Pentru ca se tot vorbeste de incalzirea globala si de topirea, intr-un ritm alarmant, a ghetarilor, as vrea sa impartasesc cu voi experienta unica a vizitarii unui ghetar: ghetarul Rhonului, aflat intre trecatorile Grimsel si Furka (Elvetia). Pe drumul nostru de intoarcere din concediu am ales o ruta plina de trecatori, drumul serpuind la inaltimi ametitoare si spectaculoase prin tot felul de trecatori aflate la peste 2000 m. La un moment dat ne era teama ca ramanem fara benzina, atat de mult am urcat si am coborat... Intalnirea cu ghetarului Rhonului a fost pur intamplatoare si era cat pe ce sa-l ratam, pentru ca nu era printre must-see-urile noastre! In scurtul nostru seajur in Elvetia facusem o excursie special pentru a vedea ghetarul Oberer , insa acesta se topise atat de mult, incat nu am mai ajuns la el, ci numai pana la cabana de pe terasa careia, in urma cu 20 de ani, il puteai atinge...asadar ramasesem cu regretul ca nu am vazut si noi pe viu un ghetar autentic, cand...l-am intalnit pe el!
Ca sa intelegeti ce inseamna turism elvetian, va spun doar atat: ghetarul era bine ascuns privirii, fiind flancat de tot felul de balustrade si parapeti care ingradeau strategic vizibilitatea, insa contra unei sume modice (7 CHF/pers), acesta se putea vizita! Adicatelea, maestrii elvetieni sapasera un fel de tunel de vreo 150m prin pantecele ghetarului, luminat cu niste neoane, captusit cu niste podete de lemn pe care omul de pe strada se putea plimba in sandale si admira privelistea. Asa ca am platit si am intrat.
Senzatia a fost uluitoare! In capul meu de om traitor in aglomeratii urbane, ghetarul ar fi trebuit sa fie din...zapada!? Nu stiu de ce aveam impresia asta, poate pentru ca privit de afara asa pare: o intindere alba de zapada groasa! Ei bine, intrand in ghetar am avut parte de o surpriza de proportii: o culoare ireal de bleu, radiind din peretii de gheata...Lasand la o parte faptul ca tavanul cam picura, dandu-ne un sentiment de nesiguranta, atmosfera era absolut fantastica, de poveste...Am aflat la iesire ca grota este sapata din nou, in fiecare primavara, pentru ca ghetarul se topeste constant, an de an.
Am plecat bucurosi ca vizitasem, in sfarsit, un ghetar, dar tristi ca s-ar putea sa fie prima si ultima data cand am avut parte de asa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu