Ziua 1 (14 februarie)
Calatoria a decurs conform planului, am reusit sa ajung la timp la Otopeni, ba chiar prea din timp, insa decolarea a fost putin intarziata de o incurcatura: o doamna gresise avionul! Ma mir, totusi, ca nu au depistat-o la check-in…(bine ca nu avea bagaje de cala, ca atunci sa vezi distractie!).
Pe aeroport soarele a rasarit brusc, imbratisand intr-o poleire portocalie toate pasarile de metal care-si asteptau, cuminti, zborul si tot drumul ne-a urmarit din spate, ca un far calauzitor…
Am remarcat inca o data calitatea serviciilor oferite de Tarom: un bucatar libanez, chef Bernard, devenit de curand cetatean roman, pregateste mai nou meniul pasagerilor, care e foarte gustos si echilibrat: omleta cu cremwurst asortata cu dovlecei opariti si rosii, plus unt cu paine si gem si un compot de fructe la micul dejun. Mai mult, Tarom a inlocuit cutiutele in care este ambalat meniul, care au devenit foarte aratoase si practice. In plus, am gasit si loc la iesirea de urgenta, prin urmare m-am lafait tot drumul mai ceva ca la clasa business…;-) Singurul minus a fost aterizarea, caci am suferit mai rau ca un caine vreo 20 de minute, de cand a inceput procedura si pana am pus rotile pe pamant: m-au injunghiat urechile toata ziua, zic eu de la coborarea prea brusca.
Apropiindu-ne de destinatie, am observat, ca de fiecare data, autostrazile brazdand campurile delimitate cu o precizie matematica, dar ceea ce m-a frapat a fost puzderia de case rosii, cu aer vechi, de care ne apropiam vertiginos, de parca avionul nostru isi schimbase in ultimul moment ruta si ne oferea, ca bonus, un tur deasupra centrului orasului…
Plimbandu-ma apoi, agale, prin Piata Mare si incercand sa surprind specificul capitalei Europei, mi s-au reactivat incet-incet amintirile dintr-o alta calatorie memorabila prin Tarile de Jos, mai precis Olanda. Cele doua au, cu siguranta, ceva in comun: arhitectura, varietatea sortimentelor de branzeturi, bancomatele ING etc.
Ninsoarea care m-a intampinat inca de ieri nu da semne ca ar vrea sa conteneasca, iar de la inaltimea etajului 10 al hotelului meu, prevazut si cu o terasa unde cele 2 scaune si o masuta fac nota discordanta in peisajul hibernal, orasul alb, cu case ingramadite si acoperisul in trepte, priveste mirat patura care-l infofoleste ocrotitor, din ce in ce mai densa…
La Bruxelles ploua mult, dar de nins…mai rar ca acum. Iarna asta nu iarta pe nimeni! Ma si mir ca faimosului Mannekin Pis, un fel de Tour Eiffel pentru localnici, ii mai arde de facut pipi pe o vreme ca asta!
Am gustat deja cateva din faimoasele sortimente de ciocolata belgiana Godiva si Neuhaus, cu care te intampina fiecare magazin care vinde asa ceva si se pare ca am facut si o afacere, judecand dupa reactia patronului unui magazin care a verificat pana si data valabilitatii bomboanelor cumparate de mine de la concurenta, mirat de pretul atat de mic…
In rest, am dormit mult dupa plimbarea de 5 ore prin zapada, am avut bucuria sa nimeresc intr-o camera decorata in tonuri de turcoaz si maro (una din combinatiile mele preferate!) si sa ma rasfat cu cosmeticale occitane (pe baza de combinatii de plante cu miros suav: verbina, rozmarin, menta, lavanda, ylang ylang etc.).
Cam atat din prima zi. Maine vedem ce-o mai fi!
Un comentariu:
ce frumos povesteşti! mă faci să visez la un concediu...
Trimiteți un comentariu