist autohton Rene Magritte. Credeti-ma, a fost o experienta cu totul aparte, atat de minunata incat am fost la un pas de a pierde avionul…

Portiunea dedicata lui Magritte este structurata pe 3 nivele si fiecare din cele 3 sali prezinta, cronologic, creatiile sale: picturi, desene, acuarele, scrisori, reclame, filme, perfect incadrate in istorie si in cercul sau relational, astfel incat totul se clarifica treptat, pe masura ce mai citesti un rand, mai admiri un tablou sau mai vezi o secventa de film. 

La finalul acestei fascinante calatorii, te asteapta un film despre viata artistului: “Magritte, jour et nuit”, care te poarta pe urmele lui, prin locurile unde a trait, a creat si s-a plimbat, prin muzeele unde sunt expuse operele lui, intr-o maniera originala si memorabila. E un film de “imprietenire” a publicului cu artistul, un film deopotriva discret si expresiv, asemeni protagonistului…

Ce am retinut: ca Magritte nu a fost doar pictor, ci si scriitor si fotograf, deci un artist complet; intreaga sa existenta si creatie au fost marcate de moartea prematura a mamei sale (care s-a sinucis cand Rene avea doar 12 ani!); ca, desi era in permanenta inconjurat de prieteni, era un individ singuratic si foarte interiorizat; ca in semn de revolta fata de razboi a avut o perioada de pictura impresionista (1940-1945); ca lumea in care traia i se parea plictisitoare, drept pentru care si-a recreat propriul univers in care obiectele au prins viata etc.

Am plecat cu sentimentul ca am petrecut o dupa-amiaza de neuitat cu Magritte, un prieten belgian cu pipa, umbrela si melon pentru care un puzzle nu e de fapt un puzzle (!), caci fiecare piesa se potriveste la fel de bine oriunde…

Va puteti face o idee despre muzeu aici.

P.S.

Belgia in meta-taguri: zapada, acoperisuri in trepte, Maneken Pis, Janneken Pis, cartier congolez, bautura ghimbir, ciocolata, dantela de Bruges vs. Bruxelles, bere trapista, cartofi prajiti cu sos andaluz, chiftele uriase cat mingea de tenis, diamante, gauffre, Marea Nordului, soare, biciclete, Rubens, mana ciopartita, Magritte, parcul Cinquantenaire, Arcul de Triumf, Parlament European, Atomium, botez studentesc cu…cantec, 4 feluri de bere, Porte de Hal, mancare de pomana in Gara Centrala, lift cartier Justitie – cartier Marole, fete cu bikini albi in vitrina, decor restaurante pescaresti, terasa etaj 10, cosmeticale occitane, plimbari cu barca pe canale.

Belgienii in meta-taguri: prietenosi, petrecareti, calzi, dezinhibati, inimosi, haiosi.

Bruxelles & comp (III)

Un weekend in imprejurimi

Profitand de o bresa in sistemul de securitate al norilor, soarele s-a aratat mai intai timid, poate chiar temator, dar apoi s-a instalat confortabil pe locul cuvenit si a dat un plus de frumusete catedralelor impozante brodate cu auriu din pietele centrale ale oraselor colindate de mine: Brugge, Oostende si Anvers. Sistemul feroviar belgian pare sa incurajeze turismul de weekend, caci biletele sunt valabile 2 zile, iar pretul este redus la jumatate. In plus, trenurile sunt foarte dese, iar distantele devin de-a dreptul nesemnificative: aproximativ 1 ora, indiferent daca te indrepti spre vest sau spre nord.

Din tot acest periplu Brugge-ul (in olandeza; in franceza: Bruges) m-a impresionat in mod deosebit: o bijuterie arhitecturala a Evului Mediu, cu cladiri incredibil de bine conservate, cu dantelariile de piatra obisnuite de-acum, cu stradutele inguste, cu bazilica Sf. Sange din piata mare a orasului, a carei piesa de rezistenta e o fiola continand, se pare, sangele Maintuitorului, cu reteaua de canale ramificate, cu picturile unor artisti flamanzi celebri: Van Eyck, Brueghel, Magritte, gazduite de muzeul Groeninge, cu sculptura “Madona si Pruncul” – una dintre putinele opere ale lui Michelangelo expuse in strainatate (in biserica Onze-Lieve-Vrouwekerk) - cu lacul dragostei (Minnewater), unde lebedele si ratele stateau relaxate la taclale, cu atmosfera sa intima si prietenoasa… Pentru o panorama senzationala asupra orasului urcati cele 366 de trepte ale turnului Belfry, daca nu, puteti inchiria o barca si admira totul de jos in sus.

La fiecare colt te imbie buticurile care vand, in principal, specialitatile belgiene prin excelenta: berea, ciocolata, cartofii, goffrele si dantela. Trebuie sa fii chiar insensibil ca sa nu te lasi tentat de niciuna dintre ele…eu am gustat cartofii (buni, dar nu mi s-au parut deosebiti de ai nostri), berea trapista, de 8 grade (excelenta!), trufele si scoicile (delicioase!) si m-am multumit sa admir exponatele dantelate din vitrine, caci nu sunt fan camasute si sortulete cu briz-brizuri…

Pentru cineva care are probleme cu greutatea, Belgia nu e chiar destinatia ideala: toate bunatatile acestea ingrasa, deci e recomandabil sa va luati o fata de masa din dantela si …cam atat! Totusi, nu prea am vazut persoane supraponderale pe strazi, deci probabil ei au incercat demult toate aceste bunatati si au devenit imuni la tentatii.

Oostende, urmatoarea mea oprire, e o statiune-port la Marea Nordului, un fel de Constanta, caci are o faleza interminabila, dar si nave ancorate. Am ajuns chiar la apusul soarelui, am profitat de valurile care aveau chef de joaca si nu oboseau sa ma mangaie pe bocanci, am inhalat aerosolii si am bifat o catedrala, bineinteles uriasa…

Anvers/Antwerpen, orasul de bastina al lui Rubens, “mecca modei”, piata nr.1 a diamantelor pe plan mondial si al doilea port din Europa de Vest m-a intampinat a doua zi cu un soare chinuit, dar fara ploaie (ura!) asa ca i-am putut explora, pe indelete, toate cotloanele. M-a frapat cladirea garii centrale, un monument istoric in stil neo-baroc cu alura gigantica, dar cu niste broderii in piatra de mare finete, precum si vecinatatea ei cu…gradina zoologica! In restul Europei, se afla, de regula, la periferie, dar aici cobori din tren si dai peste pantera!

In centrul istoric am ajuns foarte usor, ghidandu-ma dupa turnul urias al catedralei gotice Onze Lieve Vrouwekathedraal (unde se afla expuse 3 picturi ale lui Rubens). Exista si aici o piata centrala cu o statuie uriasa infatisand un soldat roman care arunca o mana ciopartita (de aici si numele orasului: Hantwerpen=hand-throwing), cu Hotel de Ville si o serie de case bine conservate, aratand ca pe vremea lui Rubens. Dupa ce am terminat plimbarea la pas, m-am rasfatat o plimbare de 40 de minute cu minicarul (caci incepuse sa se lase frigul!), care mi-a confirmat ca vizitasem o mare parte din must-see-urile locale.

Ca o curiozitate: la intoarcere, apropiindu-ma cu trenul de Bruxelles, probabil intr-o suburbie a sa, mi-au atras atentia niste vitrine animate cu niste bombe sexi. Auzisem de faimosul cartier din Amsterdam, dar, desi era o bezna totala, iar trenul strabatea orasul la o inaltime apreciabila, de parca eram cocotata in Belfry, sunt cat se poate de sigura ca nu trecusem granita la vecinii olandezi…

Periplu belgian (II)

Ziua 2 (15 februarie)

Am repetat plimbarea din prima zi, bifand obiectivele-cheie - acele must-see ale fiecarei capitale - cu mici modificari de traseu, pe aceeasi ninsoare necontenita, dar la caderea serii. Piata Mare e parca mai spectaculoasa cu cladirile luminate feeric, iar parcurile sunt niste intinderi albe, presarate, din loc in loc, cu copaci batrani si statui, printre care oamenii fac jogging chiar si in luna februarie! Mi se par totusi extrem de triste, fara flori si pline de noroi, semn ca pe aici ploua mult…

Am remarcat monumentul dedicat evreilor si parcul aferent, in care troneaza regele Albert calare pe un cal, unde copacii cresc disciplinati, ca intr-un regiment, iar silueta e de-a dreptul stranie: corpul nud si “parul” stilizat simandicos, cu zulufii rasfirati pe orizontala, terminandu-se cu un fel de mot zburlit in sus, atras de un foen al vazduhului (la lasarea serii, parcul este scaldat in lumini multicolore, care mai inveselesc un pic peisajul!), apoi catedrala Sablon, o imensa dantelarie alba, cu vitralii dispuse in doua straturi si luminate din interior, un lift destul de interesant care te coboara din zona palatului de Justitie vreo 50m, in cartierul Marolelor (inca neexplorat!). Am refuzat sa folosesc metroul, mergand mult pe jos si scotocind prin toate “cotloanele”, incercand sa surprind cat mai bine atmosfera orasului, care e paradoxala, caracterizata de binomul vechi-nou: din zone luxoase, ultramoderne de shopping, pasii te poarta prin zone incarcate de istorie (statui, monumente, muzee, catedrale), trecand pe langa cladiri pictate cu benzi desenate (exista si un muzeu cu aceasta tematica!), bulevardele largi sunt “taiate” de stradute inguste si tot asa, la nesfarsit… 

Prin oras forfoteau destui turisti, desigur o gramada de japonezi, minunandu-se si ei de asa o iarna grea, iar vitrinele te atrageau cu aproximativ aceleasi lait-motive: ciocolata, dantela, tapiserii.

  

Ziua 3 (16 februarie)

Primul rendez-vous cu soarele! E vedeta orasului, oamenii au iesit sa-l intampine pe strazi, prin magazine, de parca erau curiosi sa vada cum mai arata…Si-ntr-adevar, frumos ca nimeni altul, indelung asteptat, a pus dintr-o data orasul intr-o alta lumina: era orbitor, iar zapada, rusinata, s-a ferit din calea lui, topindu-se aproape magic si recunoscandu-i suprematia! Pacat ca n-am avut prea mult timp sa facem cunostinta: sper sa ne vedem si maine!

P.S. Nu pare a fi acelasi soare primavaratic pe care l-am pierdut pe undeva, deasupra plafonului de nori, in calatoria mea spre vest…

Periplu belgian

Ziua 1 (14 februarie)

Calatoria a decurs conform planului, am reusit sa ajung la timp la Otopeni, ba chiar prea din timp, insa decolarea a fost putin intarziata de o incurcatura: o doamna gresise avionul! Ma mir, totusi, ca nu au depistat-o la check-in…(bine ca nu avea bagaje de cala, ca atunci sa vezi distractie!).

Pe aeroport soarele a rasarit brusc, imbratisand intr-o poleire portocalie toate pasarile de metal care-si asteptau, cuminti, zborul si tot drumul ne-a urmarit din spate, ca un far calauzitor…

Am remarcat inca o data calitatea serviciilor oferite de Tarom: un bucatar libanez, chef Bernard, devenit de curand cetatean roman, pregateste mai nou meniul pasagerilor, care e foarte gustos si echilibrat: omleta cu cremwurst asortata cu dovlecei opariti si rosii, plus unt cu paine si gem si un compot de fructe la micul dejun. Mai mult, Tarom a inlocuit cutiutele in care este ambalat meniul, care au devenit foarte aratoase si practice. In plus, am gasit si loc la iesirea de urgenta, prin urmare m-am lafait tot drumul mai ceva ca la clasa business…;-) Singurul minus a fost aterizarea, caci am suferit mai rau ca un caine vreo 20 de minute, de cand a inceput procedura si pana am pus rotile pe pamant: m-au injunghiat urechile toata ziua, zic eu de la coborarea prea brusca.

Apropiindu-ne de destinatie, am observat, ca de fiecare data, autostrazile brazdand campurile delimitate cu o precizie matematica, dar ceea ce m-a frapat a fost puzderia de case rosii, cu aer vechi, de care ne apropiam vertiginos, de parca avionul nostru isi schimbase in ultimul moment ruta si ne oferea, ca bonus, un tur deasupra centrului orasului…

Plimbandu-ma apoi, agale, prin Piata Mare si incercand sa surprind specificul capitalei Europei, mi s-au reactivat incet-incet amintirile dintr-o alta calatorie memorabila prin Tarile de Jos, mai precis Olanda. Cele doua au, cu siguranta, ceva in comun: arhitectura, varietatea sortimentelor de branzeturi, bancomatele ING etc.

Ninsoarea care m-a intampinat inca de ieri nu da semne ca ar vrea sa conteneasca, iar de la inaltimea etajului 10 al hotelului meu, prevazut si cu o terasa unde cele 2 scaune si o masuta fac nota discordanta in peisajul hibernal, orasul alb, cu case ingramadite si acoperisul in trepte, priveste mirat patura care-l infofoleste ocrotitor, din ce in ce mai densa…

La Bruxelles ploua mult, dar de nins…mai rar ca acum. Iarna asta nu iarta pe nimeni! Ma si mir ca faimosului Mannekin Pis, un fel de Tour Eiffel pentru localnici, ii mai arde de facut pipi pe o vreme ca asta!

Am gustat deja cateva din faimoasele sortimente de ciocolata belgiana Godiva si Neuhaus, cu care te intampina fiecare magazin care vinde asa ceva si se pare ca am facut si o afacere, judecand dupa reactia patronului unui magazin care a verificat pana si data valabilitatii bomboanelor cumparate de mine de la concurenta, mirat de pretul atat de mic…

In rest, am dormit mult dupa plimbarea de 5 ore prin zapada, am avut bucuria sa nimeresc intr-o camera decorata in tonuri de turcoaz si maro (una din combinatiile mele preferate!) si sa ma rasfat cu cosmeticale occitane (pe baza de combinatii de plante cu miros suav: verbina, rozmarin, menta, lavanda, ylang ylang etc.).

Cam atat din prima zi. Maine vedem ce-o mai fi!