ianuarie 09, 2008

Lecţia prieteniei

Până anul trecut am crezut că am prieteni (şi nu sunt genul de om care se împrieteneşte zilnic cu cineva, doar ca să aibă în palmares o mulţime de prieteni).
Nu ştiu ce înseamnă pentru voi un prieten, dar pentru mine e un om pe care te poţi baza, care ţi-a câştigat încrederea în timp şi pe care, aşa cum foarte frumos spunea cineva, ai avea încredere să-l laşi să-ţi pregătească paraşuta înaintea unui salt în gol...
Ei bine, anul trecut m-am căsătorit şi am vrut să facem o nuntă pe sufletul nostru, doar cu familia şi prietenii, fără obligaţii, fără oameni necunoscuţi aduşi de naşu', fără poze făcute pe la mese, doar cu oameni dragi nouă...
Totul a fost minunat, aşa cum ne-am dorit dar, surpriză: toate prietenele mele cu vechime au găsit câte un pretext ca să nu vină...
Sigur, nici eu nu mă omor după nunţi, şi nici nu am participat la prea multe, dar la prieteni m-am dus, de dragul lor, pentru a fi cu ei într-o zi unică, specială pentru ei.
Pentru mine a fost o lecţie de viaţă, dură şi nedreaptă, dar foarte necesară: de fapt, n-am pierdut nimic, a fost o selecţie naturală şi am aflat astfel cât însemn eu pentru ele.
Încă mai cred, totuşi, ca prietenia există, dincolo de pretexte, de lipsa de bani, lipsa de timp, lipsa de chef şi câte or mai fi. O dovedesc prietenele mele care mă suportă şi mă iau aşa cum sunt, care mă corectează când greşesc şi nu se sfiesc să-mi spună adevărul în faţă.
La nu neapărat mulţi, dar adevăraţi prieteni!

6 comentarii:

Anonim spunea...

Pacat ca ai aflat tocmai intr-una din cele mai importante zile din viata ta ca iti numeri prietenii pe degetele de la o mina.Dar si aceia, pina cind? Pina la capat de linie mai e drum lung. Daca afli care sunt resorturile ce ii determina pe oameni sa se schimbe sa te exprimi pe blog, ca sa mai comentam. La titlul acesta putem doar sa oftam.
Naa shi Taa

Anonim spunea...

Sunt de acord cu un alt comentator de pe aici. De ce pusesi atitea lacate la intrare?
Naa&Taa

Anonim spunea...

Foarte frumos miniarticolul, se vede ca l-ai scris din inima. Din pacate, multe din prieteniile din copilarie sau adolescenta nu se pastreaza si la maturitate. E normal, ne schimbam mult si nu neaparat in acelasi sens cu vechii nostri prieteni. Nu te descuraja, au mai patit-o si altii. Sunt convinsa ca daca ai pierdut doi-trei vechi prieteni, ai castigat macar unul nou, care nu trece nimic cu vederea, dar care iti poate ierta totul.Iar relatiile de prietenie inchegate mai tarziu sunt, in mod sigur,mult mai durabile. Categoric, inca mai exista prietenie adevarata.

Anonim spunea...

Am uitat sa ma semnez:
o prietena, sper si ma straduiesc, cat mai adevarata

crinarot spunea...

se zice ca prietenii sunt ca sa fie acolo cand ai nevoie de ei...sa-ti ofere un umar pe care sa plangi daca ai nevoie, sa poti imparti cu ei bucuriile pe care nu le poti duce de unul singur...
da stiu, e foarte greu sa-ti tipi bucuria:"lume-lume, a venit primavara, au inflorit pomii, miroase a viata..." si te-ai trezi ca eu aici, departe de tara, de casa, strigand asta in romaneste in fata vorbitorilor de alte limbi...in loc sa se bucure cu tine, s-ar uita lung si compatimitor la tine; poate asa e si cu prietenia, cand se pierde limbajul comun si fiecare o ia pe dialectul lui, apare si ruptura...
poate ca, pe de alta parte, ASA NE FACEM OAMENI MARI....
Cristina
Williamsburg-VIRGINIA

martutza spunea...

Îi salut pe toţi prietenii mei dragi care mă iubesc aşa cum sunt: mofturoasă, plângăcioasă, pretenţioasă, ofticoasă, haioasă, capricioasă ca ziua de primăvară în care m-am născut!
Ce m-aş face fără voi?