In lumea asta nebuna, cu un ritm infernal, nu mai avem timp de nimic...alergam dupa metrou, la serviciu, la piata, la teatru (asta deja e lux!), la doctor, la rude, la prieteni. Mancam, dormim, iubim, traim pe fuga pentru ca suntem in permanenta in CRIZA DE TIMP!
Si dintr-o data: zbang! Un accident stupid, o alunecare (culmea, tot din fuga!) la 100 m de iesirea din poteca si ma trezesc brusc ca totul a incetinit. Acum am tot timpul din lume! Proptita in cele 2 carje
, cu genunchiul imobilizat, am timp sa reflectez la mersul vietii...In primul rand aflu ca am ligamente si ca dor tare! Apoi incep sa primesc lectii de solidaritate, de prietenie, de empatie, de simpatie, de omenie si de viata. Ceea ce ma frapeaza e suprapunerea aproape perfecta a perioadei mele de convalescenta peste perioada postului Craciunului. Nu cred in coincidente, cred, mai degraba, in mana lui Dumnezeu si in faptul ca totul se intampla cu un rost. Poate ca trebuie sa invat cateva lucruri:
, cu genunchiul imobilizat, am timp sa reflectez la mersul vietii...In primul rand aflu ca am ligamente si ca dor tare! Apoi incep sa primesc lectii de solidaritate, de prietenie, de empatie, de simpatie, de omenie si de viata. Ceea ce ma frapeaza e suprapunerea aproape perfecta a perioadei mele de convalescenta peste perioada postului Craciunului. Nu cred in coincidente, cred, mai degraba, in mana lui Dumnezeu si in faptul ca totul se intampla cu un rost. Poate ca trebuie sa invat cateva lucruri:
1. Suntem atat de ingamfati incat nu pretuim sanatatea decat atunci cand o pierdem. Nu stiu cati dintre noi ii multumim lui Dumnezeu ca vedem soarele rasarind, ca putem sa umblam, ca putem sa vedem, sa auzim, sa zambim. Nu stiu cati dintre noi ne gandim la Dumnezeu dimineata, la trezire si seara, la culcare. Nu stiu cati dintre noi pretuim viata ca pe un dar si nu o vedem ca pe un bun care ni se cuvine de drept. Pana la 'venerabila' mea varsta am fost ferita de dureri mari si, recunosc, nu am apreciat ceea ce am. Cred ca intre rugaciunile noastre ar trebui sa existe una simpla de multumire: Doamne, iti multumesc ca azi nu ma doare nimic!
2. Mi s-a dat ocazia sa imi pregatesc in acest post si sufletul, de fapt ce mai important in procesul de mantuire. Acum am timp sa ma rog si am timp sa multumesc.
3. Poate ca in acest fel am fost ferita de ceva mai rau sau e doar o etapa de pregatire pentru ceea ce va urma (cam codificat, nu?).
4. Le-am oferit ocazia apropiatilor, ba chiar si departatilor (sic!) mei sa faca fapte de milostenie in acest post!
4. Le-am oferit ocazia apropiatilor, ba chiar si departatilor (sic!) mei sa faca fapte de milostenie in acest post!
5. Alte invataminte la care inca mai reflectez...
Acum am observat ca n-am mai scris de la Pasti...
Acum am observat ca n-am mai scris de la Pasti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu