pe 17, indiferent de luna, tricotez sosete

Duminica s-au implinit 3 luni de la "traumatismul sportiv" (asa mi-a pus diagnosticul unul dintre numerosii medici care m-au urmarit, caci, deh, fiind o rasfatata, m-am dus "sa ma caut" la stat, la privat, la Foisor, la rezidenti, la specialisti, la profesori, la fosti directori de spitale etc.) cum imi place sa-i spun banalei si stupidei  accidentari care mi-a dat atatea batai de cap dar m-a si facut sa privesc viata cu alti ochi...

Si am sarbatorit in familie, alaturi de finii nostri de cununie (de argint), care pe 17 februarie implineau 27 de ani de casnicie. Daca imi amintesc bine, tot pe 17, dar august, acum cativa ani (2008) am mai avut o incercare la munte, prin Austria, soldata doar cu o vanataie urata, cand s-au desprins niste bolovani de deasupra mea si au cazut pe mine, de era sa fac un salt in gol de toata frumusetea... Deci pe 17, indiferent de luna, mai bine stau in casa, la gura sobei, si tricotez sosete! 

Asadar, dupa 3 luni ma simt cat de cat bine. Cine nu stie prin ce am trecut nu banuieste ca mai sunt un pic beteguta, caci am bagat recuperare la greu (fizio si kinetoterapie), si, cat de curand, ma voi balaci in piscina...yupiii! Problema e ca ma mai doare noaptea si daca stau mai mult de o ora in aceeasi pozitie anchilozeaza, inca nu pot sta turceste sau pe vine, nu am voie sa sar sau sa fac efort intens, si daca as putea sa ma plimb intr-una, piciorul meu ar fi cel mai fericit. Se pare ca un genunchi se recupereaza greu, intre 3 si 6 luni mi s-a spus, inca mai am de pus muschiul cvadriceps la loc, caci atrofia a fost severa, desi imobilizarea totala a durat doar 3 saptamani. 

Am invatat intre timp sa ma uit pe unde calc, sa nu ma mai grabesc, a inceput sa-mi placa sa fac miscare, timpul liber mi-l petrec mult mai activ  si sper, cat de curand, sa redevin montaniarda!  

Ceva sugestii pentru concediul meu din martie? Incepe tot din 17...