J'adore mon coiffeur

Astazi mi s-au intamplat doua lucruri ciudate:

1. Pe bd.Magheru m-a abordat o tiganca ce avea de vanzare un parfum J'adore. Pentru ca am refuzat-o, a devenit insistenta si mi-a martutisit cu un aer complice: 'E ieftin, ca l-am furat de la mall'. Am ramas perplexa... mai ramanea sa-mi spuna de la care mall!

2. Pentru prima data in viata, m-am lasat tunsa de un domn coafez/hairstylist sau cum s-o mai numi acum. Eram disperata sa ma tund si mi-am incercat pur si simplu norocul la un coafor din cartier. Trebuie sa va spun ca parul meu e la fel de rebel ca si mine, asa ca o data la 2 luni faceam o excursie din Tineretului pana in Rahova, unde il duceam la tuns, caci numai acolo ii gasise ac de cojoc o doamna care intre timp a devenit mamica. Eram pregatita sufleteste pentru cea mai crunta dezamagire, in timp ce el isi extragea din trusa simandicoasa tot felul de clestisori si forfecute cu aerul unui debutant... Nu mai spun ca domnul nu avea deloc o tunsoare trendy, ci era mai degraba in curs de chelire! Treptat insa mi-am dat seama ca era doar timid si pe masura ce procesul avansa, devenea tot mai sigur pe el. Rezultatul a fost absolut surprinzator: SUNT INCANTATA! Cred ca zulufii mei rebeli au incaput in sfarsit pe mana cui trebuie...Acum stiu la ce se pricep cel mai bine barbatii!

In zodia cumpenei

Nu stiu daca vi s-a intamplat sa aveti cumpene in viata...ma refer la momente in care ati trecut razant pe langa o mare nenorocire sau ati simtit rasuflarea grea a mortii in ceafa...

Ei bine, cu riscul de a parea melodramatica, va marturisesc ca in vara asta, pe 17 august mai precis, am fost cu un picior in zodia cumpenei si m-am convins, inca o data, ca Dumnezeu ma iubeste si asteapta sa-mi implinesc menirea pe pamant, asa ca nu m-a primit la El inca.
Da, am gresit, am incalcat legile muntelui la o inaltime care nu-ti ofera prea multe alternative. Ca sa intelegeti mai bine patania, va spun doar atat: ma aflam in Austria, pentru prima data la o altitudine de peste 3000 m, pe un munte care in mod normal n-ar fi trebuit sa puna probleme de viata si de moarte nici macar unor straini de locurile acelea, cum eram noi.

In loc sa profitam de o zi superba, destul de rara in conditiile date si sa exploram imprejurimile timp de cateva ore testandu-ne bocancii si betele de trekking pe o zapada de toata frumusetea, am ales sa urcam un varf de 3.333m, pornind de la 3.150m. Nu pare prea periculos, nu? Asa am zis si noi, insa am luat-o pe alta parte decat traseul marcat (care iti taia elanul printr-o placuta de avertizare asupra riscurilor, plasata strategic chiar la intrarea in traseu), tinandu-ne dupa niste urme care la un moment dat s-au pierdut. Singurul moment vesel al excursiei a fost intalnirea cu un iepure alb, care parea ca stie drumul ceva mai bine decat noi, drept care ne-a taiat calea cu o viteza ametitoare...

Apoi am gresit din nou despartindu-ma de Razvan, care a iesit in sa undeva mult deasupra mea, pe un alt traseu, relativ usor. M-am trezit ca intr-un vis urat singura, escaladand niste stanci maro inchis, fixate doar aparent intr-un pamant faramicios, care se surpa sub bocancii mei.

Traseul a devenit tot mai abrupt, de fapt nu era nici un traseu, doar eu, incapatanata sa ajung in saua aflata in apropiere, ma cataram, cu mainile goale, pe niste stanci care se desprindeau tot mai des si tot mai neasteptat. La un moment dat, aflata pe peretele exterior al unei stanci, gasindu-mi cu greu echilibrul deasupra haului care se casca tot mai amenintator sub mine, am auzit un huruit deasupra mea si m-am trezit, asemeni lui Atlas, ca sprijineam 2 pietroaie imense la nivelul umerilor, in timp ce piciorul stang incepuse deja sa-mi alunece pe pamantul inselator... Am facut un calcul rapid: nu puteam tine 20 de kile in brate cu un picior alunecand si cu altul sprijinit precar de o stanca parsiva. Am decis sa scap de ele, creand un culoar intre mine si stanca de care ma tineam cu mainile. Decizia a fost mai mult decat inspirata, insa in cadere unul din bolovani mi-a atins dusmanos piciorul stang, dandu-mi impresia ca mi l-a despicat in doua!

Am ignorat durerea si, cu un efort suprem, m-am strecurat in gaura lasata de cele 2 pietroaie care s-au pravalit cu zgomot in vale. Nu era nimeni in preajma, doar niste turisti 'regulamentari' undeva, departe, de dimensiunea unor gandaci, care sigur nu banuiau prin ce trecusem. Il auzeam pe Razvan strigandu-ma de undeva, de sus, dar nu puteam sa-i raspund si nici nu-l vedeam. Tremuram din toate incheieturile si tot ce-mi doream era sa ajung in sa, ca sa pot face restul drumului pe creasta. Intr-un tarziu mi-am venit in fire si am reusit, dar creasta nu era deloc lina, cum mi-o imaginasem: in fata mea se casca o 'scara' uriasa de stanci maro, trantite claie peste gramada, pe care trebuia s-o urc macar pana la Razvan. Initial am vrut sa renunt, dar pana la urma, pipaind fiecare treapta de o mie de ori am reusit sa ajung la el, i-am povestit toata tarasenia si i-am multumit lui Dumnezeu ca sunt vie!

Ce a urmat? N-am atins varful Schaufelspitze, absolut inaccesibil din punctul in care ne aflam, am pierdut si telecabina de intoarcere, nu am mai gasit nici drumul pe care urcase Razvan (ceva mai usor), asa ca am coborat pe un alt versant, alunecand pe zapada printre pietroaie si ridicandu-ne iar, pana am ajuns, epuizati, la statia de telecabina de la 2900m. Acolo am regasit traseul 'clasic' de coborare, care ne-a scos in cateva ore jos. Cu ce m-am ales? Cu o vanataie oribila, care nu s-a vindecat complet nici acum si cu o lectie de viata bine-invatata: nu mergeti pe trasee nemarcate (mai ales intr-o tara straina si pe un munte necunoscut acoperit cu zapada)!

Trebuie sa recunosc ca ingerul meu pazitor a avut mult de furca in ziua aceea, noroc ca a fost pe faza...

Reportaj din concediu pe unde ultra scurte (i)

Sa nu-ti faci drum spre Budapesta la apus

9 august - condus 843 km Bucuresti - Budapesta, via Deva - Arad, drum surprinzator de fluent (10h). Portiunea de drum refacut Deva-Arad se incheie la Conop. Ne incurcam la Szeged din cauza soarelui care apunea ‘violent’, orbindu-ne de-a binelea exact cand aveam nevoie sa gasim intrarea pe autostrada spre Budapesta. Dupa cateva poticneli si mers in paralel cu autostrada pe o potecuta de tara, fara sa gasim insa vreo intrare, nimerim in fine drumul! Budapesta, in schimb, este extrem de usor de ‘minuit’ : self-explaining, ajungem ‘din prima’ la destinatie, cu mult noroc si cu ochii ca la melc dupa strazile principale -> o pensiune de pe o straduta oarecare din nordul Budapestei
Pensiunea very ok: liniste, racoare, gradina, pomi mari in curte. Nu ma asteptam..B&B Hotel

Hello Bucharest!..Sorry, Budapest!

Orice asemanare cu fapte si personaje reale este pur intamplatoare..:-)

10 august - vizitam Buda-Pesta pe dinafara, adica incercam sa ne familiarizam cu o capitala cu adevarat europeana si nu incetam sa ne minunam cum de toata lumea confunda Bucurestiul cu Budapesta. Sincer, n-au nimic in comun! Bucurestiul nu se compara cu nimic, in sensul rau, desigur! Budapesta ne da clasa la arhitectura, infrastructura, curatenie, servicii, etc. Cum pasim in centru, cladirea Parlamentului ne intampina cu o priveliste impresionanta de pe malul celalalt. Il tragem in poze si ne vedem de drum. Principalul obiectiv: castelul Buda. Fiecare bastion este valorificat cu o vizita de 1,6 Euro/bucata. Vizitam labirintul Budavari – o galerie subterana a castelului, de fapt o gaselnita comerciala care nu-si merita banii chiar deloc: homo consumatorus.

From Budapest_Aug2008

Podul cu lanturi, unul din cele 10 care fac legatura intre Buda si Pesta, totodata cel mai vechi din oras, duminica e inchis circulatiei si ticsit cu vanzatori ambulanti, suveniruri, carnati, bere si prajiturele, tot felul de prostioare menite sa-ti goleasca portofelul. Totusi, atmosfera e prietenoasa si inghesuiala maxima. La capatul podului, o fanfara canta muzica traditionala. Mancam langa biserica St. Istzvan – teapa: service included ‘automatically’ = 5 euro la o consumatie de 28! (probabil scria pe undeva prin meniu, mic de tot). Pe malul Pesta, o multime de firme te imbie cu croaziere pe Dunare ziua mai ieftin, seara mai scump. Preferam plimbarea pe jos. Scurta incursiune pe insula Margaret, cel mai mare parc din Budapesta. Remarcam banda pentru jogging, captusita cu un material extrem de moale, ca un fel de muschi sau pisla: o placere sa alergi! Ne intoarcem cu penultimul metrou/tramvai, cu sufletul plin de amintiri frumoase despre poporul vecin. Budapesta m-a fermecat prin aerul ei pretios, eleganta si stil. Aduce destul de mult cu Praga, cu aerul ei de poveste….