Doar 2 zile am fost nevoita sa stau departe de el si deja mi se facuse un dooooooor!
Nu, nu e vorba de Ursi, ci de... "trenul galben fara cai".
Brusc, mi-am dat seama cat de mult inseamna pentru mine: o jumatate de ora in plus de dormit/savurat cafea/mancat/dusat/citit/pregatit sufleteste pentru o 9 zi/udat gradina in floare din balcon/si cate si mai cate...
Am incercat sa-l inlocuiesc cu 1 autobuz si 2 tramvaie in prima zi/mers pe jos si 2 tramvaie in a doua...degeaba, nu m-am simtit la fel de inghesuita si inghiontita...e drept, am iesit un pic din rutina, dar am pierdut atatea: scrasnetul inconfundabil al sinelor, robotica monotona, stranutul si tusea drept in fata (o fi normala sau o fi porcina?), muzica data la maxim in casti, trancanitul si barfitul, mirosul, ah, mirosul si caldura, transpiratia, ringul si adevarul, scarile rulante, beculetul verde eliberator...
Azi, cand l-am vazut din nou venind, imi venea sa-l imbratisez cat e de lung!
Un comentariu:
Aaa..bine ca nu e vorba de Ursi, ma speriasem ;-)
Trimiteți un comentariu