ianuarie 01, 2010

Sorcovita pe datorie!

Iata-ne ajunsi si in 2010, care se anunta a fi anul surprizelor, cel putin pentru mine!

Prima surpriza am avut-o cand am iesit in curte sa pocnim artificiile achizitionate in ultimul moment: 'ploile de stele' erau, de fapt, confetti, iar azvarlitorul de flacari colorate parea ca facea eforturi supraomenesti sa functioneze, punandu-ne rabdarea la grea incercare!

Apoi, nici nu ne dezmeticisem bine, ca ne-am si trezit sorcoviti de o hoarda de copii din comuna Pantelimon, care au dat startul businessului de inceput de an cand artificiile inca mai fumegau. Dar abia cand sa-i (ras)platesc mi-am dat seama ca nu aveam niciun ban la mine...imi uitasem portofelul acasa! Asta ar insemna, potrivit superstitiilor populare, ca tot anul voi avea buzunarele goale sau, in cel mai fericit caz (pentru mine!), ca datoriile mele vor fi platite de Ursi...

Ultima surpriza a fost cand am plecat acasa, pe la 4 dimineata si am nimerit intr-o ceata atat de deasa, ca e un miracol cum am reusit sa conduc, pe unele portiuni chiar fara strop de lumina, dupa 6 luni de pauza si bajbaind realmente dupa drum, fara sa dau peste vreun pieton beat sau caine rebegit si, mai ales, fara sa ies de pe carosabil...In viata mea nu m-am simtit atat de pierduta la volan si atat de lipsita de repere; am avut un moment de cumpana, cand am vrut sa opresc pentru ca nu mai stiam incotro s-o apuc, dar riscam sa ma tamponeze cineva din spate, iar ceata nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se ridice curand! Pana la urma am adus gasca acasa cu bine si am primit si felicitari...

Niciun comentariu: