Milostenia in zilele noastre

Fiecare cu sensibilitatile lui. Mie mi se rupe inima cand vad cate un batran neputincios cersind pe strada, desi sunt  perfect constienta ca banii primiti nu ii alina intotdeauna foamea sau setea sau nu il ajuta sa isi plateasca datoriile la intretinere...

Si totusi, continui sa fac milostenie, pentru ca in momentul respectiv nu vad in fata ochilor decat omul necajit si in nevoie, nu si minciuna, prefacatoria sau interesul ascuns din spatele mainii intinse.

Si uite-asa, aflandu-ma intr-o buna zi in Piata Romana am dat peste un biet batran ciung, care-si tara neputinta printre trecatorii pestriti, carora nu le prea pasa de nevoile lui. Privirile ni s-au intersectat si in clipa urmatoare ma scotoceam in buzunar dupa niste bani. Apoi, stand in statie si asteptand autobuzul, chiar cand regretam ca nu i-am dat mai mult, am remarcat intr-un BMW cu numar de IF, condus de un tiganos cu aer de afacerist, o figura cunoscuta: batranelul cersetor statea pe locul din dreapta, avand o cu totul alta mina, mai sigur pe el, mai absent, si, in  mod sigur, deloc disperat...

M-am simtit intr-un fel...nu neaparat pacalita, desi facusem gestul din suflet, nu din formalism, dar sigur dezamagita, pentru ca, probabil, in mintea mea, il incadrasem deja intr-o poveste, iar finalul nu se prea potrivea cu ce imi imaginasem eu despre el. Nu mi-a parut rau ca mi-a fost mila de el, ba, din contra, mi-a fost si mai mila sa descopar pentru cine 'lucra', dar m-am simtit rusinata, ca si cum cineva nepoftit m-ar fi surprins in intimitatea trairilor si simtirilor mele...

Si m-am gandit, instantaneu, la celebra replica rostita de genialul Gheorghe Dinica in 'Filantropia': 'mana-ntinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana...'

Deci nu renuntati la a darui si atat. Restul nu conteaza...

Banc cu jeepuri, branza si minoritati

Stiti bancul cu jeepuri, branza si  minoritati?

Cica 2 tampiti (un EL si o EA) voiau sa petreaca o seara romantica la granita dintre delta si mare, in februarie. Se urca ei in masina  lor de oras cu veleitati de 4X4 si baga mare pe autostrada, trec de Constanta, trec de Navodari, de satul Corbu si ajung la Vadu. Planul era sa ajunga la Periboina via Canalul 2. In loc de asta, nefiind niciun indicator, au apucat, din greseala, pe drumul catre plaja Vadu, unde s-au trezit in fata unor balti de toata frumusetea, pe care nu s-au incumetat sa le treaca (la insistentele EI!). Pe drumul de intoarcere, incercand sa repereze intersectia ratata spre Canalul 2, intalnesc mai intai un jeep cu numar de HR, din portbagajul caruia vreo 4 vlajgani se infruptau de parca nu mancasera de la revelion. Cei patru le dau ideea "dementiala" celor 2 ca pot ajunge la Periboina margand pe plaja de la Vadu vreo 40 de km, asa cum au facut ei...Cei 2, neincrezatori, mai merg si mai merg, cand, mai intalnesc pe cineva: un lipovean care se tinea de un PET de 2 litri plin cu tuica, pe care o sorbea ca pe suc! Semi-beat. Asta nu auzise de Canalul 2, in schimb i-a asigurat pe cei 2 ca pot ajunge pe plaja, cum ii invatasera cei 4, si, in plus, s-a oferit sa ii si conduca personal, ca doar stie drumurile pe de rost. Asa ca EL si EA pornesc iar, se abat de la drumul cu dale de beton pe unul de pamant, si, urmand indicatiile pretioase, urca, cu chiu cu vai, un mal abrupt de nisip, il debarca pe pasagerul turmentat la cherhana si...esueaza pe plaja! Caci dupa vreo 50 m de mers pe nisip pe niste urme (ulterior au aflat ca erau facute de caruta betivului si ca nu trebuia sa intre pe ele) masina s-a ingropat ca strutul, si toate incercarile celor doi de a se elibera au fost sortite esecului. Au urmat cateva ore de cosmar, in care nisipul de sub masina a fost greblat, impins, tras, scos, totul sub privirea tulbure a betivanului care, cocotat pe acoperisul cherhanalei, urmarea cu interes  in ce bucluc ii bagase, fara a schita cel mai mic gest de ajutor.
Finalul nu e deloc neasteptat, dar ca sa nu va pun imaginatia la incercare, va spun doar ca, dupa ce au fost rasfatati cu un apus de soare de neuitat (a doua zi rasfatul a fost desavarsit printr-un rasarit superb), au iesit tractati de un jeep adevarat, care a acceptat cu mare greutate sa se inhame la delicata operatiune de salvare, riscand, la randul lui, sa fie pus cu botul pe nisip...
Cea mai tare faza a aventurii a fost cand cei 2, disperati sa iasa din nisip, cautand dupa diverse unelte improvizate (pietre, lemne, papuci de cauciuc rataciti si abandonati pe plaja) pentru operatiunea 'Eliberarea', au dat peste o ditamai bucata de BRANZA (da, ati citit bine, si cred ca avea vreo 2 kg!) zacand pe plaja!

Poanta: tampitii eram noi 2.

Morala: in orice masina e binevenit un kit de supravietuire.

Concluzia: nisipul e mai pacatos pentru o masina decat noroiul sau zapada (testate de noi!), cu apa sau mlastina inca n-am incercat...

pe 17, indiferent de luna, tricotez sosete

Duminica s-au implinit 3 luni de la "traumatismul sportiv" (asa mi-a pus diagnosticul unul dintre numerosii medici care m-au urmarit, caci, deh, fiind o rasfatata, m-am dus "sa ma caut" la stat, la privat, la Foisor, la rezidenti, la specialisti, la profesori, la fosti directori de spitale etc.) cum imi place sa-i spun banalei si stupidei  accidentari care mi-a dat atatea batai de cap dar m-a si facut sa privesc viata cu alti ochi...

Si am sarbatorit in familie, alaturi de finii nostri de cununie (de argint), care pe 17 februarie implineau 27 de ani de casnicie. Daca imi amintesc bine, tot pe 17, dar august, acum cativa ani (2008) am mai avut o incercare la munte, prin Austria, soldata doar cu o vanataie urata, cand s-au desprins niste bolovani de deasupra mea si au cazut pe mine, de era sa fac un salt in gol de toata frumusetea... Deci pe 17, indiferent de luna, mai bine stau in casa, la gura sobei, si tricotez sosete! 

Asadar, dupa 3 luni ma simt cat de cat bine. Cine nu stie prin ce am trecut nu banuieste ca mai sunt un pic beteguta, caci am bagat recuperare la greu (fizio si kinetoterapie), si, cat de curand, ma voi balaci in piscina...yupiii! Problema e ca ma mai doare noaptea si daca stau mai mult de o ora in aceeasi pozitie anchilozeaza, inca nu pot sta turceste sau pe vine, nu am voie sa sar sau sa fac efort intens, si daca as putea sa ma plimb intr-una, piciorul meu ar fi cel mai fericit. Se pare ca un genunchi se recupereaza greu, intre 3 si 6 luni mi s-a spus, inca mai am de pus muschiul cvadriceps la loc, caci atrofia a fost severa, desi imobilizarea totala a durat doar 3 saptamani. 

Am invatat intre timp sa ma uit pe unde calc, sa nu ma mai grabesc, a inceput sa-mi placa sa fac miscare, timpul liber mi-l petrec mult mai activ  si sper, cat de curand, sa redevin montaniarda!  

Ceva sugestii pentru concediul meu din martie? Incepe tot din 17...

Hidrokinetoterapie

As avea o mare rugaminte la cei care ma citesc din intamplare sau din simpatie: poate imi recomanda cineva un bazin, in Bucuresti, unde as putea face hidrokinetoterapie, adica gimnastica acvatica pentru recuperarea genunchiului. Am observat ca genunchiul meu se simte foarte bine in cada plina cu apa calda, mai precis se indoaie mai mult decat pe uscat, in plus am citit ca e o metoda foarte eficienta de recuperare, ca sa nu mai zic ca mi se potriveste de minune, eu fiind o zodie de apa...;-)
Asadar, astept sugestii...

Zana Maseluta exista!

Azi am cunoscut-o pe Zana Maseluta in carne si oase! Credeti-ma pe cuvant, e reala!

Totul a inceput in urma cu 2 luni, cu o criza de nervi (sic!) a molarului de minte stanga sus, ca pe cel din dreapta il lichidasem acum cativa ani! Cu aceasta ocazie am putut afla, in sfarsit (nu ca mi-as fi dorit, Doamne fereste!) ce va sa zica o durere de dinti, caci eu nu prea intelegeam cum vine asta...Bine, nici acum nu-i inteleg pe cei care se infunda cu calmante in loc sa faca o vizita la stomatolog...

Ei si am dat peste o duduie, a se citi duda care s-a gasit sa-mi trateze molarul de minte desi nu era aliniat pe arcada (era iesit inspre obraz) si avea si 2 carii profunde. Am fost de acord sa-l tratam, pentru ca nu sunt adepta extractiilor: fiecare dintisor isi are rolul sau...Insa dupa cateva sedinte esuate, in care mi-a umblat pe canale dar nu a reusit sa scoata nervul, ci mai mult l-a intaratat, am intrat si eu in randul lumii si am aflat cum e sa suferi ca un caine din cauza durerilor de masele...mai mult, am ajuns si de 2 ori la Spitalul de Stomatologie de pe Pleveni, singurul deschis la orele la care ma apucau pe mine suferintele. Colac peste pupaza, a aparut si povestea cu piciorul care a intregit tabloul napastelor: imaginati-va ca eram cu piciorul in orteza cea mare (gen gips), umblam in carje si beam apa cu capul intr-o parte, sa nu deranjez bestia care salasluia, pare-se bine mersi, in masea! De mancat nici nu putea fi vorba...

Cand in sfarsit am inteles ca molarul nu era de tratat,

Dragoste la...100 de grade

N-am mai scris de mult, m-am ofticat ca nu citeste nimeni. Dar asa, suparata cum sunt, trebuie totusi  sa va impartasesc o intamplare duioasa de-a dreptul, petrecuta in...oala cu piftie!

Faceam si eu, ca tot romanul care se respecta, piftia traditionala! Nu de porc, ci de curcan, ca e mai light... am strecurat, insa, si cateva paturi de sorici ca sa nu am surprize la final cu legatul: in fond trebuie sa tremure, nu sa inoate, nu?

Nici nu banuiam ca dupa o zi intreaga de truda ma astepta o rasplata atat de frumoasa! Cand a venit vremea sa asez bucatelele in castronele am dat de o scena demna de Love story - filmul. Initial nu am inteles ce plutea in oala, ca deh, doar eu pusesem totul la fiert, cunosteam fiecare morcov si fiecare aripioara si ciocanel! Cum sa va explic, aparusera un fel de rulouri maronii cu continut portocaliu... Si, brusc, am inteles. In piftia mea se turnasera scene fierbinti, dar acum, iesite la iveala, mi s-au parut de o tandrete greu de redat in cuvinte: doi sorici mai curajosi imbratisasera doi morcovi tineri. Acum, nu stiu daca soricii erau sorice sau morcovii morcove, poate va prindeati voi daca ii pozam, insa din motive de intimitate nu mi-am permis sa ii expun lumii intregi, mai ales ca, din cate observ, nu intereseaza pe nimeni.

So, go Facebooking, my friends, forget about nonsense blogging...

Cred ca e de prisos sa mai spun ca piftia a iesit absolut delicioasa (iarta-ma, Cre!) si surprinzator de bine legata...

P.S. Cu piciorul o duc mai bine: MERG si, din cand in cand mai si conduc, insa nu pot sa il indoi prea mult, nu pot sa alerg, nu pot sa stau turceste si cobor si urc destul de greu scarile. Insa sper ca pana la vara sa pornesc din nou pe coclauri...

Bilant: saptamana 3

Am avut o saptamana plina, care s-a scurs foarte repede...am rezolvat multe, si sufleteste si trupeste si sunt bucuroasa ca timpul a trecut cu folos. 

In primul rand, am facut RMN-ul si am aflat cauza betesugului si anume: leziuni LIA (ligamentul incrucisat anterior), LCM (ligamentul colateral medial), 2 tendoane partial dezinserate si leziuni ale celor 2 meniscuri: intern si extern! Credeati ca am reusit sa stric tot? Va inselati! Au scapat, totusi, tefere: LIP (adica ligamentul incrucisat posterior), cartilajul si oasele...Nici nu stiti ce pretiosi sunt genunchii si cate 'comori' ascund...aveti mare grija de ei, sa nu va dea de lucru mai tarziu! 

Cu aceasta ocazie am renuntat la carje si am reinceput mobilizarea piciorului. Dupa cateva zile de exercitii de recuperare super-soft am facut deja febra musculara la gamba!

Apoi ne-am primenit sufleteste in asteptarea celebrarii miracolului Nasterii Domnului, lucru pe care mi-l doream cu ardoare.

Am incheiat saptamana cu un parastas de 7 ani in familie, pe care l-am coordonat personal. 

Iar azi...alegem!

Oare puteam face mai mult?