Elvetia - dincolo de lacuri, munti si milci

Grindelwald

Intre amintirile de exceptie din ultimul concediu se numara sejurul nostru in Alpii Bernezi, mai precis in localitatea Grindelwald, a must-see daca planuiti sa faceti o excursie cu trenul special cu cremaliera pana la gara aflata la cea mai mare altitudine din Europa: Jungfraujoch (3454).

Grindelwald este un satuc cochet de munte, aflat la o altitudine de vreo 1000 m, de unde se pot face cateva trasee interesante. Marele sau atu este ca se afla pitulat la poalele unui urias cu nume de poveste, varful Eiger (3970 m) care, impreuna cu Monch (4107) si Jungfrau (4158), formeaza un trio spectaculos. De la balconul pensiunii noastre, Am Eigen, puteam admira Eigerul in toata splendoarea sa, retraind intamplarile care l-au facut celebru, nu neaparat in sensul bun...Apropos de pensiune, rareori am avut ocazia sa ne cazam intr-un loc atat de frumos amenajat, cu atat bun gust si in care sa ne simtim atat de confortabil. In plus, am baut lapte de la vacutele care pasteau prin sat si am mancat cascaval facut de gazda noastra!  

Jungfraujoch - top of Europe

Nu voi insista asupra pretului piperat al biletului de tren
, nici asupra hoardelor de turisti japonezi si indieni care pozau non-stop tot ce misca (si nu numai), de pe bancheta, din picioare, de pe geam, prin geam etc. ci va voi povesti impresiile nostre in urma acestei calatorii care, zic eu, nu ar trebui ratata.

Practic, trenul cu cremaliera porneste de la baza Eigerului, din trecatoarea Kleine Scheidegg (2061 m), strapunge muntele in 2 locuri: statiile intermediare Eigerwand (pe peretele nordic) si Eismeer (pe peretele sudic), pentru ca apoi sa iasa la suprafata in gara Jungfraujoch. De fapt, proiectul initial al magnatului elvetian Adolf Guyer-Zeller care a avut ideea construirii acestui tunel era mult mai indraznet: gara trebuia sa fie amplasata pe varful Jungfrau (4158 m)! insa izbucnirea primului razboi mondial i-a modificat planurile. 

Dincolo de izul comercial pronuntat, experienta este unica: peisajele care-ti taie literalmente rasuflarea (mai ales la o asemenea altitudine!) intr-o zi perfect senina, ca cea de care am avut noi  parte, plimbarea pe ghetarul Aletsch, crevasele autentice presarate de-a lungul 'potecii' catre cabana Monchsjochhutte, aflata la 1h distanta de gara Jungfraujoch, gustul minunat al ceaiului baut la cabana, apoi infuzia de adrenalina pe ultima parte a drumului de intoarcere (caci trebuia sa prindem musai trenul de ora 12, altfel ne taxau in plus!), practic au fost cateva ore traite la intensitate maxima! In plus, biletele au venit la pachet cu 2 'pasapoarte' marcand centenarul acestei linii de tren, inaugurata la 01.08.1912, care condenseaza in cateva pagini intreaga istorie a acestui proiect devenit realitate - o mina de aur pentru turismul elvetian!

Eiger si peretele sau nordic
Cucerirea peretelui nordic al Eigerului a reprezentat o provocare majora pentru aplinistii de la inceputul secolului XX: un bilant al acestor ascensiuni arata ca, in total, au fost curmate 64 de vieti!     Povestea cea mai impresionanta este cea a unei echipe formate din 2 alpinisti bavarezi (Tony Kurtz,  Andreas Hinterstoisser) si doi austrieci (Willy Angerer, Edi Rainer) care au incercat, in 1936, escaladarea acestui perete. Practic,  Andreas Hinterstoisser a revolutionat ascensiunea pe peretele nordic realizand o traversa geniala peste o portiune extrem de neteda care nu putea fi escaladata, deblocand accesul in acea zona. Insa o accidentare, o gafa teribila, vremea rea, ghinionul si, nu in ultimul rand, destinul, au facut ca cei 4 sa plateasca tributul suprem pentru 'indrazneala' lor. Ce s-a intamplat, de fapt: ascensiunea a fost un succes pana in momentul in care Angerer a fost lovit la cap de niste pietre. Atunci, Kurtz a decis sa renunte la ascensiune pentru a-i salva viata, in ciuda impotrivirii lui Hinterstoisser care ar fi vrut sa continue. La intoarcere, insa, nu au putut urma acelasi traseu, pentru ca pe portiunea dificila cu traversa nu mai aveau cablul care le asigurase accesul, acesta fiind luat de Hinterstoisser, ferm convins ca nu vor mai cobori prin acelasi loc dupa ce vor ajunge pe varf. Prin urmare, cei 4 se vad nevoiti sa coboare de-a dreptul, insa intre timp vremea se inrautateste, are loc o avalansa si 3 dintre ei mor. Singurul care scapa cu viata, Tony Kurtz, se trezeste suspendat in coarda intre 2 dintre colegii sai morti, la 50 de metri de o fereastra speciala de acces catre statia de tren Eigerwand: Stollenloch. Un angajat feroviar il observa si alerteaza salvatorii montani, insa din cauza vremii nefavorabile, Kurtz este nevoit sa mai petreaca o noapte suspendat in coarda, cu o mana degerata (isi pierduse o manusa), descurajat si lipsit de puteri. A doua zi este reluata operatiunea de salvare, insa in ciuda tuturor eforturilor supraomenesti depuse de Kurtz, acesta moare la 5 m suspendat deasupra salvatorilor sai, care nu sunt in stare sa ajunga la el!

Pe noi povestea ne-a cutremurat: sa ai toate sansele de a trai si totusi sa mori...cum e cu putinta? Ei bine, da, asa a fost: neglijenta si lipsa de pregatire a salvamontistilor, vremea potrivnica, epuizarea fizica, toate si-au spus cuvantul. S-au facut filme, s-au scris carti, Kurtz si Hinterstoisser au devenit eroi de legenda care i-au inspirat si pe alti alpinisti, precum britanicul Joe Simpson - la randul sau o figura memorabila. (va urma)